Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată…

Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.

– Tot acolo lucrezi? Ce mai e nou? l-am întrebat.

– Tot acolo, a confirmat prietenul meu. Deşi…

Un gest de lehamite a completat fraza rămasă în aer.

– E leafa mică? am tatonat. Necazuri cu bosul? Nu promovezi?

– Nimic din toate astea… Mai bine ascultă. Într-o zi mă cheamă la el Bleumarin Împărat, şeful meu, şi-mi spune: Aş vrea să mi-o aduci pe fecioara cu părul de aur, am de gând s-o numesc responzabilă cu public relation…De bună seamă, am răspuns, plec îndată şi nu mă întorc fără ea! Am încălecat pe murgul meu cel năzdrăvan şi tocmai îi dădeam adresa când, aflând care ne e misiunea, calul mi-a zis:

– Numai atunci o vom găsi pe fecioara asta, când vom avea pasărea de aur. Dar aceasta se află la Verde Împărat.

– Să pornim într-acolo, am spus cu entuziasm.

– Ba mai întâi trebuie să ajungem la Împăratul Violet, că doar el are colivia de aur fără de care nu putem duce pasărea asta specială…

Nu am pentru Violet Împărat o mare simpatie. Ştii că e cârcotaş şi tipicar, că îţi scoate sufletul cu un milion de întrebări lipsite de rost. Dar slujba-i slujbă, aşa că i-am sus căluţului să mergem la el.

-Nu-i destul, a grăit murgul. Ca să poţi deschide colivia asta cu aer condiţionat îţi trebuie cheia de aur, care se află la Galben Împărat.

– Atunci du-mă la acesta, am spus cu jumătate de gură.

– Ştii cine-i individul? Un roşcovan bătrân care a fost director de şcoală şi când te prinde nu se lasă pânâ nu te învaţă matematici superioare.

I-am spus totuşi calului să mă ducă la el.

Continue reading „Dorel SCHOR: Făt Frumos și fecioara cu părul de aur” →

– Dragă domnule Marcu, cu experiența dumitale, m-am gândit că ai putea să-mi dai un sfat bun, o ideie, că doar experiența naște idei…

– Dar ce s-a întâmplat?

– Am niște necazuri la servici, niște neînțelegeri cu șeful.

– Cu șeful! Mie-mi spui ce înseamnă niște neînțelegeri cu șeful? Îți mănâncă sufletul, te paște toată ziua, nu-ți dă pace o minută. Îmi amintesc că în urmă cu vreo treizeci de ani, eram nou la slujbă, așa ca tine și am avut un schimb de păreri cu șeful. După aia mi-a făcut zile fripte doi ani de zile. Culmea este că eu aveam dreptate și el o știa. Știa!

– În cazul meu…

– Lasă cazul tău. În urmă cu treizeci de ani, în primul rând, că nu era situația de acum. Era cu totul altă situație. Ca să nu mai spun că și nevastă-mea, Sonia… O știi pe Sonia? Dacă nu, să-mi aduci aminte să-ți fac neapărat cunoștință. O femeie tare, știi ce înseamnă o femeie tare? Ei bine, nevastă-mea e o femeie tare. Ea mă împingea pe la spate: Nu te lăsa! Dar vezi că nu-i întotdeauna cum vrei tu sau cum vrea nevasta…

– La mine, de fapt…

– La tine… La tine nu știu despre ce este vorba, dar nici pe departe nu se poate compara cu situația de acum treizeci de ani. Unde mai pui că banditul era unul de-ai noștri, un bârladean, domnule, cine ar fi crezut, că doar se spune că moldovenii sunt oameni cumsecade. Doi ani m-a sărat și pipărat, țin minte că într-o dimineață, nici nu intru bine și mă cheamă urgent…

– La fel și șeful meu…

Continue reading „Dorel SCHOR: Necazuri la servici” →

Continue reading „Dorel SCHOR: Ah, ce te invidiez!” →

În perioada dintre întâi şi cincisprezece ale lunii trecute, în blocul nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de ce a păţit vecinul Marcu pe data de unsprezece când a alunecat pe trepte şi a rămas lat.

Nu era nimeni acolo cu excepţia lui Leopold Gurnişt care s-a cam zăpăcit, neştiind ce să facă şi cum să procedeze. Noroc că Marcu şi-a revenit repede, s-a ridicat şi a declarat că poate să mişte capul în toate direcţiile, dar îl cam doare.

