Maria HOTEA: Din ramuri petale de flori

Din ramuri petale de flori
în primăvară zâmbesc în zori,
Se apropie grăbită
mult așteptată Ziua Sfintei Învieri
Pe-o crenguță de măslin
Coboară Iarăși Duhul Sfânt,
Vestind Învierea Domnului Iisus
Slăvit în Cer și pe Pământ!

 

Este pacea desprinsă din Iubirea Divină
în sufletele noastre,
Lumina Sfintei Învieri Coboară
din slăvi înstelate și albastre
Revarsă peste suflete Iubirea Cea Divină
A Dumnezeului Ceresc,
Pe un Fir de Argint Se Instruiesc
Lacrimile Fiului Iisus Dumnezeiesc.

 

Din bulgări de foc se aruncă din ceruri
în altare Sfânta Lumină,
Învie din morți Pe moartea Călcând
Iisus Cel Fără De Vină
Lacrimi înmiresmate de smirnă
și tămâie umplu văzduhul,
Sufletele dornice de iubire
Îi Preamăresc acum Cuvântul.

 

Din fereastra nopții larg deschisă
se ivesc zorii dimineții,
Cântă îngerii în ceruri Osanale
Închinate Fiului Și-a Învierii
Răsună clopotele în înalte turnuri
de sfinte biserici creștine,
Fiul Tatălui Ceresc pe norii pufoși
și albicioși din moarte revine!

 

În Ochii Strălucitori Poartă Lumina
din razele aurii de soare,
Slăvit Fiind prin Puterea Divină
Ce-l Poartă În Măreață Înălțare
Într-un Voal Nepământesc
Iisus Cu Iubire Este Înfășurat
În Împărăția Cerurilor
La Dreapta Tatălui Este Așezat.

 

Cu floare se iris În Ochi Maria Maică Sfântă
Cu Iubire Îl Privește,
Împărăteasă În Cer Mai Presus de Serafimi
și Arhangheli Este
Într-o ramă de argint este Sfânta Icoană
la care acum ne închinăm,
Maicii Fecioare Și Pruncului Iisus
cu smerenie rugăciunea fierbinte o înălțăm!

——————————-

Maria HOTEA

14 aprilie 2020

 

Anatol COVALI: Îţi simt în mine Doamne răsuflarea (stihuri)

C R E D I N Ţ Ă
*

Nu-mi este frică, Doamne, fiindcă ştiu
că-n sufletu-mi n-a fost şi nu-i pustiu
pentru că Tu ai colindat mereu,
zâmbind satisfăcut, prin eul meu.
*
Lumina ce-am văzut-o-n ochii Tăi
mi-a-nseninat vremelnicile căi,
mi-a fost şi orizont, mi-a fost şi far
făcându-mă să merg numai în clar.
*
Furtuna e cumplită şi e rea,
dar nu o să scufunde barca mea,
căci Tu ai pus mirabile peceţi
de dragoste pe vechile-mi lopeţi.
*
Nu mă-ndoiesc o clipă. Cred profund
că nu acum am să mă duc la fund,
că viaţa ce mi-ai dat-o e un dar
sfinţit cu cel mai inefabil har.
*
Cât sunt cu Tine, sunt de neînvins
şi nu pot fi de niciun rău atins.
Cred că iubirea pură ce Ţi-o port
cândva mă va conduce într-un port
*
în care am să-adorm la pieptul Tău
fără regret, fără păreri de rău,
visând că Tu mi-arăţi un drum sublim
pe care tot alături o să fim.

1 aprilie 2020

 

CATRENE – ALBE

 

345

Brăzdând azurul
cu-ale lor rânduri, rânduri,
se-ntorc cocorii
cu bucurie-n aripi.

346

De-atât albastru
ciocârlia vrăjită
a uitat cuibul
şi triluie în extaz.

347

Lângă izvoare
ascultând al lor susur
o căprioară…
Vânătorii la pândă.

