Categorie: Articol

Dr. Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (85)

… din vremea turcilor, rusilor, regilor germani, dictaturii marxist-leniniste, funcționeaza prin relații de vasalitate, loialitate, clientelism, nepotism și servilism față de șef. 

… in vremea Razboilui Rece, conducerea superiora de Partid si de Stat in simfonie cu Biserica, Ceausescu, asigura boierilor ortodoxo-comunisti privilegiile si perpetuarea lipsei la dreptul de exprimare si miscare a șerbilor, iobagilor legati de glie, dupa Cortina de Fier.

Azi baronii ortodoxo-socialisti sunt amenințati de instituții ce încep să funcționeze ca in UE/NATO, de aceea, sub camuflajul democratic al acquis-ul comunitar romano-catolic, conducerea superiora de Partid si de Stat in simfonie cu Biserica, forteaza perpetuarea privilegiilor si capturarea statului de drept, prin sufocarea lenta a Justiției, asemeni unui șarpe constrictor ce-și sufocă prada.

De fapt asistăm la o lovitură de stat deghizata, mascata de bine, de rau, democratic. 

Teocratia euro-asiatica a invins la Moscova, Istanbul, urmeaza Bucuresti?

vezi: 

Lucian Davidescu: De ce este România un stat feudal; Emit Stoica: Stau si ma intreb: e iesit Romania vreodata cu adevarat din feudalism?; Cătălin Augustin Stoica: România continuă, Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism; Dorel, D. Chiritescu: Inapoi la feudalism; Valeriu, Barbu: Ciocoii noștri și… Planeta funcționează pe reguli feudale! (1); Vlad Voiculescu: Sistemul de Sănătate din România este unul de tip feudal; Marius Iosif: România feudală și România occidentală.

http://armoniiculturale.ro/2015/02/12/prof-dr-viorel-roman-revolta-ortodoxa-2015/

http://www.marianagurza.ro/blog/2017/01/23/dr-viorel-roman-romania-stat-mafiot/

http://www.logossiagape.ro/2018/02/13/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele/

https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/

http://bentodica.blogspot.ro/2017/12/stat-de-drept.html

https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (37)

RĂZBOIUL PENTRU INTREGIREA NEAMULUI (1916-1919)

 

Anii neutralităţii (1914-1916). La 15/28 iunie 1914, moştenitorul tronului austro-ungar Franz Ferdinand şi soţia sa au fost asasinaţi la Sarajevo, capitala Bosniei, de un grup de tineri sârbi. După ce-a adresat un ultimatum Serbiei, Austro-Ungaria, care se considera victimă, a declarat război acesteia, la 15/28 iulie 1914. În zilele următoare, conflictul s-a extins, Germania a declarat război Rusiei, la 1 august, apoi Franţei, la 3 august, iar la 4 august, după încălcarea neutralităţii Belgiei, Anglia declara război Germaniei. Marele război, cum l-au denumit contemporanii, începuse .

În cursul lunii iulie 1914, regele Carol şi oamenii politici liberali şi conservatori priveau cu îngrijorare crescândă agravarea situaţiei internaţionale. România a fost ,,şocată” (C. Nuţu) de-a binelea de ultimatumul adresat Serbiei de Austro-Ungaria. La 13/26 iulie, Berchtold, ministrul de externe, adresa o telegramă lui Ottokar Czernin, reprezentantul diplomatic al Monarhiei la Bucureşti, în care îşi exprima speranţa într-o strictă neutralitate a României: ,,În ceea ce ne priveşte, noi nu vom lua…decizii care ar putea atinge interesele României…”  Czernin solicita audienţă la rege, care dădea asigurări asupra neutralităţii României, într-un război austro-sârb, dar, concluziona diplomatul în răspunsul său: ,,în cazul când Rusia va fi contra noastră, noi nu vom putea, din nenorocire, conta prea mult pe ajutorul militar al României”.

În dimineaţa de 15/28 iulie, Czernin se afla în audienţă la palat, pentru a informa şi a sonda poziţia cercurilor conducătoare româneşti. În discuţia cu regele, acesta arăta că ,,…un ajutor militar din partea României va putea fi obţinut, din păcate, cu foarte mare greutate”, apoi adăuga ,,problema românilor din Transilvania a enervat aşa de mult opinia publică (românească), încât o cooperare a celor două armate ar fi aproape imposibilă”. În convorbirea cu primul.ministru Brătianu, acesta spunea lui Czernin că România nu a fost avizată din vreme asupra declaraţiei de război şi că Rusia şi Anglia se vor implica în conflict. O. Czernin mărturiseşte că, în primele zile după declaraţia de război, mai ales după intrarea Angliei împotriva Germaniei, ,,a devenit clar pentru marea majoritate a românilor că împlinirea aspiraţiilor lor este numai o chestiune de timp…”. Diplomatul susţine că, la începutul războiului, dorinţa de eliberare a Transilvaniei era mai puternică: ,,În primele momente, cu toţii, până la Carp şi mica lui grupare, erau mai mult sau mai puţin împotriva noastră”.

În ciuda răspunsului pe care guvernul român îl dădea Puterilor Centrale, la 1 august 1914, ,,că va face tot posibilul pentru a răspunde obligaţiilor sale de aliat”, Brătianu şi majoritatea conducătorilor politici erau de cu totul altă părere, acelaşi Czernin raporta la Viena că ,,o cooperare activă între noi este foarte îndoielnică”.

Pe de altă parte, la 30 iulie 1914, de la Petrograd, Sazonov îl autoriza pe ministrul rus la Bucureşti, Poklevsky, să declare că, în cazul în care România se va alătura Rusiei împotriva Austro-Ungariei, guvernul imperial este dispus să recunoască includerea Transilvaniei la România. Aceste intenţii erau confirmate şi de guvernul francez: ambasadorul rus la Paris, Izvolsky, transmitea la Petrograd opinia preşedintelui Poincare, că aceste promisiuni pot fi făcute României şi dacă este gata să păstreze neutralitate absolută .

