SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE
De sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
să îl comemorăm cum se cuvine.
Slavă ție, ziditorule de pace și credință pentru demnitatea poporului român!
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este cinstit de Biserica Ortodoxă Romană pe 2 iulie.
Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Voievodul Stefan cel Mare în rândul sfinților.
Pentru că mulți contemporani resping sfințenia lui Ștefan cel Mare, grăitor este articolul „Dreptcredinciosul domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt sau despre criteriile sfințeniei” al Părintelui profesor Constantin Coman, publicat în volumul „Prin fereastra bisericii sau o lectură teologică a realității”, la Editura Bizantină.
Cu ocazia comemorării Voievodului Ștefan cel Mare am scris poemul omagial, cu titlul consacrării lui în rândul sfinților, publicat în vol. ECOURI STRĂBUNE – omagii și memorii în versuri”, „Editura Singur”, sub semnătura mea – Maria Filipoiu
Cinstire și veșnică slavă Sf. Voievod Ștefan cel Mare!
COMEMORAREA SF. VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE
– omagiu la 500 de ani de la intrarea în eternitate –
Spre o domnie de veacuri apusă,
pioasa mea gândire se îndreaptă,
să scriu strategie ce a fost dusă
de voievod cu iscusinţă-n luptă.
La Putna, clopotele dau trezire
în zi de iulie, că-i sărbătoare
pentru comemorare-n mânăstire,
a Sfântului Ştefan-Vodă-cel-Mare.
Că nu purta renume din statură,
ci din fermitate şi-nţelepciune,
de la cotropitori şi-a atras ură
şi pildă de credinţă dus-a-n lume.
Pe pământ trimis de Divinitate,
să cârmuiască neamul moldovenesc,
ecou de glorie prin timp străbate
până la urmaşii care-l prețuiesc.
Când năvăleau barbarii la hotare,
Vodă chema boieri la sfătuire.
Cu tactică să-nvingă provocare,
să nu îi cadă neamul în robire.
Voind să-şi apere meleaguri sfinte,
doar cu o mână de oşteni destoinici,
la Dumnnul făcea rugă înainte
s-alunge duşmani de mărire dornici.
Din corn vestit suna spre adunarea
vitejilor la luptă ostăşească.
Cu preţul vieţii să-şi apere ţara,
ca-n cinste şi dreptate să domnească.
Străjeri stăteau de veghe la hotare,
să apere Țara lui Vodă-Ştefan.
Întreagă de-a fi și la fel de mare,
urmaşilor de vorbire şi de neam.
Că pentru popor, nimic nu-i mai groaznic
precum tunet din vestea de robire
ce-aduce sorţii unui trai amarnic,
cu biruri şi poveri de vieţuire!
Cu vitejie strămoşească-n cuget
îşi conducea oştirea-n luptă dreaptă.
Și înălţa lăcaş creştin, de suflet,
când bătălia era câştigată.
Stau mărturie-n vreme să grăiască,
lăcaşuri de credinţă şi cultură.
Ecou să fie-n vatra românească,
pe file de istorii şi scriptură.
Nu pregeta, slujindu-şi ţărişoară,
cu preţul vieţii şi cu risc de moarte,
ca eroism din neam să nu dispară.
Să dăinuie-n victorii repurtate!
Că s-a luptat ades cu otomanii
ce năvăleau doar cu scop cotropitor,
prin credinţă-n luptă biruia duşmani.
Chemând pe Domnul, să-i vină-n ajutor.
Ca voievod din neamul moldovenesc,
credinţa şi-a păstrat nestrămutată,
cum moştenit-a în tronul strămoşesc.
Țara cârmuind spre mai bună soartă.
Ce exemplu mai mare de virtute
poate dovedi cineva prin fapte,
ca Ştefan-Vodă, când învins în lupte,
punea eşec pe ale lui păcate?!
Când turcii îi ameninţau hotare,
chema viteji, cu gândul de-a învinge.