348

Firul de iarbă
se-ntrece cu copacul:
Cine-i mai verde,
cine e mai puternic?

349

Umple văzduhul
cu parfumu-i dinastic
regina nopții
care adoarme în zori.

350

Mângâi o floare
și îi simt culorile
tandre în suflet,
iar în inimă vraja.

351

Spre-a nu le uita
de pe vârful muntelui
ne privesc zăpezi
ce par imaculate.

352

Și pentru mine
soseşte primăvara
încă o dată,
an după an, întruna.

353

Coastă abruptă
ivită dintr-odată
pe drumul vieţii.
Mai pot oare să o urc?

354

Simt că alunec
şi n-am de ce mă prinde
în viaţa care
pare un imens deşert.

355

Înţelepciunea
e frumoasă şi rară
ca floarea de colţ
şi se-ascunde ca dânsa.

356

În plină toamnă
liliacul a-nflorit
a doua oară
şi se miră că-i singur.

357

Ce minunată-i
lumina lunii care
nu-i aparţine
însă o dăruieşte.

358

Viaţa mea curge
implacabil la vale
tot mai tulbure
şi mai neliniştită.

359

Vară. Prin grâne
păşesc mângâindu-le
viaţa pe ducă,
dar care va da viaţă.

360

O casă mică,
ascunsă între livezi.
Copilărie.
Amintiri. Nostalgie.

361

Puii din cuibul
de la fereastra mea bat
din aripioare,
pregătindu-se de zbor.

362

Câine vagabond
în privirea lui tandră
câtă iubire
și câtă-afecţiune.

363

De când te iubesc
este atâta pace
în sufletul meu
şi în a mea inimă.

364

O adiere.
În fiinţa mea tristă
tremură plopii
înalţi ai amintirii.

365

Codrul iubirii
a fost tăiat de ură
e plin de cioturi
ce parcă ne sfidează.

366

Stelele albe
par îngeri ce-aduc slavă
Creatorului
întregului univers.

367

Pe plajă. Marea
îmi spală picioarele
cu gingăşie
şi cu tandră iubire.

368

De n-ar fi vântul
s-ar usca toţi copacii,
căci numai dânsul
adună-n cete norii.

369

Ultima frunză
se agaţă de ramură
cu disperare
fiindcă nu vrea să cadă.

370

Arşiţa verii!…
Visez pârâul rece-al
copilăriei
pierdută-n amintire.

371

Unde-i pădurea?
Au tăiat-o barbarii
cu amintiri, cu tot.
Câtă nemernicie.

372

Mâinile tale
nu vor să culeagă flori,
ci le mângâie
încet, cu duioşie!

373

Cât de ciudat e
să admiri primăvara
din iarna vieţii
ce nu se mai sfârşeşte.

374

Ce splendid azur
este în amintire
de la o vreme,
dar cât e de departe!

375

Afară plouă,
însă în sufletul meu
cerul e senin
şi speranţa adie.

376

Poate să ningă,
să fie ger. În suflet
e miezul verii
iar iubirea foşneşte.

377

În toiul nopţii
ieri, astăzi şi mâine stau
faţă în faţă
şi se ceartă întruna.

378

O adiere.
În locul miresmelor
aer îmbâcsit
de răsuflarea lumii.

379

Prea multă brumă!
Dar o culeg şi o beau
în chip de rouă
sperând într-un mai bine.

380

Îmi place să văd
cum gândurile mele
te-mbrăţişază
şi îţi mângie sânii.

