MAI VREAU SĂ-MI FII O DATĂ…
Acum, când anii mi-au trecut,
Ce vreau pot face, în sfârşit !
Nu mai am timpul de pierdut,
Atât şi-atâte-am de făcut,
Că-mi simt grumazul covârşit !
Mi-amintesc, când eram mică,
De când parcă m-am născut,
Mi se cuibărise-o frică,
Ce prin spate mă furnică,
Pân-acum, când am crescut !
Că-mi zicea a mea mămică:
„Stai cuminte, nu-i corect !
Las-aceea, că acum pică !
Nu lua-n mână, că se strică !”
Aplicând măsuri direct…
Cum şi câte-n sumedenii,
De când eram eu pe brânci…
Parcă mă-mpungeau vedenii,
Păreau toate ciudăţenii,
Să le gusti, să le mănânci !
Azi… sătulă-s de-nterzis !
Din trecuturi, ies fantasme…
De atâta „nu-i permis”,
De jurat şi de promis,
Am uitat să cred în basme !
Iar acum… cum să v-explic ?
Copil m-aş întoarce-n vreme !
S-aud maica să nu stric,
Să mă scol, să mă ridic,
Să mă certe… să mă cheme !
LA CĂSUŢA CU MUŞCATE…
De casa mea m-apucă dorul,
De-aceea cu muşcate la fereastră…
Cu ani în urmă-mi luasem zborul,
Trăgând în urma mea zăvorul,
Spre-o lume nouă, mai albastră…
Plecai aşa… într-o neştire…
Corabie, cu pânzele în sus…
Împinsă doar de-o presimţire,
Că voi găsi un cuib, iubire,
Din toate celea, mai presus !
Şi-azi… corabia nu mi-i epavă…
Viaţa, nu-mi este-o amăgire…
Păstrez în mine-aceeaşi lavă,
Aceeaşi dragoste hulpavă
Şi-aceeaşi flacără-n simţire !
Între lumi nu sunt pribeagă…
Drumurile, nu prea-ncurcate…
Şi de-mi sunt, mâna-mi dezleagă,
Cu chiu, cu vai şi cât în şagă,
Braţele-mi sunt suflecate !
Mi-i fruntea-n sus, cu semeţie
Sufletu-mi zvâcneşte-a biruinţă…
Doar că… în nopţile de agripnie,
M-apuc-un dor, ca o beţie,
Dorind cu umila mea fiinţă,
Să mă reîntorc pe-aceeaşi ulicioară…
La căsuţa cu muşcate la fereşti…
Să-mi văd tăicuţul, cu pâinea-n subsuoară,
Măicuţa-n prag, m-aştepte ca odinioară,
Mă culce-n pat, şoptindu-mi dulci poveşti…
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Doruri ninse (poeme)” →
Din ireal
În noapte