Îmbărbătându-i cu voinţă mare,
spre gloria cea tributară-n sânge.
Strigând că nici de moarte nu-i e frică,
încăleca pe cal ce-n luptă-l ducea.
Biruitor dorind să se întoarcă,
săruta sabia şi cruce-şi făcea.
N-a pregetat nicicând să cârmuiască
Moldova cu destinul greu încercat
de vitregii în vatra strămoşească.
Purtând renume de domn neînfricat.
Când neputinţa, grav îl copleşeşte,
venind din bătrâneţi apăsătoare,
Bogdan-Vodă, fiul, se-nvrednicește
să țină țara în străvechi hotare.
De timp răpus, cu tâmple-ncărunţite,
din trup şi-a înălţat suflet la Domnul.
Eu scriu ce ştiu din cărțile citite,
de Domnitorul Ştefan-Voievodul.
În istorie intrând biruitor,
e-ntâmpinat cu trâmbiţe şi torţe.
Dangăt de clopot bătând răsunător,
anunţă noi mobilizări de forţe.
Dar nu să lupte cu trupe viclene,
ci pentru cinstirea lui Ștefan cel Sfânt.
Că pelerinaj sacru va fi-n vreme,
la sfânt din icoană, cu oase-n mormânt.
Din vremuri legendare, el revine
în conştiinţe de noi generaţii.
Când la moaște vin să i se închine
și icoana să-i sărute confrații.
Parcă ecou se mai aude-n zare,
ducând fermitatea Voievodului
în cârmuirea sa răzvrătitoare,
potrivnică înrobirii neamului.
Că n-a pus preţ pe viaţa trecătoare
şi-n credinţă a slujit al său popor,
a fost canonizat la sărbătoare,
de-a fi prăznuit ca un nemuritor.
Prin altă lume, sufletu-i străbate,
dar este în seama cărturarilor,
domnia cu momente zbuciumate.
Iar numele său e-n slava sfinţilor.
În criptă stă şi astăzi, să vegheze
la soarta ţării şi neamului iubit.
Noi conştiinţe spre a ţine treze,
întreg de-a păstra pământul păstorit.
Prin ritual cu nume pomenite,
ecou vor duce bangăte de clopot
pornind din mânăstiri ce-s ctitorite
de voievod ce-a reprimat un despot.
În demnitate să-i păstrăm cinstire,
comemorând de fiecare dată,
cu gând pios, de sacră preţuire.
Că pildă poate fi oricui, prin soartă.
Luptând cu mintea, inima şi braţe,
rămâne-n conştiinţe de vlăstare,
ca iubitor de ţară şi dreptate.
Dar și exemplu de credinţă mare.
La Putna, Ştefan-Vodă se-odihneşte,
de secole dormind în criptă sacră.
Dar tot mai treaz prin conştiinţe este
când gloria-i sună în clopot și-n toacă.
Dorinţă din mormântul său străbate
cu-aceeaşi strategie înţeleaptă.
Spre cârma ţării, grabnic să se-ndrepte,
popor să ducă pe calea cea dreaptă.
Ar vrea să se trezească, să mai lupte
şi ţara să îşi apere prin vremuri,
de toţi care îi vor hotare rupte.
Simţind oştenii ce ar vrea să-l cheme.
Dar neputând, rămâne să se roage
la Dumnezeu, de undeva, din ceruri,
spre binele meleagurilor drage.
Și cuget temerar duce prin vremuri.
Iar duhul său veghează la hotare,
ca-n tronul de cetate din Suceava.
Că aprig fost-a Ştefan-Vodă-Mare,
stârpind duşmani şi pedepsind gâlceava.
O rugăciune-mi fac în încheiere,
dorind ca-n suflet să-mi aducă tihnă.
De-a fi citite gândurile mele,
şi când voi trece-n veşnica odihnă.
–––––––––––––-
Maria FILIPOIU
2 Iulie – Sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare
(Din vol. „Ecouri străbune – omagii și memorii în versuri” )