2 aprilie 2020

 

Stau, Doamne, în genunchi
*

Stau, Doamne, în genunchi şi nu mă simt umil
în ruga ce-o înalţ cutremurat spre Tine
şi-aştept să mă dezmierzi ca pe-un iubit copil
şi să îmi faci zâmbind ocrotitor alt bine.
*
Tu ştii cât Te iubesc de mult, Părinte drag,
de-aceea ierţi mereu şi uiţi orice păcate
şi-al sufletului meu înalt, dar şubred prag
îl treci ca să-mi aduci ospăţ de bunătate.
*
De nu Te-aş mai avea, aş duce ca un orb
o viaţă fără rost şi de-ntuneric plină,
căci nu aş mai putea cu patimă să sorb
în sufletul speriat superba Ta lumină.
*
Să nu mă laşi să cad în niciun fel de hău,
priveşte-mă cu drag spre-a-mi face stea polară
din ochii Tăi cei blânzi şi din surâsul Tău
ce sunt în iarna mea o tandră primăvară.

3 aprilie 2020

Continue reading „Anatol COVALI: Îţi simt în mine Doamne răsuflarea (stihuri)”

Mircea Dorin ISTRATE: De ce nu e cum fost-a?

 

DE  CE  NU  E  CUM  FOST-A

 

Voi oameni ce vă credeți, scobarâtori din Zei,

Vă prea jucați cu focul, satanici Prometei,

Îmi ardeți astă lume crezându-vă eroi

Și-o pustiiți de-a valma, lăsându-mi-o-n nevoi.

 

Ce mi-ați făcut cu raiul ce-odată l-ați avut?

L-ați ciopârțit săracul de-acu-i, pârloagă, lut,

Tăiat-ați jur-prejururi și codrii de aramă

De mi-a secat izvorul, nu-i apă nici de-o cană.

 

Când credeți că un altul mai mult ca voi îmi are,

Dați drumul la războiaie, cuprindă-mi lumea mare,

Îmi adunați puterea o mână de-mbuibați,

Iar restul, miliarde, mi-i faceți robi, argați.

 

Pe lumea asta mare nu-i clipa liniștită,

Mai peste tot răzoaie-s și foamete cumplită,

Să-mi poată ei, vre-o câțiva, trăiască-mi în de toate,

Postească-mi de nevoie toți ceilalți, rupți în coate.

 

Din cât este pe lume, îmi poate fiecare

Să-mi aibă o bucată nici mică, nici prea mare,

Atât cât să trăiască o viață liniștită,

Frumoasă, scursă-n pace, curată și tihnită.

 

Dar voi, stăpânii lumii, nu vreți așa să-mi fie,

Că prea ar fi fericre în cea împărăție

Și cine să asculte, supus, de-a voastră vrere?

Și cine să mai simtă că-s slabi și n-au putere?

*

Acum, sosit-a unul, total necunoscut,

Venit de nu știu unde, un nimeni, nevăzut,

De-acuma-mi tremura-va avarul, că-i nimic

Și tot ce el îmi strâns-a, n-ajută la nimic.

 

Vedeți cum roata lumii se-ntoarce uneori?

Vedeți cum rânduiește, așa, adeseori

Să știe toți că lumea-i de la cerescuri dată,

La toți în parte-ajungă, la muncă și răsplată

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Aprilie 2020

Alexandrina TULICS: Mireasma primăverii

Mireasma primăverii

                                                (din albumul ,,Tezaur Ceresc”

 

Când înfloresc nuielele în gard
Și soarele răsfață brazda-ntoarsă ,
Știu că primăvara-mi este rang,
Mireasma -n floare de mătase.
Bezmeticite goange atât se străduiesc
Să urce-o pietricică,
Știu că iubita așteptată e aici
Mireasma primăverii,
sufletul spre cer-mi ridică.
Când norii,
sunt frânturi de curcubeu,
Atât de răsfățați în soare
Știu că drumul primăverii e și-al meu
când razele-i senine spre mine se coboară.
Mi se răsfață ochii, inima -n parfum
Și-aș vrea să fiu numai afară,
Când păsări se grăbesc să-și facă cuib
În splendida și însorita primăvară.