Evenimentele se precipitau cu mare iuţeală, conflictul lua proporţii cu fiecare zi, diplomaţia austro-ungară acţiona cu toate forţele pentru a asigura respectarea tratatelor încheiate anterior, dar fără succes. La 2 august 1914, primul ministru Brătianu avea o întrevedere cu diplomatul rus Poklevsky, pe care l-a întrebat intempestiv ,,dacă neutralitatea României ar fi considerată drept o demonstraţie de prietenie”, iar răspunsul primit a fost afirmativ. Rusia şi Franţa ar fi dorit ca România să se alăture imediat Antantei, dar pregătirea militară şi alte condiţii de ordin politic şi economic nu permiteau guvernului român intrarea în război.

Pentru a se lua o decizie oficială, la 21 iulie/3 august 1914, s-a întrunit Consiliul de Coroană, sub conducerea regelui Carol. Încă înainte de aceasta, el luase măsuri pentru a pregăti mobilizarea şi se pronunţa categoric pentru intrarea în război alături de Puterile Centrale. Ceea ce avea să influenţeze dezbaterile din Consiliu a fost actul neutralităţii Italiei, chiar la 21 iulie/3 august, ştire comunicată celor prezenţi de ministrul Const. Angelescu, după cum consemna Al. Marghiloman, în Notele sale. Consiliul de Coroană a avut loc la Sinaia, la Castelul Peleş, cu participarea membrilor guvernului, a foştilor prim-minuştri, a şefilor partidelor politice şi a principelui moştenitor Ferdinand. Dezbaterile şi atmosfera din Consiliu au fost consemnate de Al. Marghiloman şi I. G. Duca. Primul nota: ,,Toţi suntem foarte mişcaţi. Ţinem şedinţa în sala de muzică a reginei. Prinţul Ferdinand stă în faţa regelui. Tratatele (stau) pe masă, regele ia la dreapta sa pe Rosetti, la stânga pe Carp; Prinţul, pe Brătianu la dreapta, pe mine (Marghiloman) la stânga; Take Ionescu a luat pe C. Cantacuzino…”. I. G. Duca consemna şi el: ,,O tăcere mormântală. Aveam senzaţia că o mare greutate apăsa peste noi şi ne înăbuşea. După un schimb de priviri mute, regele Carol a rupt tăcerea. Era congestionat şi vădit emoţionat”.

Regele a deschis şedinţa şi a propus să se vorbească în franceză (,,limba diplomaţiei”), apoi a prezentat un referat în care a susţinut, de la început, intrarea în acţiune alături de Puterile Centrale, conform obligaţiei ce decurgea din tratatele semnate: ,,În acest moment, (regele) a întins mâna spre aceste tratate cu gestul preotului care în fine dezvăluieşte credinciosului tainele altarului. Am aruncat repede împrejurul mesei o privire, toţi ochii erau aţintiţi spre documentele nepăsătoare”. Regele a făcut apoi apel la ,,sentimentul patriotic”, a arătat că ,,o politică de sentiment îmi pare inadmisibilă”, acum când soarta Europei este în joc. Calea de urmat, spunea el, nu poate fi alta decât alianţa cu Puterile Centrale şi intrarea în război: ,,Această alianţă ne-a asigurat foloase netăgăduite, a o părăsi azi ar însemna a pierde beneficiile a 30 de ani de muncă şi roade”. El respingea neutralitatea ca nefiind o soluţie într-un conflict mondial, spunând că ,,neutralitatea este o soluţie rea”, refuza categoric o alianţă cu Antanta, considerând-o contrară ,,sentimentelor unanime ale ţării” (referirea era la Rusia!) şi dăunătoare. Regele conchidea că numai alăturarea la Tripla Alianţă era viabilă, fiind în acelaşi timp o ,,chestiune de onoare”, prin respectarea tratatelor.

Regele pledase emoţionat, patetic şi din convingere pentru intrarea în război alături de Triplice, dar restul Consiliului avea o altă opinie, rând pe rând cei prezenţi şi-au expus opinia. După rege, a vorbit mai întâi Th. Rosetti, fost prim-ministru, care, pe un ton chibzuit, declara că ,,decât să ne avântăm într-un război contra simţământului public, mai bine să rămânem neutri”. Cuvintele acestuia ,,l-au durut” (Duca) pe rege, de aceea, P. P. Carp, luând imediat cuvântul, în vădit  dezacord şi pentru a impune alt curs dezbaterilor, s-a declarat deschis şi categoric în sprijinul celor spuse de rege: ,,Eu, fără nicio clipă de ezitare, cer să mergem cu Tripla Alianţă…Nu mă preocupă opinia publică..” El a continuat, în discordanţă cu sentimentele generale, arătând că ,,românii din Transilvania ne îngrijorează mai puţin”, apoi a concluzionat: ,,Regele a vorbit limbajul datoriei şi onoarei, trebuie să-l urmăm. Avem un tratat, România trebuie să-şi ţie angajamentele”. Dar P. P. Carp, care a ţinut ,,această strălucită pledoarie” (I. G. Duca), a rămas izolat în atitudinea sa, nimeni nu l-a urmat, toţi cei care au luat cuvântul după el au fost, fără nicio rezervă, pentru neutralitate. Al. Marghiloman, liderul conservator, s-a pronunţat deschis pentru neutralitate, arătând că aliaţii României nu au fost atacaţi, dimpotrivă.

După Marghiloman, regele a intervenit din nou afirmând că este legat de Puterile Centrale, iar dacă ceilalţi cred că ,,fericirea României” îi impune o altă politică, ,,eu sunt gata să mă retrag”. Apoi a arătat spre principele Ferdinand, care a protestat, dar nimeni din cei de faţă nu a schiţat niciun gest, iar regele ,,a înţeles că manevra nu reuşise” şi pe urmă a început să vorbească despre altceva, ,,ca şi când nu ar fi făcut niciodată o declaraţie de această gravitate”. Toţi conservatorii prezenţi s-au pronunţat pentru netralitate, la fel Take Ionescu, liderul conservator-democrat.

