Eleonora SCHIPOR: „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”

Ca și în anul trecut și anul acesta am participat la tradiționalul Simpozion de la Pitești (România) petrecut sub genericul „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”. Anul acesta acest prestigios Simpozion Internațional a ajuns la cea de a XIX ediție.

         Prezenți și invitați la Simpozion au fost zeci de români din întreaga țară, dar și români din afara granițelor, ca de exemplu Germania, Canada,  SUA, Moldova etc. Delegația din Ucraina a fost reprezentată de dl Ilie Poopescu și subsemnata, ambii din partea Socetății regionale „Golgota”.

         După deschiderea oficială la care a fost prezent și fostul președinte al României Emil Constantinescu și care a avut loc în Sala Filarmonicii Pitești au urmat lucrările secțiunii comune  în sala de festivități a Muzeului județean Argeș. Prima vizită am făcut-o la Memorialul Închisoarea Pitești – Grupul monumental.

         În după amiaza aceleași zile au urmat lucrările Simozionului, unde reprezentanți ai diferitor uniuni, organizații, societăți, asociații sau pur și simplu persoane particulare, au prezentat diferite comunicări cu tematica respectivă: jertfe ale regimului comunist, reprezentani de vază ai cutărui sau altui grup de luptători pentru dreptate, credință, adevăr, în timpurile de grea cumpănă pentru neamul nostru.

         Seara, la Sala Filarmonicii din Pitești a fost demonstrat filmul „Un cutremur de 9 grade”, primul episod din cele 6 ale serialului documentar „Reeducarea de la Pitești. Drama unei generații”.

         A doua zi a Simpozionului a continuat cu  lucrările pe secțiuni deja. Tematica primei secțiuni a fost „Experimentul Pitești, metode și aspecte de represiune”, iar la secțiunea a 2-a tema a fost „Alte forme și aspecte de represiune din perioada dictaturilor comuniste”.

         Anume la Secțiunea respectivă am prezentat comunicarea „Ilie Motrescu – 50 de ani de nemurire”, unde am vorbit, în timpul acordat, despre poetul-martir Ilie Motrescu din Crasna Putnei, de la moartea tragică a căruia s-au împlinit anul acesta 50 de ani.

          În a doua parte a aceleeași zile a avut loc Masa Rotundă „Pitești după Pitești, efecte ale regimuriloir dictatoriale comuniste” și bineînțeles lansările de carte. Anume aici,  bucovineanul nostru, savantul octogenar Ilie Popescu a vorbit pe scurt despre tragedia familiei sale, care a suferit chinurile deportăriloir staliniste, apoi a prezentat cele două cărți ale sale, apărute în acest an jubiliar. Domnia sa a primit felicitările din partea organizatorilor acestui important Simpozion, dar și a tuturor celor prezenți.

         Aducem în comun sincerele noastre mulțumiri domnului profesor universitar, dr. inginer Ilie Popa, principalul organizator al Acestui Simpozion Internațional ajuns, cum spuneam la început, la cea de a XIX ediție, cât și celor care l-au ajutat la buna organizare și desfășurare.

         M-am bucurat mult că l-am văzut sau mai bine zis l-am revăzut după o întrerupere de 37 de ani pe fostul meu coleg de la Universitatea de Stat din Cernăuți, fost student al catedrei de filologie rusă, Anatol Rurac, originar din satul Stălinești, raionul Noua Suliță. Actualmente este stabilit la Chișinău, este un artist plastic cunoscut, pictor, scriitor, membru al multor asociații și laureat al diferitor premii de valoare. Chiar în aceste zile a scos de sub tipar un roman-trilogie despre soarta celor deportați din  Basarabia, dar și din nordul Bucovinei. Sperăm că în curând vom avea această carte pe rafturile bibliotecilor noastre, ba îi vom face și o lansare, la Cernăuți. Autorului îi dorim succese și noi creații în domeniul artei și literaturii.

         Ultima zi a Simpozionului s-a încheiat cu o vizită de documentare tematică  la mănăstirea Căldărușani din județul Ilfov, mănăstire unde sunt expuse diferite icoane și tablouri ale unor renumiți pictori români.

         Sincere mulțumiri organizatorilor acestul Simpozion și sperăm că pe viitor vom putea participa cu noi comunicări și prezentări de carte.

 

                     Eleonora SCHIPOR,

profesoară, vicepreședinta Societății regionale „Golgota”