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

14 aprilie 2020

 

Mircea Dorin ISTRATE: Oare așa să fie?

OARE  AȘA  SĂ  FIE?

 

Un nevăzut îmi umblă prin lumea celor vii,

Ca hoțu-n ea îmi intră, cu zecile de mii,

Și-apoi, pe din-lăuntru atacă mișelește

Și viețile de-arândul încet le nimicește.

 

Vedeți, ne pustiește  ceva ce-i mai nimic,

Un virus, ori atomul, nimicul cel mai mic,

Mușcat-am noi din mărul acela interzis,

Neascultând ce Domnul, cu gura Lui a zis?

 

Ce va rămâne Doamne de-acum în urma noastră?

O omenire nouă, iar la-nceput întoarsă?

Că noi nu respectat-am poruncile cerești

Și-așa Mărite Doamne din nou ne pedepsești?

 

O, pentr-a câta oară rescriem cea poveste

Cu-Adamul și cu Eva din Raiul ce-amăgește,

Că nu-nvățăm odată porunca ce-o primim,

S-o respectă întocmai, să nu mai tot crâcnim.

 

O fi Apocalipsa? alt început de lume?

Ce-acuma iată, vine? nu-s nesărate glume?

Răgaz să-i de-a la huma atât de frământă

Să se-nnoiască iară, cum a mai fost odată?

 

Vor trece iar milenii de-apururea la rând

Și ce-am trăit acuma uita-va al nost gând?

Va fi cu noi alături nimicul cela mic

Ce de greși-vom iară ne-o face iar nimic?

*

Nu știu care-s răspunsuri la aste întrebări,

Eu doar gândesc când ochi-mi privesc spre ’nalte zări,

Gândiți și voi ca mine, vedeți ce va ieși,

Avem vinovăție? Iertări putem cerși?

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Aprilie 2020

 

Corneliu NEAGU: Veșnicie

 

VEȘNICIE

 

Statui rămase-n neuitare

cu ochii rezemaţi pe cer

citesc poeme milenare

aduse de un dor stingher.

Din ritmurile lor celeste,

cu rime faste pe contur,

adună magică poveste

în ochii din granitul dur.

 

Se rupe vraja nevăzută

din rima unui vers rănit,

un geniu urcă în volută

pe brâul magic din zenit.

Lumină sacră se adună

pe chipul său netulburat,

ajung statuile-mpreună

să țină de pe socluri sfat.

 

Din amintirile umbrite

setează visuri de amor,

cu neuitate dulci ispite

dintr-un trecut amăgitor.

O lună plină se ridică

lângă pădurea de stejar,

statuile-n rotonda mică

din poezii își fac altar.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

13 aprilie 2020

Mariana GRIGORE: Natura culorilor tale

Natura culorilor tale

 

să trecem peste
tăcerea care ne judecă

mi-e rece,
toamnă
și iarăși frig veșted

plumbul brațelor
strânge între mirosori gri,
greutatea lividă
ce țipă în pământ

alunec ireversibil în noroiul violet
cu flori albe
desenate pe pereții orașului cu prea multe umbre

ciudat,
nu simt ploaia hulpavă a norilor
ridicată din abisul temporal.

crește printre gânduri,
amurgul răsăritului translucid

și te zăresc
întuneric, lumină și culoare

————————–

Mariana GRIGORE

București

8 aprilie 2020

Adrian BOTEZ: Călător acolo… (stihuri)

 

CĂLĂTOR

Călător fără Bagaje

într-o Lume cu Etaje

Călător  : MAI MULT O RANĂ

către Lumi de Neprihană !

 

Călător prin Duh-de-Moină

cântărind Zeilor – Doină !

…Călător – Stea Nevăzută :

fără Preț – Lui Crist – LĂUTĂ !