În finalul dezbaterilor, a luat cuvântul I. I. C. Brătianu, primul ministru şi liderul liberal, care a declarat, conform celor relatate de I. G. Duca: ,,Noi cerem ca România să rămână neutră. Tatatul, precum s-a arătat, nu ne obligă, dar chiar dacă ne-ar obliga, România nu poate admite ca aliaţii ei să dispună de soarta ei fără ca măcar să-şi fi dat osteneala de a ne vesti. Sentimentul public, aproape în unanimitate, e împotriva războiului. Apoi soarta românilor de peste munţi, idealul naţional al românismului, sunt chestiuni pe care un guvern nu le poate nesocoti. (…) În ceasurile mari ale vieţii naţionale, oamenii de stat trebuie neapărat să ţie seama de voinţa poporului. Să rămânem, deci, neutri. E probabil că şi Italia va avea aceeaşi atitudine. Să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor. După toate prevederile, războiul va fi probabil lung. Vom avea deci prilejul să ne mai spunem cuvântul”.

În timp ce se desfăşurau dezbaterile în Consiliu, a fost adusă telegrama referitoare la neutralitatea Italiei, care a avut un efect copleşitor asupra celor prezenţi, după cum nota I. G. Duca: ,,O adevărată lovitură de teatru. Se simţea că, după aceasta, regele nu va mai fi în măsură să-şi apere punctul de vedere. Făcu un gest de resemnare”, doar Carp a rămas impasibil în atitudinea sa. Majoritatea oamenilor politici prezenţi au votat pentru neutralitate, iar regele, dezamăgit, s-a înclinat în faţa majorităţii: ,,Eu mă voi supune majorităţii. Sunt rege constituţional şi nu voi declara singur războiul”.

 

——————————––––

Prof. Ioan POPOIU

4 februarie 2019

Dorel SCHOR: Invitație la expoziții

Ran Tenenbaum

Doresc în cele ce urmează să împart cu cititorii acestei rubrici invitaţia la o vizită virtuală a câtorva expoziţii de artă vizuală. Autorii sunt pictori cu bună reputaţie, cunoscuţi pentru atitudinea personală şi independenţă spirituală, încât impactul cu publicul este considerabil.

Yacov Agam

Într-o recentă expoziţie vernisată la Tel Aviv, reputatul sculptor şi artist experimental Yacov Agam, prezintă lucrări în  stilul op art, contribuţie remarcabilă la arta optică şi cinetică. El face parte din “familia” restrânsă a artiştilor care au creat în acest mod, devenind celebri, fiecare în genul său, cum ar fi Victor Vasarely sau Yehoshua Gibstein. De altfel, Agam şi-a  câştigat reputaţia internaţională încă din anii ’60 când a fost cooptat de Muzeul de Artă Modernă (MOMA) din New York.

Sami Briss

   La Paris, maestrul Sami Briss expune lucrări noi în care armonia şi bucuria vieţii sunt exprimate într-o frumoasă naraţiune modernă. Universul mitic şi arta poetică se nasc, ca întotdeauna, din cele trei izvoare de inspiraţie stenică: folclorul românesc, icoanele bizantine şi tradiţia iudaică. În plus, cea ce caracterizează pictura lui Sami Briss este “colecţia de idei” cu care îşi surprinde mereu admiratorii.

Arie Lamdan

   Prietenul nostru Arie Lamdan este şi un pasionat călător, înarmat obligatoriu cu creioane si bloc de desen. El a parcurs în ultimii ani ţări din trei continente – Europa, America şi Asia. Schiţele realizate le-a prelucrat cu talent şi inspiraţie, transformându-le în tablouri pictate în acrilic sau ulei. Cele mai reuşite dintre ele (şi nu sunt puţine) ne aşteaptă la expoziţia personală deschisă în oraşul Rishon Le Zion.

Miriam Gamburd

   Miriam Gamburd, desenatoare, sculptoriţă şi scriitoare, lector la Academia de Arte “Bezalel” din Ierusalim se prezintă cu o curajoasă expoziţie intitulată Homo Vulgaris în care combină iudaismul cu universul cultural, neezitând să menţioneze contradicţii, conflicte şi  inadvertenţe. Evenimentul este găzduit de Casa artiştilor din Tel Aviv.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

9 februarie 2019

Galina MARTEA: Identitatea limbii române în Basarabia, 1991 – prezent

Trecută prin filtrul discriminării, limba română din ținuturile basarabene a fost mereu lipsită de drepturi, a fost dezonorată în limite inumane de diverși curenți ai timpului, în mod aparte, în perioada dominației țariste și a dominației sovietice. O stare de lucruri destul de dureroasă pentru poporul român din Basarabia, o realitate care nu poate fi negată sau uitată, o realitate destul de vie care există și în zilele de astăzi. Dacă după destrămarea imperiului sovietic limba română pe pământul basarabean începe să-și recapete drepturile civile la ea acasă, atunci deplinătatea acestor drepturi nu este de lungă durată, ci doar pentru o dimensiune de timp, ci doar pentru câțiva ani. Așadar, odată cu proclamarea independenței, 27 august 1991, R.Moldova s-a văzut liberă și suverană (cu toate că această independență se asocia cu mult mai bine dacă din acel moment se realiza și reunirea cu patria mamă – România), cu drepturi politice și cetățenești depline, iar limba română s-a încadrat în verticalitatea și personalitatea adecvată, în modul acesta întruchipând identitatea românească, ea fiind legiferată prin Actul de Independență ca limbă de stat pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, s-au pus bazele unui sistem politic și unui sistem lingvistic autorizat care, la rândul lor, au marcat schimbări radicale pentru o nouă existență, pentru o nouă viață în cadrul unor valori corelate cu necesitățile spirituale, morale, culturale ale poporului român basarabean.