Domnul Leopold l-a sfătuit să se ducă imediat la un doctor, dar Marcu nu a vrut să-l asculte, a spus că e un fleac şi o să ia, după nevoie, una sau două tablete. Cu asta s-au încheiat evenimentele din ziua respectivă şi nimeni nu a bănuit ce va urma. Dar chiar a doua zi, în loc să se trezească devreme, să-şi facă la repezeală o cafea cu lapte şi s-o întindă rapid la slujbă, Marcu a zăbovit în pat până după ora nouă, apoi a intrat la pubul Central unde a comandat trei mici şi o bere. A rămas acolo peste o oră, citind ziarul, fără să se grăbească. Noi am crezut că e în concediu medical, dar nu era…

Două sau trei zile după aceea, Marcu ajunsese de nerecunoscut. De unde noi îl ştiam cam otova, adică puţin cam negljent şi neatent la amănuntele exterioare, deodată ne-am nimerit cu el că poartă cămăşi elegante şi pantaloni ultramoderni, pantofi excentrici şi chiar o brăţară groasă, că se piaptănă nu ştiu cum şi îşi lasă mustaţă.

– Cum te simţi? l-au întrebat prin rotaţie, ba unul, ba altul dintre vecini.

Şi el, referindu-se desigur la micul accident de pe scări, îi asigura pe toţi că aproape a şi uitat de căzătură, că are o mică umflătură, un cucui fără importanţă, care o să-i treacă. Bun, numai că cineva l-a văzut pe Marcu intrând sau ieşind de la sediul unui partid politic, altcineva putea să jure că, exact în acelaş timp l-a zărit la cinematograf sau la concert, exact când trebuia, în mod normal, să fie la servici…

Leopold a fost delegat de către comitetul de locatari să-i facă o vizită inopinată, sub un pretext oarecare, la o oră onorabilă. Şi ce credeţi? I-a deschis o coniţă necunoscută, o blondă între două vârste, destul de sumar îmbrăcată, cum s-a exprimat Leopold, adică „prea intim pentru un interior în care nu locuieşti”.

Continue reading „Dorel SCHOR: Apropo…” →

TAXI, TAXI…

Azi dimineaţa devreme, pentru că mă grăbeam foarte, am luat un taxi. Trebuia să ajung repede acasă, uitasem ceva esenţial. Şoferul s-a prins imediat că mă tot uit la ceas şi, când am ajuns, a încercat să mă taxeze în plus. Dar cu mine nu putea să-i meargă. Cunoşteam tariful. Aşa că i-am dat o hârtie de o sută şi i-am spus:

– Dă-mi repede restul, că n-am timp…

– Eşti primul meu client, mi-a răspuns hoţul. De unde rest!?

Era clar că dorea să-mi forţeze mâna. Şi-a găsit omul, am gândit.

– Aşteaptă-mă o clipă, l-am rugat. Voi intra la chioşcul de ziare şi voi schimba suta…

La chioşc e un vânzător care mă cunoaşte. Şi eu îl cunosc şi ştiu că nu-i prea mare amator să facă servicii gratuite. Aşa că i-am cerut un ziar, o revistă şi un pachet de ţigări.

– Nu am rest de la o sută, abia am deschis, mi-a zâmbit el. Dar nu contează, doar vă cunosc, voi nota în carneţel… Mergeţi sănătos.

Nu m-am lăsat, am intrat la băcănie şi am strigat:

– Vreau un iaurt şi o cutie de chibrituri. Dă-mi, te rog, rest!

– Nu vezi că n-am timp? mi-a răspuns vânzătorul. Tocmai mi-au adus mezeluri proaspete şi trebuie să le cântăresc.

Ia-ţi singur şi ai să-mi plăteşti mâine. Doar n-ai să te muţi de aici numai ca să-mi tragi clapa…

– O.K., am mormăit şi am plecat cu iaurtul care nu-mi trebuia.

Chiar alături de băcănie este o sucursală a băncii. Aici n-o să spună că n-au bani, m-am gândit. Şi m-am repezit la casier.

– La coadă! Treci la coadă! m-au apostrofat cetăţenii…

M-am uitat disperat în jur. Toţi funcţionarii erau ocupaţi. La un singur ghişeu nu era nimeni şi tipul de acolo se scobea în dinţi cu pixul. M-am repezit la el.