 

 

GÂNDUL CEL ADEVĂRAT AL GUVERNANȚILOR, LA MOARTEA UNUI INTELECTUAL

                                                                  in memoriam GEORGE ANCA

 

Intelectual dus :

Răsuflare-n plus

 

un Spin

mai puțin !

 

…prea ghicea – -n Albine

ce e Rău – ce-i Bine

 

ne temeam de Verbu-i Pur

ca de Puiul de Vultùr

 

stăteam pe-un Vulcan

când trăia – mai an :

prea era Vântoasă

țintind Treaba Noastră

prea era o Nebunie

când râdea de Vorbărie

când se-ncrunta la Hoție

și prea Vijelie

vorbind de Prostie…

 

…bine c-a plecat

pe noi ne-a lăsat

și ne-a dezlegat

la Beznă și Rele

la Draci și la Iele

la Crimă Bălțată

Trădare Curată…

 

 

FUSUL ȘI SFINȚII

sfârâie – Fus

sfârâie – Fus

căci Gospodarul s-a dus…

 

sfârâie – Fus

sfârâie tare

căci s-a dus spre altă Zare…

 

…am bătut în Poarta Zării

cu toate Apele Mării :

mi-a deschis un Sfânt-de-Roșu

și mi-a răsturnat tot Coșul !

 

…mi-a deschis un Sfânt-de-Verde :

am început și-eu a crede…

…când va veni Sfânt-de-Albastru

Duhul meu va fi Vechi Astru

cu Mirozne de Sihastru…

 

…în loc – veni Negru-Sfânt :

voia să-l duc în Pământ…

…iar eu n-aveam niciun Gând…

 

 

APRILIE LEPROS

 

…ce-ai menit cu al Tău Glas ?

tot cu ciorile-am rămas…

 

…cu gust de vanilie

ar cam fi Aprilie…

 

dar Neaua s-a așezat

peste case – peste sat :

ca și Lepra mâncăcioasă

spre Noroi Alb iar ne scoasă…

 

…stau în Par – și mă crucesc

ca un Pescăruș Turcesc :

Pescăruș păcătuiește

că tot Cioară se vădește…

 

 

SĂ-L AIBĂ DUMNEZEU ÎN PAZĂ

 

să-l aibă Dumnezeu în Pază

pe cel ce-aduce Nouă Rază :

 

depărtând Blestem – lumìnă Binecuvântarea

șterge Bezne : să se vadă  – pururi – Zarea …

 

să nu mai ardă – Negru și Crâncen – să nu fulgere Crimă

ci – între Inimă și Frunte – să întroneze o Rimă !

 

 

AM  ÎNDRĂZNIT  PESTE  HAT

 

Molime – Crime – Odioase Trădări : e prea mult de-ndurat :

vreau – doar pentru mine păstrat –  Iluzoriul Uitării Regat…

în Umbra-unui Val de Ocean – așternut cinic – cumplit resemnat

îngân Epopee și-un Cântec – pe care Matrozii – de mult – l-au uitat…

 

…Jungle foșnesc – Halucinanți Șerpi – fără Colți de Păcate… :

Izvoarele Temeliilor  – toate – prevenitoare șoptesc – Desferecate…

nu am cui să înșir Galaxia Poveștii – dintr-o Singură Gură

dar Răul se-opri la Hotar : Caraghioasă Sculptură !

 

…nu-s Îngeri – nici Păsări – pe-aici : e doar o Arcă pe-Ocean

căci aici număr Vecìi – iar nu An după An… :

de cum am îndrăznit peste Hat – Liră-ntre Mâini căpătai

 

iar Buzele mele închipuie Vast Curcubeu – sau un Nai…

Sălbatic Țigan – m-am oprit dintr-o Grea Hoinăreală

iar Cortul Uitării – cu Stele – e-o Neagră (cu Dement Spor de Cuvânt !) – Furioasă Cerneală !