Fiind într-un proces de schimbări radicale după anii 1991, situația limbii române în statul moldovenesc începe a se poziționa în limitele decenței, cu toate că acest lucru nu era deloc ușor în condițiile când țara se afla încă în pragul multiplelor provocări din partea unor mișcări politice care încercau să promoveze în continuare politica socialismului și, bineînțeles, dorința de a fi cu fața spre răsărit și de a menține în circulație statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică și nu numai. Din fericire, intelectualitatea română basarabeană, adevărații scriitori români basarabeni, cât și o bună parte din populația băștinașă pledau pentru recunoașterea deplină a limbii române, ea fiind cel mai de preț tezaur al poporului român. Astfel, sub orice formă, în toate instituțiile statale este determinată politica de promovare a limbii române, iar bilingvismul, cu prezența limbii ruse, urma să fie exclus în totalitate din circuitul public. O perioadă istorică inedită care după zeci de decenii de teroare lingvistică se substituie termenul de limbă moldovenească prin introducerea termenului de limbă română, expresie declarată și oficializată prin lege ca limbă oficială de stat. În același timp, pentru a pune în practică bazele temeinice ale acestei teorii despre existența limbii române pe teritoriul Republicii Moldova, atunci se declanșează o mișcare națională împotriva limbii ruse/ bilingvismului rus, procedeu lingvistic de comunicare care mereu a fost pe poziții de superioritate pe pământul basarabean, atât în anii de dominație sovietică, cât și în anii de dominație țaristă. Deci, prin promovarea adecvată a limbii române se presupune o nouă schimbare istorică în existența poporului român basarabean după anii 1991. Politica în domeniul lingvisticii române se fundamentează cu multă încredere pe principii identitare corespunzătoare, iar sintagma de limbă moldovenească ca și înțelesul deplin al limbii ruse, încetul cu încetul, este forțat să-și piardă din capacitate. Dezvoltarea limbii române devine problema prioritară în cadrul țării, ea fiind promovată adecvat prin toate mijloacele mass-mediei naționale, în toate instituțiile publice, cât și private, și, corespunzător, în întreg sistemul de învățământ național, de la cel preșcolar până la cel universitar/ postuniversitar. Cu atât mai mult, cunoașterea limbii române devine o necesitate, să zicem și obligatorie, și pentru acea categorie de oameni care nu posedă limba de stat, deoarece ei încep a se afla în condiții de dificultate în mediul social care este orientat numai cărte comunicarea în limba română. Din această perspectivă, statul moldovenesc crează condiții prielnice pentru învățarea limbii române de către alolingvi, respectiv, prin fondarea centrelor/ cursurilor specializate, în mare parte fiind gratuite, totodată, fiind puse la dispoziția populației publicații periodice, literatura română de specialitate. O realizare nespus de frumoasă și benefică este fondarea la Chișinău în 1991 a revistei „Limba Română” (fondatorul fiind Alexandru Bantoș, ziarist și editor, în colaborare cu profesorii și savanții cu renume Nicolae Mătcaș și Ion Dumeniuk), publicație destinată în promovarea limbii și culturii românești, fiind, în același timp, un centru lingvistic pentru intelectualitatea română basarabeană. Aici este cazul de menționat că Nicolae Mătcaș (dr., prof.univ., savant în filologie, scriitor), fiind în acea perioadă și Ministru al Educației în primii ani de independență, 1990-1994, a depus un efort enorm întru valorificarea completă a limbii române în cadrul întregului sistem de învățământ național și de cercetare științifică. Prin urmare, prin prezența limbii române în cadrul țării devenea tot mai rezistentă și unitatea națională a românilor basarabeni, respectiv, renaște sentimentul autentic față de întreaga complexitate a valorilor naționale românești, valori care se axau pe limba de comunicare vorbită, tradiții și cultura națională, credința, ideologia, etc., în așa mod, fiind în recunoaștere continuă componentele față de originea de neam și de identitate. Toate aceste fenomene au existat în mod unitar până în anul 1994, după care acțiunile ulterioare au schimbat radical cursul evenimentelor și esența lucrurilor, limba română devenind din nou un obiect de vânzare-cumpărare din partea unor demnitari de stat care erau străini idealurilor naționale românești.

