Mihaela BORZEA: Unde mi-e soldatul? Eu… pe cine plâng?

A plecat în lume, clipă umblătoare,
Zbuciumare strânsă cu șireturi gri,
Trup care învață cum iubind se moare
Și cum plânge viața-n ochii de copii.

Pe hotare oarbe pacea-și vinde plozii,
Arma naște gloanțe și le-aruncă-n om,
Câinii-și latră ura prinsă-n vârful cozii,
Grade-și fac din doliul sticlelor cu rom.

Coasa taie duhul celor fără vină,
Din bocanci se-aude cum scrâșnește-n dinți,
Lama și-o călește-n Iadul cu lumină
Și străpunge cerul scuturat de sfinți.

-Tu, pe cine aperi? Sub ce steag îți zace
Visul de-a fi veșnic cel mai bun ostaș,
În ce toamnă neagră chinul tău își coace
Gândul că-n tranșee ești doar chiriaș?

În ce foc de gheață îți arunci durerea,
Îți topești armura și te stingi tăcut?
Unde-ți dormi nesomnul îndulcit cu fierea
Dorului ce cântă-n ultimul sărut?

Mi-e adânc războiul Clipei suspendate
Între zodii scrise de un zeu nătâng
Și întreb clepsidra scursă jumătate:
,,Unde mi-e soldatul? Eu… pe cine plâng?”

—————————-

Mihaela BORZEA

25 octombrie 2019

Lasă un răspuns