 

 

NU GĂSESC DRUMUL – DAR NICI NU-L MAI CAUT

 

nu găsesc Drumul – dar nici nu-l mai caut

Dervișul zbârnâie din Șerpi – cântând din Flaut

Muntele Molimei  – dramatic – iar s-a năruit :

dintre Ruine – -o Broască Albă  s-a ivit…

 

stau  (ca pe Strămoașe Scaune) – pe Gânduri

nu mă clintesc și nici n-aprind Lumina !

a mea e Boala – tot a mea-i și Vina

Ucise Zile trec – în strânse Rânduri…

 

nimeni nu mângâie un Tigru – ori Panteră

dar – dintre Vechituri – o Lebădă Severă

se-nalță – fâlfâindu-și Cântecul din Urmă…

 

…Amurgul orice Platoșă o scurmă…

…nu am venit la voi ca să petrec

ci să vă-njunghii – în Ritualul Vechi și Sec…

 

 

BINECUVÂNTEAZĂ – HRISTOASE – CUVINTELE LIMBII ROMÂNE

 

când – mânios – mă blestemi – s-o faci în Limba Străbunilor mei

iar de-njurat : într-un Cântec al Zânelor din Tei  !

până și Răul – devine amabil – zburatic – de la Ciocârlii

când îl proclami răspicat – în Limba Sfintei Glii

în Limba Celor ce – cu Lumina Plugului – Adâncul l-au spintecat

și-au aflat : Limba aceea s-a chemat – orișicând – ROD-DIN-ARAT !

 

…Ochi în Ochi să ne privim

chiar dac-amarnic – ne dușmănim :

vor ști Izvoarele de sub Munți

Taina prin care să ne-mpace  : întru Înțelepciunea Celor Cărunți !

 

totul e Frumos și Adevărat

totul e Bun și Curat

când purcede din Rădăcini de Stejar

când se-aprinde la Bătrâna-Vatră-cu-Jar !

 

…binecuvântează – Hristoase – Cuvintele Limbii Române

căci – din noi – doar atât mai rămâne…!

 

 

MĂ UIT PE GEAM : DRUMURI PUSTII ȘI CASE-N BEZNĂ

 

Motto :        Durerile din Dotare

                    și-ele vin pe-a mea Cărare

                   Molime și Pandemii

                   ne afundă-n Sărăcii…

 

mă uit pe Geam : Drumuri Pustii și Case-n Beznă

Păianjenii-mi țes Pânză pân’ la Gleznă…

Soare – Malițioase Păsări și Copacii

nu știu de Molime – iscate-n Crime și Carnagii

 

Oamenii Buni și Dispăruți au căpătat Arìpe :

pe Ramuri și în Norii Albi – scutură Clipe…

cu cât e mai Pustiu – mai Rău – în Lumea-Ncriminată

cu-atât mai veseli sunt Sticleți – în Nori-de-Vată !

 

Căzuții Oameni – putreziți de Ere

și-au trimis Jalba către Alte Sfere –

dar Nevinovăția Păsărească

 

acu-și răzbună Umilinți-de-Broască :

Triluri și Àripi – Cânturi și Vecìe

dovadă-s : dintotdeauna – Molima s-a fost numit ”Ticăloșie”…!

 

  

CE-MI PASĂ MIE DE VIRUȘI ORI BACILI ?

 

ce-mi pasă mie de Viruși ori Bacili ?

trebui’ să fiți – cu toții – Imbecili

să nu știți a numire Buba-mi Rea :

Ciuma-mi se cheamă – simplu : ”VIAȚA MEA” !

 

Cumplit Schilod – cutremurat de Febre

tărcat – de Rău și Bine – ca pe Zebre

am înghițit Otrăvuri – Umilințe-fără-Număr :

a mai rămas – din mine – Sfântul UMĂR !

 

pe el mi-am purtat Crucea – spre Golgòta

pe el am scris eu Slovele – cu Flota

ca să ajung la Capătul de Zare

 

să-i trag – Lui Crist – O ULTIMĂ CÂNTARE…!