Dacă identitatea limbii române a fost mutilată în cel mai barbar mod în anii de ocupație sovietică și țaristă, faptele istorice fiind prezente de-a lungul timpului și, respectiv, înregistrate prin multitudinea de acte istorice și literare, atunci problema cu privire la identitatea limbii române de după anii 1994 devine un aspect la fel nespus de dureros pentru poporul român basarabean. Este vorba despre faptul cum unii români basarabeni, însă cu o altă orientare politică, nemaivorbind de pătura rusofonă, au fost în stare să trădeze și să calce în picioare lucruri nespus de sfinte pentru propriul popor, și anume: Limba Română, care a fost legiferată prin Actul de Independență ca limbă de stat a țării, dar, în același timp, fiind și termenul lingvistic definit corect din punct de vedere istoric pentru întreaga națiune română,  să fie din nou desfigurată și denumită ca în anii de ocupație țaristă și sovietică. Deși în primii ani de independență poporul român din Moldova s-a bucurat din plin de tezaurul culturii românești – limba română (fiind și limba de stat), revenirea la grafia latină, imnul țării „Deșteaptă-te, române!”, revenirea la tricolor, cât și multe alte conținuturi, atunci din 1994, cu venirea la putere a partidului agrarian, treptat totul începe să se dărâme din cauza ideologiei comuniste care se infiltrează din nou în administrarea țării. Corespunzător, a fost anulat imnul țării „Deșteaptă-te, române!” și înlocuit cu „Limba noastră”, iar limba de stat devine „limba moldovenească”. Între timp, obiectul de „Istoria românilor”, predat în instituțiile de învățământ din Moldova, este înlocuit cu diverse discipline precum Istoria Moldovei, Istoria Integrată, Istoria. Un paradox inexplicabil, o nedreptate cât se poate de absurdă. Ulterior, din 4 aprilie 2001 la funcția de șef al statului devine liderul comuniștilor, respectiv, partidul comuniștilor revenind din nou la putere, iar în lunile premergătoare se întreprind măsuri concrete de introducere a limbii ruse ca a doua limbă de stat și ca obiect obligatoriu de studiu în școli. Astfel, guvernarea statală dorește cu orice preț reîntoarcerea la anii comunismului și prin aceasta neglijarea valorilor naționale românești pe teritoriul basarabean în anii de independență. La acest capitol, indignarea poporului român basarabean a fost extrem de mare unde, în rezultat, în urma manifestațiilor de amploare decizia susmenționată a fost anulată. Succesiv, prin incultura, neștiința și defectele morale ale clasei politice și de guvernare au loc schimbări și reforme inadecvate dezvoltării culturale/ economice, etc., nemaivorbind de soarta limbii române care exista în condiții sociale inechitabile. În contextul dat, din primăvara anului 1995 și pe parcursul următorilor 18 ani (deosebit de marcat în istoria țării a fost anul 2009, unde în urma manifestațiilor de amploare și-a pierdut viața o persoană, 270 persoane au fost rănite, iar actul original al Declarației de Independență, adoptat în 27 august 1991 de către Parlament, a fost ars în perioada acestor proteste ce au avut loc la Chișinău între 6 și 8 aprilie 2009) tineretul studios și intelectualitatea basarabeană română inițiază frecvent manifestări de amploare împotriva politicii de guvernare din domeniul educației, instruirii, culturii, cât și altor domenii de activitate publică, accentul forte fiind transpus pe statutul limbii de stat și anume: de reintroducere a termenului de limbă română și, corespunzător, prin excluderea termenului de limbă moldovenească, nemijlocit, și de reintroducere în școli a obiectului „Istoria românilor”. Să zicem, problema limbii române, ca limbă de stat, a fost soluționată din decembrie 2013, decizie promovată de Curtea Constituțională. Astfel, Curtea Constituțională din Republica Moldova decide că limba română este limba de stat în cadrul țării, argumentând prin faptul că termenul precizat în Declarația de Independență a țării „constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei” si, mai mult, „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Necătând la aceasta, articolul 13 din Constituție pe parcursul acestor ani nu a fost încă modificat. Între timp, Curtea Constituțională intervine cu noi avize la proiectul de lege pentru modificarea articolului 13 din Constituția R.Moldova, ultimul fiind din 31 octombrie 2017, cu nr.3 (Publicat în Monitorul Oficial în data de 17.11.2017, nr. 399-410, art nr.97. Data intrării în vigoare 31.10.2017), unde se stipulează: „Articol unic – La alineatul (1), articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.78 din 29 martie 2016, art. 140), sintagma „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” se substituie cu sintagma „limba română”. Ca urmare, proiectul în cauză a fost discutat de către deputați în ședința Parlamentului din 1 noiembrie 2018, însă, cu părere de rău, nu a fost promovat spre modificare, deoarece nu s-a acumulat numărul necesar de voturi. Deci, în linii generale, aproape din primii ani de independență Republica Moldova se confruntă cu mari probleme în privința limbii române pe teritoriul țării, limba moldovenească fiind în continuare recunoscută ca limbă de stat, în același timp, considerată diferită de cea română, concepție promovată de către clasa politică cu origini comuniste, promotori ai socialismului sovietic. Constatările sunt destul de clare: pe parcursul acestor ani limba română este umilită în cel mai grav mod, iar identitatea ei este pur și simplu călcată în picioare. În cazul dat, este facil sesizabil că există și o acțiune exercitată din afară care dorește aservirea statului moldovenesc, iar limba română să fie plasată în condiții de inferioritate față de limba moldovenească, limbă inventată de sovietici pentru „norodul moldovenesc”. Precum politicienii comuniști așa și unii istorici comuniști tratează lucrurile ca în vremurile de până la anii 1990. Așa fiind, în 1998 (în preajma alegerilor parlamentare din 22 martie) la propunerea unui grup de istorici cu ideologie comunistă se elaborează lucrarea „Istoria Republicii Moldova: din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (publicată la Editura Academiei de Științe, cu avizul Ministerului Învăţământului, Tineretului şi Sportului), unde de fapt monografia în cauză abordează aceleași lucruri ce au fost prezente în „Istoria RSS Moldoveneşti”, scopul fiind de a reafirma idea de popor moldovenesc și de limba moldovenească deosebită de cea română, autorii făcând referire și comparare la statul medieval Țara Moldovei (fondat cu 660 ani în urmă) și R.Moldova de astăzi, argumentându-se continuitatea procesului istoric. În consecință, guvernarea comunistă anulează predarea obiectului de „Istoria Românilor” în toate instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, iar cu începere de la 1 septembrie 2002 introduce disciplina de studiu „Istoria Moldovei”. Deci, aceasta reprezintă o nouă tentativă de a denigra limba și istoria română, valori sacre pentru neamul românesc. Adevărul istoric este sugrumat, iar falsificatorii promovează politica moldovenismului pentru a crea argumente că există totuși națiunea moldavă separată de cea română, ideologie impusă de dominația țaristă și cea sovietică care a instaurat pe pământul basarabean limba moldovenească cu alfabet chirilic și noțiunea de popor moldovenesc. Făcând o paralelă, vom menționa despre ceea ce este scris în partea introductivă la disciplina Istorie prevăzută atât în curricula școlară pentru clasele X-XII, cât și în curricula școlară pentru învăţămîntul gimnazial (clasele V-IX), elaborată și aprobată în anul 2010 de către Ministerul Educației al R.Moldova: „Disciplina Istorie îşi aduce contribuţia la formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie europene şi naţionale, cu precădere în ceea ce priveşte calităţile viitorului cetăţean dintr-un stat democratic…”, în continuare fiind stipulat: „Lecţiile de istorie trebuie să educe elevii şi să ofere generaţiei tinere noi idei şi, în acelaşi timp, să prevină apariţia şi dezvoltarea conflictelor. Într-o societate cu o democraţie reală este necesară o polemică ştiinţifică, însă ea trebuie să aibă un aspect atent şi echilibrat în cadrul procesului educaţional. Această afirmare este valabilă mai ales în ceea ce priveşte manualele de istorie, deoarece disciplina istorică are menirea de a fi un instrument al educaţiei democratice şi nu al dezbinării societăţii pe criterii etnice, religioase, ideologice sau oricare altele. Astfel, falsificarea ideologică, manipularea istoriei, distorsionarea trecutului în scopuri de propagandă, evidenţierea excesivă, negarea sau omiterea unor fapte şi documente istorice sînt incompatibile cu principiile fundamentale ale ştiinţei istorice, în particular, şi ale unei societăţi democratice, în general”. Credem, în cazul dat comentariile nu sunt necesare, fiecare cititor își va forma în mod individual propria opinie despre cele relatate.

