Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme de dragoste

Lutul iubirii

cu inima mea durerea,
cu ochii mei uitarea,
cu mâinile mele
purtate prin lut
ți-aș mângâia obrajii…
Da, iubite de vis,
lutul iubirii
este greu de lucrat
este aceeași lucrare
a unui olar, ce frământă
cu lacrimi și lutul
se-nmoaie de căldura
dorinței pentru o formă!
E tare lutul iubirii
pentru că tu, iubite de vis,
nu vrei să primești
nici iubire, nici mângâiere
Ci numai durere!

Colorez suflete

Cu penelul meu
colorez suflete,
Culoarea mea
nu se șterge…
Am ales un om
din mulțime
și mi-am dăruit
inima și trupul!
Iubește-mă cu
toată ființa ta…
dar cer sacrificii…
Privește-mă ca
un pictor desăvârșit
și lasă-mă să ating
clipa fericirii
ce nu am găsit-o!
Extazul miraculos
al dăruirii, al iubirii
și n-ai să mă pierzi…
Penelul meu
colorează suflete
și tu, nu poți
să mă uiți!

Alunec în patul iubirii…

Alunec în patul
de mătase argintie,
între noi fulguie iubirea.
Mă îmbrac cu lumina
ce-ți mângâie chipul
și te rog, să rămâi!

Mă așez lângă tine
și astăzi te iubesc
mai mult decât ieri…
Lasă-ți gândurile
deoparte învăluite
în mister!

Ești ultimul romantic
acoperit de frunze,
Ești ultima iubire
cu zâmbet ușor
Alege doar patul să fie
de mătase argintie
și flori !

Nu te mai vreau…

Am obosit să alerg
după tine,
Nu te mai vreau…
Am obosit să privesc
la soare cu raze
Fără speranțe…
Am căutat icoane
făcătoare de minuni,
dar ce folos…
Ești demiurg în apus
și piatră de încercare,
Ce păcat…
Continue reading „Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme de dragoste” →

Ileana Cornelia NEAGA: La pcizărat

La pcizărat

Când eram fată micuță
Pregăteam a mea straicuță
Prin neauă, plecam la drum
În ajunul lui Crăciun.
Pe deluț, sus pe uliță
Colindam la nană Tiță:
-„Colinduță, colinduță
Mă suii pă policuță
Văzui coaste și cârnaț
Uieguța cu vinars
Tăt de-acelea să ni daț”
Nană Tiță mă țuca
În straicuță îmi punea
Pcizarei* ș-un colăcuț
Baciu-mi dădea un bănuț!
Patru nuci ș-o caramea
Să umplea straicuța mea!
Și așa din casă-n casă
Înnotam prin neaua groasă!
Ajungeam seara acasă
Toată udă, dar făloasă
Că am fost la pcizarat
Și tot satu-am colindat!

*La pcizarat – la colindat; pcizărei – colăcuți!

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

16 decembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Numele tău izvor de ocară

Numele tău izvor de ocară

Câtă iubire mai vine prin sevă din rădăcini
și câtă ură se mai păstrează de nu ne înțelegem,

încotro se îndreaptă dragostea născută din dragoste
cum ochiul vede lumina cu alcătuirea celuilalt.

Uitarea nu te absolvă de nefăcutul normal
pe care trebuie să-l îndrepți în opinia oamenilor
în care încolțește teama care nu iartă,
capătă otravă de viperă.

Numele tău rămâne izvor de ocară

și oriunde scoți capul trebuie plecat,
el poartă sărăcia și piaza rea
ce nu se împacă cu nimeni,
amintire cu fiori ce-ngroapă frumosul
și miroase a ură cu buze de sare.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

16 decembrie, 2018

Doina Constanța SPILCA: Ninge metafizic

Din ireal
m-a nins
o adiere de stea.
Mi-a înfiorat obrajii
inervând rădăcini
de iubire
neuitătoare,
nerepetabilă,
nepieritoare.
Și au odrăslit
ramuri de suflet
cu muguri de stele
ce ning
iubirea
în curcubeie
de pace!

Clipa

Clipa-i
efemeridă fericire
și amară nemărginire.

E frunza
coclind
între verde și brun.

E răsuflare
între mugur
și plumb.