…când prin Noian Ceresc  – El mă va auzi

precis – de tot ce-i Chinul Omenesc – se va-ngrozi !

 

 

DE CE-AI LĂSAT – DOAMNE – ATÂTA TÂMPENIE – FĂRĂ DE RÂND ?

 

de ce-ai lăsat – Doamne – atâta Tâmpenie – fără de Rând ?

de ce-ai umplut toate Sufletele – cu Pământ ?

atâta Durere – pe Buricele Degetelor și-n Seară

încât ucidem – neștiut – ca să nu ne mai doară !

 

am făcu un Legământ Strâmb – cu Paznicii Porții

și – astfel – au crescut atâtea Nimburi Otrăvite – în jurul Genunchilor Sorții…

a trecut atâta Vreme – de când am vopsit Cerul

încât nu mă mai mișcă – de nicăieri – Misterul…

 

…e Liniște – acum – Smerită – în Crima mea :

de niciunde –  nu se mai vede CHEMAREA : ACEA STEA

nu-s trist de Liniștea de-aici –  și nici de-Acolo :

 

nici eu – nici Dumnezeu – nu cântăm SOLO

…Pasăre Neagră – Pasăre Neagră – nu am nici Credința cea mai vagă

precum că – la Încheietura Mâinii – voi regăsi Copilăria – ori că Heralzii Pâinii

vizibil și benefic – vor dispărea – ori – măcar – or să scadă…

 

…ci doar că Mălura mă va-nmlăștina – și – firește – mă vor iubi Câinii…

 

 

STRANII CRANII SE ÎNALȚ’ SĂ MĂ SĂRUTE

 

Stranii Cranii se înalț’ să mă sărute

Siluetele Băloase se tot scurg – din Bezna Apei :

voi avea Îmbrățișarea unei Vieți  – și Seci – și Slute

voi avea Îmbrățișarea-de-Final – și …Coada Sapei !

 

n-am avut – în Minți – Popoare – Rege să le fiu – Ocult

n-am avut Urechea Crină – Aștrii Arzători s-ascult

n-am avut nici Armonia și nici Harul cel Divin

căci în Beciu-adânc al Firii – contemplam Potir cu Vin !

 

n-am băut Mireasma Sorții – luminând – vast –  Bolta Porții

dar nici n-am gândit la Moarte și la Taina Vie-a Nopții :

atârnat ca Iuda – Bietul – între Ceruri și Pământ

 

am uitat și de Ființă – și de-al Lunii Legământ…

…Stranii Cranii mă-nconjoară și mă sorb din Graal Potir :

poate  – după Moarte – ROATA se va smulge din Nadir…!

 

 

AI  SALVAT  ȘI  AI  CRESCUT  PROMOȚII  DE  CĂLĂI

 

ai salvat și ai crescut Promoții de Călăi

vin înapoi – în marș – cu Măști-de-Dumnezei

să tortureze și ucidă Suflete de Crin

să răsplătească Binele – cu Rău  : de-aceea vin !

 

cutremură Pământul – sub Pași și sub Securi

au crescut Diavoli – în Evii cei Obscuri

sprijină – cu Junghere – un Cer Înlăcrimat

și-L răstignesc – într-una – pe Crist Însângerat…

 

…fii Înțelept – nu Prost-de-Blând – Drumețe

nu lua drept Nevinovăție – Crâncena Tinerețe !

nu crește Șerpi – la Sânu-ți Scofâlcit

 

căci Șerpii năpădesc și mușcă Mâini ce i-au hrănit…!

…însângerate Liniști pe Căi se prăvălesc

alunec pe Cadavre : doar pe Călău numesc…

 

 

APTER ÎN STICLĂ

 

Mișcarea Mădularelor se opintește – -n van : Văzduh-de-Sticlă

și Vorbele-s decapitate și meschine

căci se izbesc de o Sticloasă Ascuțime :

Plămâni respiră scurt – brutalizați de Pâclă !