– Ajută-mă, te rog, i-am spus dintr-o suflare. Am nevoie…

– Ia loc, m-a invitat el. Se face. Numai cu puţintică răbdare. Cum te chemă?

I-am spus.

– Ai cont la noi?

Am confirmat. I-am dat numărul contului, s-a dus să verifice ceva în nişte catastife, apoi a verificat la computer. Mi-a spus radios:

– E în regulă. Semnează aici…

Am semnat. Dar i-am atras atenţia că-i vorba de o sută care…

– Poţi să pleci liniştit, m-a asigurat el. Ţi-am făcut un program de economii pe şase ani…

– Şi suta?

– E în regulă. O sută pe lună, nici n-ai să simţi.

Intre timp, şoferul îşi pierduse probabil răbdarea pentru că începuse să claxoneze nervos.

– Răbdare, i-am strigat şi m-am gândit „nu mă duci tu pe mine”.Hai să mergem în centru, acolo găsesc eu pe cineva să schimbe suta.

Când am ajuns în centru mi-am dat seama că uitasem cu totul să trec pe acasă, să iau acel ceva esenţial pentru care luasem taxiul.

– Întoarce maşina, am strigat, plecăm din nou acasă. Urgent!

N-a mai fost nevoie să-mi dea rest. Suta acoperea exact toate cursele. Aşa e corect. Mama lui de escroc, m-am gândit, pe mine s-a găsit să mă păcălească?!?

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

4 iunie, 2019

Era într-o sâmbătă după amiază, beam o cafea cu Menaşe şi tocmai discutam puţină politică internaţională, când a sunat la uşă madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri.

– Vă rog să mă scuzaţi, ne-a spus ea, dar am venit în legătură cu o acţiune filantropică. Noi, doamnele din bloc, ne-am gândit să-l însurăm pe băiatul cel mare al familiei Gurnişt. Are peste treizeci de ani, meserie bună, educaţie europeană şi merită, mai ales că a început să chelească.

– Madam Gurnişt ştie? s-a interesat Menaşe.

– Ferească Dumnezeu! Tocmai ea vrei să ştie?

– Păi, băiatul ăsta nu se poate însura singur? N-a găsit o fată bună? Că doar băieţi nu prea sunt, dar fete câte vrei…

– Şi-a găsit, spune madam Brodiciche, şi nu numai una. Dar nu sunt pe placul lui maică-sa. Doamna Gurnişt, doar o ştiţi, e foarte, foarte pretenţioasă. Vreo două luni a umblat tânărul cu o educatoare de la cea mai bună grădiniţă din oraş. Nu i-a plăcut lui maică-sa că e blondă şi blondele au tendinţă la îngrăşare când se apropie de cincizeci de ani… După aia a umblat cu o fată brunetă, slăbuţă care lucrează la o bancă. A spus madam Gurnişt că nu e pentru el, că astea după o vreme, de prea multe conturi, devin religioase… Alta nu lucra la bancă, era cam tăcută, nu vorbea, adică nu vorbea atunci când vorbea madam Gurnişt şi tot nu era bună. Că, adică, o femeie care tace nu e femeie… Pe scurt, a mai făcut curte unei fete isteţe, care terminase medicina. A invitat-o la masă deja, şi fata, ca să-i facă plăcere, îi laudă friptura şi îi cere reţeta. Iar madam Gurnişt zice că o fată care nu ştie să gătească, degeaba a terminat o facultate. Şi totul se strică…

Continue reading „Dorel SCHOR: La pețit (schiță)” →

– Unii oameni au un curaj nebun, afirmă cu admiraţie îndoielnică Leopold Gurnişt. Am citit azi în ziar că un tip din Madagascar s-a însurat de trei ori cu aceaşi femeie. Păi ce, nu s-a lămurit de prima dată?