Revendicări, dezacorduri, conflicte de tot felul, poporul român basarabean fiind mereu victima tuturor schimbărilor involutive. Anii de independență sunt marcați mai mult de evenimente negative, decât pozitive. Pe parcursul acestor ani țara a fost guvernată de diverse orientări politice, însă aproape toate, la rândul lor, au fost iresponsabile de soarta poporului, dar mai ales, de soarta poporului român basarabean. Odată cu obținerea independenței poporul român basarabean a crezut că, în sfârșit, și-a recăpătat libertatea multdorită în toate, iar deșteptarea conștiinței către idea națională română va fi o valoare supremă pentru fiecare cetățean al țării (cu excepția altor minorități naționale, să zicem), însă limba română va fi limba de stat pentru totdeauna. Dar, după cum se vede, toate acestea au fost o dezamăgire enormă, deoarece clasa politică și de guvernare are alte interese, interesele fiind străine neamului românesc. Cu atât mai mult, evenimentele istorice ce au avut loc de-a lungul timpului și de ultimă oră demonstrează faptul că procesul de reîntregire cu neamul românesc se regăsește într-o dificultate enormă, ba chiar persistă posibilități reale ca acest proces să nu fie realizabil într-un viitor apropiat, iar clasa politică basarabeană pare a fi destul de satisfăcută de acest lucru, după cum se prezintă prognozele. Așadar, independența obținută a fost o dorință enormă pentru adevărații români basarabeni, însă realitatea demonstrează faptul că efectele anterioare ale comunismului sunt încă destul de vii în conștiința unor concetățeni, dar mai ales în conștiința clasei politice. O stare de lucruri cu consecințe destul de grave pentru românii basarabeni, care la ziua de azi nu au nicio existență civilizată și echitabilă, nu au nicio stabilitate în promovarea deplină a valorilor naționale românești. Situația actuală din cadrul societății moldave este teribilă, iar poporul băștinaș este prostit în cel mai direct mod, acest lucru permițând clasei dominante de a manipula ușor masele. În cazul dat este vorba de ipocrizia clasei politice și de guvernare care sfidează și umilește identitatea neamului românesc, identitatea românilor basarabeni, identitatea istoriei și a limbii române. În așa mod, frecvent au loc acțiuni prin intermediul cărora clasa politică și de guvernare recurge către diverse înșelătorii doar pentru a influența masele cât mai negativ, de a le crea condiții de viață cât mai necivilizate, de a le spăla creerul cu moldovenismul primitiv care afirmă constant că adevărata limbă de stat este și trebuie să fie limba moldovenească și nu cea română. Mecanismul este unul și anume: de a menține poporul în întuneric, sărăcie, mizerie, degradare, fără a-i oferi posibilități în dezvoltarea umană, culturală, identitară, socială, economică. Totul se bazează pe o mentalitate redusă, lipsită de inteligență, plină de egoism, prin care politicianul/ guvernantul provoacă daune enorme intereselor comunității. Prin egoismul exagerat față de interesele personale, clasa politică actuală, cât și cea precedentă este orbită și dominată de starea socială pe care o deține în stat și în asemenea condiții ea nu deslușește corect esența lucrurilor, ea nu dă atenția cuvenită proceselor ce ruinează complet societatea, dar mai ales, proceselor ce umilesc și tradează identitatea românilor basarabeni și, corespunzător, identitatea valorilor naționale românești. Deci, este nevoie de o schimbare urgentă, este nevoie de o altă mentalitate și de o gândire trează pentru omul puterii, în caz contrar, societatea basarabeană riscă să se piardă în negura vremii sau să revină din nou la tot ceea ce a avut până la anii 1990. Pentru a înțelege esența acestor fenomene este nevoie de timp, iar timpul, din păcate, este prea dur și nu oferă spațiul necesar pentru soluționarea problemelor existente. A fi independent înseamnă libertate, fără constrângeri, însă, cu regret, libertatea din societatea moldavă se află în condiții climaterice destul de neprielnice, existența omului în asemenea circumstanțe fiind o tortură, unde totul este o dezamăgire și o falsitate. Un lucru este cert, poporul român basarabean (o bună parte din populație) conștientizează consecințele dezastruoase ale trecutului și prezentului, însă nu poate face nimic, deoarece incultura și egoismul clasei politice este cea mai periculoasă armă în a distruge un popor, în a face să nu mai existe nici într-un fel evoluția culturală și cea identitară a acestuia. Astfel, identitatea societății basarabene sau, mai bine zis, identitatea societății române basarabene este ignorată în cel mai real mod, iar clasă dominantă în asemenea împrejurări își fundamentează și mai mult puterea în a manipula și subjuga poporul. Așa fiind, cultura basarabeană, prin manifestările ei actuale, reprezintă stagnare, degradare, involuție. Cauza insucceselor este lipsa de respect față de propriul popor, astfel clasa dominantă distrugând și neglijând în mod barbar cel mai sacru lucru – limba și istoria română, care este parte componentă a culturii românești. În mod evident, se duce o luptă aprigă împotriva poporului român basarabean (acesta constituind 82,06 la sută din populație, necătând la faptul că 75,7 la sută dintre ei se consideră moldoveni, iar 7,0 la sută se declară români) pentru faptul că acesta aspiră pentru reîntregire, pentru valori naționale românești. În concluzie, clasa politică moldavă este într-o lupta continuă pentru putere; însă ea nu este pentru a crea unitate și bunăstare socială, unitate și verticalitate identitară pentru propriul popor. Totul se reduce la o conștiință politică nocivă care aduce numai prejudicii societății române basarabene.