 

da – fiecare dintre noi e-un Exponat – măcelărit Vitrine

și fiecare dintre noi nu se întreabă : ”cine

ne-a azvârlit în Gardian-Cristal

făcând – din orice Om – un Nesfârșit Oval ?

 

ne limităm la a ne oglindi – Strigoi

în Luciul unei Pușcării-de-Păsăroi :

am uitat Zborul – ne atârn’ pe Umăr

 

și-am învățat – ca Stârpituri Târânde – doar un Număr…

nu mai adăugați Nisip – în Sticla-Cer :

Zeii – nicicând – nu sunt primejduiți – Acolo – de-un APTER…

 

 

EA

 

blestemați Cerul – în Zenitul Său – cu

Numele Ei

blestemați Nufărul Cosmic – drept în

Mijlocul Potirului său – cu Numele Ei

blestemați Îngerii Empireului – până la

Înălțimea Zborului Păsărilor – cu

Numele Ei

binecuvântați Acel Loc – din

Toiurile Pământului – unde-și au Mumă Izvoarele – cu

Numele Ei !

 

din Blestemul Luminii – se vădesc

Ochii Ei

din Binecuvântarea de-Ntuneric – se iscă

Scânteierea Poruncilor Ei !

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Călător acolo… (stihuri)”

Germain DROOGENBROODT: Despărțire atemporală

Giacomo Manzù

Despărțire atemporală

 (Un rămas bun poetic de la aceia care au fost răpiți de lângă noi

și din sânul familiilor lor de virusul Corona)

 

Când soarele-a uitat
ce-nseamnă răsăritul

topindu-se
în propria-i lumină

noaptea
stelele-și stinge

frântă-i tulpina
frunza despicată.

***

Zori de-mprumut

 

Cu mâini de umbră și-ntuneric
amurgul îl deșiră
lumina răsfirând-o

urzeala viitorului rărită-i de pe-acum
s-a dus vraja acelor
împrumutate zori

fitilu-i smuls
uleiul risipit
și timpul stins.

Germain Droogenbroodt
Traducere: Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: „Convorbire cu lumea de dincolo”

***

Ontijdig heengaan

 

Als een zon
die geen dageraad meer kent

wegsterft
in haar eigen licht

en de nacht
haar sterren dooft

knapt de steel
scheurt het blad.

***

 

Geleende dageraad

 

Met zijn hand van schaduw en duister
ontrafelde de avond
het weerloze licht

ontrafelde de toekomst
de tover
de geleende dageraad

rukte uit de wiek
vergoot de olie
doofde de tijd.

Germain Droogenbroodt

Uit: “Gesprek met de overkant

 

Matei PILEA: Mâinile de catifea

MÂINILE DE CATIFEA

 

Iubire, mi-ai pus mâinile de catifea la ochi,

ca să ghicesc cine ești.

 

Am început să te iubesc mai mult

În dimineața albă de mătase,

Un răsărit schimbat într-un sărut,

Pe chipul tău încet se așezase.

 

Am început să te răsfăț mai mult,

Să-ți scriu mai multă poezie

Și m-ai lăsat intens să te sărut,

Pe trupul tău lumină aurie.

 

Privire de cafea în dimineață,

Ești vis din care mă trezesc,

Dansăm frumos noi doi prin viață,

Ești muza ce m-ajută să trăiesc.

 

Și nimeni n-o să-mi spună ce să fac,

Și cum, și cât să te iubesc,

Ființa ta îmi este leac,

Ești fata-n care dorul îmi găsesc.

 

Pe marea infinită de săruturi,

Iubita mea, eu vin, știi bine,

Să fim ca într-un joc de fluturi,

În care eu o să mă pierd în tine.

————————

Matei PILEA

Aprilie 2020