Dorel SCHOR: Romeo pe acoperiș (schiță)

Ioel Fişelovici avea câţiva muşterii în măcelărie, când madam Gurnişt intră gâfâind, transpirată şi cu sufletul la gură:

– Domnu’ Ioel, lasă dracului totul şi dă fuga acasă că e nenorocire. Romeo al matale s-a urcat pe acoperiş şi zice că se omoară! Aşa un băiat de nici douăzeci de ani şi zice că se omoară…!

Măcelarul rămase o clipă ca pălit în moalele capului, apoi înfipse cuţitul cel mare într-o pulpă de berbec şi ştergându-şi mâinile în poala şorţului, începu să alerge spre casă. Adică vreo două blocuri mai încolo.

Cu toate că era o oră neinteresantă, aşa cam pe la zece dimineaţa, în faţa casei se adunaseră o mulţime de tinere gospodine cu copii mici şi câteva gravide care lingeau îngheţată şi se uitau curioase spre acoperiş… Câţiva lucrători de la salubritate şi şoferul de la apă minerală căscau gura şi ei la Romeo, un flăcău şaten cu mustăcioară blondă, care stătea liniştit pe casă.

– Dă-te jos imediat! strigă de cum se apropie Ioel Fişelovici. Ţi-ai pierdut minţlle?

Ce, vrei să cazi de la etajul opt?

– Ei şi? răspunse moale Romeo. Tot o să mor.

– Dă-te jos, că altfel vin la tine. Praf te fac!

– Şi ce? spuse băiatul cu voce mică. Dacă mă arunc, nu mă fac praf?

– Mă, eu vin la tine! ameninţă Ioel Fişelovici. Acuma vin…

– Până să vii, eu mă spânzur, răspunse Romeo.

– De ce, măi băiatule, de ce?

– De antena de televiziune.

– Nu fii prost. Antena e centrală, e a blocului. Vrei să spună vecinii că am crescut un măgar? Că le-ai stricat antena?

– Şi ce-mi pasă? Eu tot mor.

– Dar la mine nu te gândeşti? La maică-ta nu te gândeşti? La ce-o să spună lumea nu te gândeşti? La soră-ta cea mică, când o fi să se mărite nu te gândeşti?

– Dar ce, voi vă gândiţi la mine?

– Dar eu pentru cine muncesc? Şi măcelăria a cui o să fie? Nu a ta?

– Ce folos, strigă Romeo, dacă sunt nefericit.

– De ce să fii nefericit, măi nefericitule? Ce-ţi lipseşte?

– Vreau, spuse Romeo, să mă laşi să mă însor cu cine vreau eu.

– Asta nu! strigă Ioel Fişelovici. Cu fâţa aia?

– Da!

– Păi n-are nici şapte clase…

– Nu mi pasă.

– Şi e grasă…

– Mie-mi place!

– Şi taică-su e un pârlit de funcţionar cu o leafă amărâtă…

– Ei şi?

– Şi nici n-are vechime…

– Nu contează!

– O iei tu aşa , pe contul tău?

– Da.

– Atunci n-ai decât. Dă-te jos şi însoară-te.

Romeo se dădu jos de pe acoperiş. Ioel Fişelovici se întoarse la măcelărie. Mamele cu copii mici se risipiră. Lucrătorii şi şoferul îşi aprinseră câte o ţigară.

– Ce s-a întâmplat? am întrebat pe unul din ei.

– Bee, răspunse el dezamăgit, am pierdut vremea degeaba…!