Anii de independență, 1991-prezent, și-au spus cuvântul decisiv în existență, iar poporul în această perioadă de timp s-a format cu o multitudine de complexe, depinzând în mare măsură de tansformările și ambițiile politice ale guvernanților. Populația urbană este mai conștientă la schimbări, însă populația din sectorul rural, mai ales cea de vârsta a treia este cu mult mai închisă și prin aceasta  continuă să aprecieze încă vremurile din trecut și anume: perioada sovietică, necătând la faptul că acele vremuri au umilit în mod nemilos limba și istoria neamului român. Consecințele trecutului vorbesc de la sine și astăzi, iar omogenitatea culturii basarabene există printr-un interval de timp care nu este absolut deloc benefică românului basarabean în dezvoltare. Valorile identitare-culturale românești sunt abandonate în mare măsură așa cum este abandonat și interesul statului față de problemele concetățenilor, iar limba română vorbită de majoritatea populației (mai ales acea din sectorul rural și de vârsta a treia, cât și o bună parte dintre politicienii românofobi și nu numai) este pur și simplu un dezastru. O limbă română desfigurată, plină de rusisme, care într-un fel sau altul reprezintă graiul moldovenesc pe țărâna basarabeană. Procesul de rusificare și deznaționalizare ce s-a produs de-a lungul timpului (ocupația țaristă și cea sovietică), cât și mediul actual încă arhiplin de bilingvismul rus, este problema ce se răsfrânge destul de negativ în limbajul realizat. Din fericire, clasa intelectuală, scriitorii, tineretul studios promovează insistent cultura autentică română, iar limba română vorbită de către ei este un exemplu bun de urmat pentru întreaga societate basarabeană. Deci, să pledăm neîntrerupt pentru cultura identitară a limbii române, iar conceptul de limbă moldovenească să-l conservăm în trecutul trist al comunismului de pănă la 1990.

————————————-

Dr. Galina MARTEA

Olanda

8 februarie 2019

Adrian GRAUENFELS: Aharon Appelfeld – la un an de la dispariție

Reflexii pe marginea cărții „Împletit cu spiritul celor vii”

„Scrisul m-a ajutat sa ies afară din adâncurile disperării, el este temelia pe care mi-am reconstruit viața” (Aharon Appelfeld)

Pe mormintele evreiești, sub numele defunctului  se poate citi cioplit în piatră: „Fie ca sufletul său fie împletit cu cel al viilor”. Așa se face că  urmașii  unui om drag poartă în  memoria lor amintirea unui prieten, sau a unei rude care nu mai este printre noi. În Ianuarie 2018 scriitorul Aharon Appelfeld ne-a părăsit pentru  o lume mai bună,  cu puține zile înainte de a împlini vartsta de 86 de ani. O tânăra romancieră franceză, Valérie Zenatti (care este traducătoarea în limba franceză a unei duzini din cărțile scriitorului israelian), își exprimă într-o nouă carte „Împletit cu spiritul celor vii”  recunoștința față de omul care, prin munca să, dar și printr-o mulțime de mici gesturi, a  generat între cei doi momente de o rară  emoție.

Aharon Appelfeld și Valérie Zenatti au avut o relație aproape filială. De la prima lor întâlnire, în anul 1987, pe coridoarele Universității din Beer Sheva, cu ocazia unei conferințe date, în acea zi, de un alt monstru sacru al scrisului israelian, Amos Oz, tânăra și bătrânul au creat o complicitate uluitoare. În ciuda diferenței de vârstă, relația pe care au avut-o cu limba ebraică a creat, între ei, o formă de comuniune spirituală. Născuta la Nisa în 1960, Valérie Zenatti, ca și Aharon Appelfeld, a trebuit să învețe ebraică adolescentă fiind, când părinții ei s-au mutat în Israel. În ceea ce privește pe Appelfeld, chiar dacă copilăria lui Aharon a fost mult mai traumatizantă, la el  învățarea limbii a coincis cu maturitatea. Și adoptarea tardivă a ebraicii, o a două limbă maternă a lăsat un semn de neșters. Trecerea  dintr-o limbă în altă a constituit, pentru fiecare dintre ei, o a două naștere: În Israel tânărul Appelfeld și-a schimbat simbolic numele de la Erwin  la Aharon. Faptul de a a fi obligat să vorbească într-o limbă nouă, la o vârstă deja avansată, a marcat, de asemenea în el, convingerea că sensul cuvintelor se află găsit adesea în tăcerea care le urmează…

Atrasă de stilul și scrisul intim al lui Appelfeld, Valérie Zenatti a rezonat și tradus pe Aharon Appelfeld în limba franceză timp de douăzeci de ani. Din cele 42 de cărți scrise de scriitor, ea a tradus, până în prezent, o duzină. Carte după carte, a încercat să restabilească aspectul copilului pe care el însuși s-a angajat să-l reînvie în fiecare dintre scrierile sale. Încercând să transcrie în limba lui Molière suflul unor expresii scurte, rapide, a reușit să confere muzicalitate, aproape respirație, propozițiior traduse în franceză cu un deosebit efort. Aceste eforturi au fost în mare parte recompensate, după cum scrie Valérie, prin sfaturile  pe care i le-a oferit Appelfeld la fiecare dintre întâlnirile lor sub formă de anecdote și fabule vrednice de Pirkei Avot (În Mishna, avem o compilație a învățăturilor și a maximelor etice, transmise rabinilor, începând cu Moise și mai departe. Pirkei Avot [Avot= părinți] este un document unic prin faptul că este singurul capitol din Mișna care se ocupă de principiile etice și morale). Aceste dialoguri, le preia Zenatti  pentru a le împărtăși cu cititorii săi, pentru a deplânge moartea celui care era Appelfeld, pentru ea, un mentor și un „suflet pereche”. Re-ascultând mesajele pe care Aharon i le-a lăsat pe secretara electronică și pe care ea a refuzat să le ștearga, căutând vechi interviuri de televiziune, recitind din notițele ei, romanciera încearcă, prin toate mijloacele, să evite ca spiritul lui Appelfeld să dispară. A călătorit  în Ucraina, la  Cernăuți, oraș cândva atașat României, unde scriitorul s-a născut la 16 februarie 1932.