– Da, e de acord Menaşe, dar ce poţi să spui despre bărbatul care nu numai că s-a insurat de trei ori, dar a şi divorţat de trei ori. Şi nu de aceaşi femeie, ci de femei diferite… Dar toate blonde! Avea el o fixaţie sau poate vroia să verifice ceva. Cine ştie…

– Iar începeţi cu prostii de ale voastre, intervine în forţă madam Gurnişt. Parcă la un divorţ putem şti cine e vinovat şi din ce cauză..? Au mai divorţat şi alţii şi nu o dată cele care au dat papucii domnilor bărbaţi au fost femeile. Că ne-am săturat de violenţă domestică, de beţivi, de geloşi, de mincinoşi, de…

Noi Îl privim discret pe Leopold care pare să regrete deja că a deschis subiectul. Tipul e blajin, nu l-ai bănui nicidecum de violenţă domestică, de gelozie, de beţie. Dar gelos pe nevastă-sa? Haida de…Poate că mai spune o minciunică uneori, dar e om şi el, nu?…Noroc că dentistul Kleinergrois, care a tăcut până acum, are o intervenţie salvatoare:

– Eu cunosc din prima sursă un caz şi mai interesant. Un pacient de-al meu care a fost căsătorit tot de trei ori dar numai şi numai cu unguroaice. Nu blonde, nu frumoase, nu neapărat foarte tinere.

– Păi, de ce numai unguroaice? ne mirăm noi.

– Pentru că omul trăia la Budapesta! După aia şi-a luat lumea în cap, a venit aici şi ştiţi ce a făcut?

– Ce? întreabă timid Leopold.

– S-a însurat pentru a patra oară…!

Continue reading „Dorel SCHOR: Performanțe uluitoare (schiță)” →

Ultima oară când i-am vizitat pe Oiţermani, am fost serviţi, printre altele, cu o brânză specială. Era un produs elveţian, după o formulă franţuzească şi un patent olandez, ceva foarte apreciat de specialiştii în materie. Doamnele au lăudat fineţea moleculelor sau aşa ceva, dar eu nu mă omor după brânzeturi decât dacă e vreun caş proaspăt sau telemea de oaie.

– E o double cremes, s-a pronunţat doamna Gurnişt, care ştie mai multe limbi. Savuros! Se topeşte în gură…

– Triplu fermentat! a intervenit Rozica lui Menaşe. Cu multe lipide …

– O delicatesă, a spus şi Pnina Brodiciche. Era la Odesa unul Kaizerman, brânzar renumit, dar aşa o specialitate nu a avut niciodată!

– Se găseşte la magazinele selecte, a mărturisit gazda. E adevărat că preţul e cam pipărat, dar se găseşte la discreţie.

În clipa acea am ştiut deja că la prima ocazie, voi cumpăra produsul respectiv. O cutie de un sfert cu o etichetă multicoloră şi internaţională. Era pe ea o coroană care te asigura că brânza era destinată regilor, dar că spre norocul clientului, în mod excepţional, e diponibilă şi muritorilor obişnuiţi. Am întrodus cu mare grijă cutia înfrigider şi, în aceaşi clipă, am simţit un soi de creştere în proprii mei ochi, o chestie de prestigiu sau aşa ceva… Înţelesesem că neam de neamul meu nu cumpărase o asemenea brânză şi că eu sunt primul, în ordine dinastică.

Continue reading „Dorel SCHOR: Brânza regală” →

Zilele trecute am primit vizita inopinată a doamnei Gurnişt.

– Am venit la dumneata, mi-a spus ea, în legătură cu bărbatul meu!

Aici e cazul să deschid o paranteză şi să mă refer în două cuvinte, pentru cei care încă nu-l cunosc, la domnul Gurnişt. E un bărbat liniştit, cred că a fost pe vremuri blond, acum are o chelie aproape perfectă, e tăcut şi politicos.

– Ce părere ai, m-a întrebat ea direct, despre bărbatul meu?

– Foarte bună, vai de mine, ce părere aş putea să am?!

– Atunci ascultă aicea, vreau să-ţi relatez câteva cazuri. Leopold are un set de cămăşi albe de poplin, o nebunie. Plus şase cravate de mătase cum matale nu că n-ai, dar nici măcar n-ai visat să ai… Acuma, nu ştiu ce l-a apucat, şi-a cumpărat o cămaşă fistichie, cu nişte culori americane şi cu un guler care abia se vede. Săptămâna trecută am avut o nuntă. Ei bine, te rog să-mi spui cu ce cămaşă crezi că s-a prezentat Leopold la eveniment?

– Cu cea în carouri ?!?