E zbucium
între suflare de viață
și lut.

——————————–

Doina Constanța SPILCA

Timișoara

6 decembrie, 2018

Camelia CRISTEA: Iarna…

Iarna…

Iarna și-a trimis alaiul
Îmbrăcat în strai de nea
Și-n steluțele înghețate
Ce la geamuri o să stea.

Peste munți a pus căciula,
Toarsă dintr-un fir de nea
Să nu tremure în noapte
Că se -anunță vreme rea…

A îmbrăcat apoi câmpia,
În veșmânt alb luminos
Grâului ce-o să încoletească
Să îi fie de folos.

Sub un clar de lună plină
A trecut și peste lac,
Tremuratul să-i oprească
Așa …că l-a înghețat!

În brăduți a pus beteală
Albă și cu stele mii,
Bucuria să înflorească
Ca-n suflete de copii!

Țurțuri plânși ca de cristal
I-a prins strașnic chiar de case,
Serile când se strecoară
Să fie mai luminoase….

Vântului i-a spus să ducă
Vestea că se pregătește
Un decor în iarna asta
Ce-o să fie de poveste…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

15 decembrie, 2018

Anatol COVALI: Prezenţa mea

Prezenţa mea

Prezenţa mea în vechile privelişti
când din concret mă prăbuşesc în sacru
sfidând ale destinului oprelişti
ca să nu cred că iar e simulacru.

Imaginând prefacerile dense
ce au ca scop aprinderea de ruguri,
încep să uit că-am îndurat ofense
şi c-am purtat umilitoare juguri.

Am fost învins,dar numai pe de lături.
În sinea mea am repurtat victorii
fiindcă-am învins cu dragostea omături
şi locul nopţii lungi l-au luat zorii.

M-a-mbrăţişat o aură superbă
şi parcă m-am născut a doua oară
când inima arată ca o jerbă,
iar sufletul e-o pasăre solară.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 decembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Cărțile vorbesc

CĂRȚILE VORBESC

Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc retras dintr-un ungher,
îmi spun povești uitate-n altă eră
sub umbre încărcate de mister.

Și gândul se întoarce peste vreme
într-un trecut pe care nu-l zăresc,
dar glasul tău încearcă să mă cheme
pe un tărâm ce-mi pare nefiresc.

Poate că-i vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept tăcut să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde deodată,
rafalele de vânt se mai opresc,
mă-ncearcă o senzație ciudată –
pe etajeră cărțile vorbesc!…

Reamintesc despre iubirea noastră
rămasă-ntr-un trecut nedefinit –
privesc mâhnit afară prin fereastră,
poate te-ntorci cu trenul rătăcit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

16 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescar pe o luntre (poeme)

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinți
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare și suspin
în zilele ce curg, ce vin
ești roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai și mântuire
dă-mi surâsul tău și clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic și de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe țărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
și fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de știre
dă-mi gândurile și șoapta fericirii
femeie, înger, demon și destin
în noapte, printre clipe de iubire

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaștina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceață
fereastra lumii a rămas agățată de un gând
e seară, e târziu și e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoșii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foșnesc plopii pe drum
trece viața, iarăși acum
obosit, pășesc desculț printre lacrimi
tristețea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un țărm Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescar pe o luntre (poeme)” →

Anna-Nora ROTARU: Doruri ninse (poeme)

MAI VREAU SĂ-MI FII O DATĂ…

Acum, când anii mi-au trecut,
Ce vreau pot face, în sfârşit !
Nu mai am timpul de pierdut,
Atât şi-atâte-am de făcut,
Că-mi simt grumazul covârşit !

Mi-amintesc, când eram mică,
De când parcă m-am născut,
Mi se cuibărise-o frică,
Ce prin spate mă furnică,
Pân-acum, când am crescut !

Că-mi zicea a mea mămică:
„Stai cuminte, nu-i corect !
Las-aceea, că acum pică !
Nu lua-n mână, că se strică !”
Aplicând măsuri direct…

Cum şi câte-n sumedenii,
De când eram eu pe brânci…
Parcă mă-mpungeau vedenii,
Păreau toate ciudăţenii,
Să le gusti, să le mănânci !

