Rugă

Timpul risipă în mreje de vremi,
Cu mila Ta sfântă mereu să ne chemi
Alături de Tine Golgota se urcă,
Calea aceasta-i atât de abrută.

Crucea se înaltă cu vîrful spre cer
Prin lumea-n derivă eu să mai sper,
Cuvântul acesta s-aducă iubire
Să împlinim a nostră menire.

Jerfa cea sfântă să dea alinare,
Ruga aprinsă, iubire, împăcare,
Norii furtunii să-i risipească,
Firul de iarbă, în tihnă să crească!

Copiii să înalțe smeie-n senin,
Cu rugăciune la Tine azi vin
Iartă păcatul, minciuna, trădarea,
În ochiul curat, albastră e zarea.

Copacii să scalde în muguri lumina,
Omul să-și vadă, putința și vina
Calea spre Tine, în miezul de noapte
Înaltă-l din el, prin bunele fapte!

Mirul iubirii să-l pui iar în noi,
Să trecem smeriți prin aste-nevoi
Întăriți în credință, cu inimi curate
De colțul de rai, să avem cu toți parte!

Primăvară?

Multe ace-am scos din mine
Mă-nţepau până la os,
Viaţa însăşi mi se pare
Că s-a întors toată pe dos.

Ninge aspru- n primăvară
Şi copacii plâng cu-amar,
Crengile îşi pleacă fruntea
Că într-o rugă pe altar.

Vântul suflă fără milă
Supărat pe firul ierbii,
Unde-s paşii Primăverii
Să-i sărunte-n treacăt cerbii?

Soarele ascuns prin cetini
Vrea să mai trimită raze,
Printre lacrimile ploii
Să găsim şi calde oaze…

Zgribulite stau sub streşini
Multe vrăbii la taifas,
Ciripesc fără încetare
Să mai uite de necaz…

Florile stau îmbrăcate
Sub un strat de promoroacă
Se tot roagă în tăcere,
Soarele să le petreacă…

Vântul spulberă cărarea,
Iarba tremură sub pas,
Primăvară te rugăm
Să ne scoţi iar din impas

Peste vremurile tulburi
Să trimiţi un soare blând
Ciocârliei să-i dai tonul
Un concert să ţină-n crâng.

Iartă-mi

Iartă-mi îndrăzneala de a cere iar,
Clipe liniștite și pline cu har,
Bucurii mărunte să-mi colinde ceasul
Într-o rugăciune să-Ți aud și glasul.

Iartă-mi îndrăzneala de a cere pace
M-am închis în mine ca-ntr-o carapace,
Viscole haine dau cu bici de iarnă,
Peste lumea toată neaua vreau să cearnă.

Iartă-mi îndrăzneala de a spune da
Vreau să stau de veghe în lumina Ta,
Vremi de tulburare răul îl răscolesc
Simplu și curat vreau să mai trăiesc.

Iartă-mi îndrăzneala de a te urma
Fără Tine Doamne, ce e viața mea?
Toate vin și pleacă chiar și cei mai dragi
Te rog să ne dai liniște și magi.

Iartă-mi îndrăzneala de -a mă recompune
Vreau să mă găsesc doar în lucruri bune
Să-Ți aduc ofrandă timpul meu ramas….
Scapă-mă de vrei din acest impas!

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii în versul ce îl scriu
Ei nu știu ce înseamnă să fie prea târziu,
În toiul unei Veri e iarăși Primăvară…
Mă minunez și eu (și nu e prima oară)!

Doi meri îmbujorați îmi mângâie oglinda
De-atâta bucurie mi s-a umplut și tinda,
Pe tâmple mi-au crescut vreo patru ghiocei
Mă întreb în plină toamnă: – Ce am să fac cu ei?

Când viscolul rebel o să își scoată spada,
În traista unui fulger să prindă toată prada
Eu voi suna din clopot tăcerea să se spargă
Și-n loc de ger și iască să crească grabnic iarbă!

Or da năvală ciute să-și potolească setea,
Iar la pământ în grabă își vor pleca urechea
S-audă glasul ierbii și-a verdelui din ea,
În vremea ce-o să vină aprinsă să mai stea…

Au înflorit salcâmii, cu alaiul lor de dor,
În mijlocul furtunii mă prind de brațul lor
Și trec în Primăvara seninului din floare
Se-aud din muguri șoapte că viața-i Sărbătoare…

—————————–

Camelia CRISTEA

Bucureşti

Martie  2020

(foto sursa internet)