– Răbdare… Cazul numărul doi: în urmă cu câteva zile ne-am dus să vizităm nişte prieteni care s-au mutat într-un cartier nou. Plecăm cu maşina noastră, pe asta nu se poate să n-o ştii, avem un Ford Escort bej, model 78, cum nu mai are nimeni. Şofează Leopold şi când ajunge la o intersecţie, ce crezi? Începeau de acolo patru străzi din care pe trei se putea circula şi pe una nu, că era un semn mare cât toate zilele „sens interzis”. Ei bine, te rog să-mi spui ce crezi matale, dar sincer, pe care stradă a apucat-o Leopold?

– Hm, te pomeneşti că tocmai pe strada cu sens interzis!?

– Imediat îţi spun. Ai răbdare să asculţi şi cazul numărul trei?

– Vai de mine, sigur că da.

– Atunci ascultă aici. Alaltăieri când a primit Leopold salariul, facem noi nişte socoteli şi ce constatăm? Că ar rămâne o sumă, nu foarte mare, dar oricum onorabilă, pe care am putea s-o investim în ceva. Se pune problema în ce. În dolari, în euro, în acţiuni?

– Nu ştiu.

– Păi, nici nu te întreb… Ne hotărâm pentru hârtii de valoare. Merge Leopold la bancă, se interesează la unul şi la altul şi cumpără acţiunile ics. A doua zi citim ziarul şi ce crezi? Patruzeci de feluri de acţiuni erau? Treizeci şi nouă urcă cinci până la zece procente şi numai o acţiune, una singură se prăbuşeşte cu aproape douăzeci la sută. Te rog să te gândeşti bine şi să-mi răspunzi ce fel de acţiuni cumpărase bărbatul meu cel priceput?

– Săracu’…Tocmai din alea care s-au prăbuşit ?!?

– Ei, şi acum e acum. Când te-am întrebat ce crezi despre Leopold, ai spus că ai o părere foarte bună. Şi când ţi-am povestit cele trei cazuri, te-ai gândit imediat că s-a îmbrăcat ca un caraghios la nuntă. Şi te-ai gândit, în cazul doi, că e un prost, un pericol public numărul unu pentru circulaţie, când şofează… Şi după aia că e un aventurier, un mare idiot care a cumpărat exact, aşa de exact să cumpere duşmanii noştri, exact ce nu trebuia. Şi ai, adică, o părere bună despre el…Află atunci, domnule, că Leopold şi-a pus la nuntă cămaşa albă de poplin şi cravată de mătase, cum i-am spus eu, că la intersecţie a luat-o pe unde trebuia, cum i-am spus eu, iar la bancă a dat lovitura! Tot cum i-am spus eu de acasă… Şi matale să-ţi fie ruşine că eşti un ipocrit şi un mincinos! Şi gata!

Ioel Fişelovici avea câţiva muşterii în măcelărie, când madam Gurnişt intră gâfâind, transpirată şi cu sufletul la gură:

– Domnu’ Ioel, lasă dracului totul şi dă fuga acasă că e nenorocire. Romeo al matale s-a urcat pe acoperiş şi zice că se omoară! Aşa un băiat de nici douăzeci de ani şi zice că se omoară…!

Măcelarul rămase o clipă ca pălit în moalele capului, apoi înfipse cuţitul cel mare într-o pulpă de berbec şi ştergându-şi mâinile în poala şorţului, începu să alerge spre casă. Adică vreo două blocuri mai încolo.

Cu toate că era o oră neinteresantă, aşa cam pe la zece dimineaţa, în faţa casei se adunaseră o mulţime de tinere gospodine cu copii mici şi câteva gravide care lingeau îngheţată şi se uitau curioase spre acoperiş… Câţiva lucrători de la salubritate şi şoferul de la apă minerală căscau gura şi ei la Romeo, un flăcău şaten cu mustăcioară blondă, care stătea liniştit pe casă.

– Dă-te jos imediat! strigă de cum se apropie Ioel Fişelovici. Ţi-ai pierdut minţlle?

Ce, vrei să cazi de la etajul opt?

– Ei şi? răspunse moale Romeo. Tot o să mor.

– Dă-te jos, că altfel vin la tine. Praf te fac!

– Şi ce? spuse băiatul cu voce mică. Dacă mă arunc, nu mă fac praf?

– Mă, eu vin la tine! ameninţă Ioel Fişelovici. Acuma vin…

– Până să vii, eu mă spânzur, răspunse Romeo.

– De ce, măi băiatule, de ce?

– De antena de televiziune.

Continue reading „Dorel SCHOR: Romeo pe acoperiș (schiță)” →