Azi… sătulă-s de-nterzis !
Din trecuturi, ies fantasme…
De atâta „nu-i permis”,
De jurat şi de promis,
Am uitat să cred în basme !

Iar acum… cum să v-explic ?
Copil m-aş întoarce-n vreme !
S-aud maica să nu stric,
Să mă scol, să mă ridic,
Să mă certe… să mă cheme !

LA CĂSUŢA CU MUŞCATE…

De casa mea m-apucă dorul,
De-aceea cu muşcate la fereastră…
Cu ani în urmă-mi luasem zborul,
Trăgând în urma mea zăvorul,
Spre-o lume nouă, mai albastră…

Plecai aşa… într-o neştire…
Corabie, cu pânzele în sus…
Împinsă doar de-o presimţire,
Că voi găsi un cuib, iubire,
Din toate celea, mai presus !

Şi-azi… corabia nu mi-i epavă…
Viaţa, nu-mi este-o amăgire…
Păstrez în mine-aceeaşi lavă,
Aceeaşi dragoste hulpavă
Şi-aceeaşi flacără-n simţire !

Între lumi nu sunt pribeagă…
Drumurile, nu prea-ncurcate…
Şi de-mi sunt, mâna-mi dezleagă,
Cu chiu, cu vai şi cât în şagă,
Braţele-mi sunt suflecate !

Mi-i fruntea-n sus, cu semeţie
Sufletu-mi zvâcneşte-a biruinţă…
Doar că… în nopţile de agripnie,
M-apuc-un dor, ca o beţie,
Dorind cu umila mea fiinţă,

Să mă reîntorc pe-aceeaşi ulicioară…
La căsuţa cu muşcate la fereşti…
Să-mi văd tăicuţul, cu pâinea-n subsuoară,
Măicuţa-n prag, m-aştepte ca odinioară,
Mă culce-n pat, şoptindu-mi dulci poveşti…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Doruri ninse (poeme)” →

Emma POENARIU SERAFIN: Ninsori lirice

Mă doare iarna

Ne-a înghețat prin suflete iubirea, arcușul ei a-ncărunțit de frig
Cum tace marea-n așternutul iernii, pitită în cojocul altui dig.
Cum cânta cerul ce-i cârpit de stele dintr-o vioara prinsă de alean
Nemărginirea prinde de-l ascultă şi scânteie din ochii-i de mărgean.

Și cântă Infinitul la vioară, un vals care rămâne-n efemer
Pe cerul ce-a uitat în timp să moară reprimenit pe ochii altui cer.
Dar iarna zace peste tot şi toate și face doar ce iernii-i este dat
Și a-nghețat vioara prin ninsoare, iar cântul prin ninsoare a-nghețat.

Contemplu cerul prinsă-n rugăciune și mângâi iarna vreau să o sarut
Dar nu se lasă, bate din copite, refuzul ei prin vene m-a durut .
Îmi iau vioara cum o fac de-o viață și-adorm cu ea în sfântă-mbrățişare,
Și-mi strâng în mine cânt și cer cu stele, să le dezmierd și-n iarna viitoare.

Vin Sărbători

Vin Sărbători și mi-e dor de parinți,
Spinii prin suflet îmi dau să-ncolțească,
Bolta se pare că-i plină de sfinți
Și-i plină de ei… poteca Cerească…

Dar vin Sărbători prin lacrimi fierbinți ,
Acasă-mi găsesc doar mirosul de pin,
Mi-e dor de acasă, mi-e dor de parinți
Când nori-s departe, pe Cerul senin…

Mi-e dor de acasă, de casa lasată,
Când rosti-i acasă și casa-i un rost,
De banca bătrână, pustie la poartă,
De cei ce au fost, de zici că n-au fost…

Și dorul din suflet se sparge la cruce
Și lacrime urcă spre Ceruri…mereu,
Băltoacă se-adună prin zori la răscruce
Și-n capăt de lacrimi, e doar Dumnezeu. ..

Și vin Sărbători cad năvalnic din Cer
Și sufletul meu mai miroase-a rășină ,
Ce-ngheață prin iarnă, îngheață prin ger,
Apoi se sfarâmă. ..şi cade-n țărână…

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Ninsori lirice” →