Ritual

Această carte, elegantă și modestă, uneori febrilă și agitată, demonstrează un dureros doliu. Are tonul unei elegii și se  pune întrebarea cât de departe se poate pășii pe drumul morților. Această întrebare,  simțită mereu în opera lui Appelfeld, va determina pe autoarea confesiunii să revină la realitate, după o lungă scufundare în trecut. Dar această carte prezintă și câteva aspecte ale vieții lui Appelfeld. Sau mai degrabă din viețile lui. Pentru că  fiecare dintre cele treizeci și una de mii trei sute șaizeci și nouă de zile ale vieții scriitorului „a fost o viață, o minune care se produce în nouă lumină, o luptă împotriva negurei,  cu încercari și greșeli, o uitare voită  pe care încerca să o facă pentru a învinge, cu fiecare pas pe calea pe care o urmărea și pe care mergea zi de zi, de la locul de naștere, înapoi la prezent „, scrie Valérie Zenatti.

Ca și personajul Tirța, care a reînviat chipul mamei într-unul dintre cele mai frumoase romane ale lui Shaï Agnon (În primăvara vieții), Zenatti reia stilul molcom, cântător, a lui Appelfeld. Ea alege câteva dintre confidențele și amintirile ei. Aflăm de povestea Victoriei, asistenta catolică a tânărului Erwin, care divulgă în secret despre rugăciunile evreiești, iudaismul pe care  părinții săi, dornici de asimilarea fiului lor, îl ascundeau. Sau scena  unei școli de dans din Tel Aviv, unde supraviețuitorii Shoahului încearcă să învețe să trăiască după război: mișcarea mecanică a corpurilor și dificultatea extremă cu care elevii ajung să se atingă reciproc, refăcând emoțiile insuportabile celor care se îmbrățișează.

Valérie Zenatti și Aharon Appelfeld au avut un ritual. Ei s-au întâlnit cu regularitate la Ierusalim în frumoasa casă-muzeu a pictoriței Anna Ticho (1894-1980). Este un loc magic, adăpostit de vuietul mulțimii, ascuns într-o alee, aproape de o arteră care poartă numele de Haneviim (profeții). Ultimele zile ale vieții sale, Aharon Appelfeld nu le-a petrecut în deșertul Negev, ci în orașul Petah Tikva: un sat rural cândva, care a devenit, într-un secol și jumătate, al șaptelea mare oraș din țară. Înființat în 1878 în jurul unei ferme și a unei ieșive (centru de studii religioase), acest oraș își ia numele dintr-un pasaj din cartea profetului Osea (2:15). Înseamnă literalmente poarta speranței  sau  „deschiderea spre speranță”. Cartea Valériei Zenatti este atât de frumoasă,  pentru că prin harul său, scriitoarea realizează exact această poartă a speranței.

––––––––––––

sursa: Le Point Culture,  Dans le fasceau des vivants – Editura L’ollivier  – 2019 

Adrian GRAUENFELS

Rishon LeZion, Israel

7 februarie 2019

Magdalena ALBU: Asistentul de la anatomie

În memoria asist. univ. dr. Dan State (1978-2016)

Nume: State. Prenume: Dan. Data şi locul naşterii: 29 iulie 1978, Iași, România. Studii: UMF ”Carol Davila” Bucuresti, Facultatea de Medicină Generală. Loc de muncă: asistent universitar la Catedra de Anatomie, Facultatea de Medicină, UMF “Carol Davila” Bucureşti. Specializări şi calificări: Medic Specialist Radiologie Imagistică Medicală, Doctor în Științe Medicale. Membru al asociaţiilor profesionale: Societatea Anatomiştilor din România.

 

Nu, nu este o simplă recrutare de cadre medicale prin intermediul Departamentului de Personal al vreunei universități sau spital oarecare din țară, ci radiografia, fără substanță de contrast, de astă dată, a unui destin de aproape patru decenii de viață și doar unul de pedagogie medicală, în interiorul Departamentului 2 preclinic de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București – destinul asistentului de la Anatomie Dan State.

La CV-ul de câteva rânduri din primul paragraf, ar mai trebui, însă, adăugată, în premieră, o rubrică nouă – Data și locul plecării Dincolo de Aici: 13 februarie 2016, București, România. De ce? Mai are vreo importanță?!… ”Îmi pare rău că medicina în care el a crezut atât de mult l-a dezamăgit. Că nu cunoaște tratamente mai bune pentru afecțiunea de care a suferit el. Că atât a fost tot ce au putut medicii să facă.”, publica, în numărul 10, din luna martie 2016, al Revistei ”Viața medicală”, studenta Cristina Amza. Nu, tânărul doctor State a plecat, pentru că trebuia să plece. Exact atunci, pe 13 februarie 2016, într-o zi de iarnă ca o primăvară timpurie, ieșind pe o poartă spre a intra pe alta, printr-un culoar de flori albe (precum descria secvența de final Dana Ionescu), ca într-o regie de film nepământean, închipuit în secundele ultime ale procesiunii funebre de către studentele mediciniste, așezate, una lângă alta, pe treptele capelei cimitirului.

„Asistentul de la anatomie purta un halat pe care scria „It’s called thinking… go with it“. Nu am să uit niciodată ceea ce m-a învățat. Mulțumită lui, am realizat și că medicina este atât de vastă și că viața mea de student la medicină nu se limitează doar la facultate. (…) Cândva, ne-a spus cu tristețe că doar foarte puțini foști studenți își aduc aminte să vină la sfârșitul facultății să le mulțumească asistenților din primii ani de facultate, să facă o poză cu ei. Noi vom fi mai triști știind că asistentul nostru de la anatomie nu mai este printre noi.”, își continua mărturisirea Cristina Amza, în publicația anterior amintită. Pentru unii, ziua de 13 februarie a anului 2016 va fi însemnat poate un moment solar în viața lor. Pentru alții, însă, a reprezentat, iată, o ușă definitiv închisă în fața propriului destin.

„Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a pierdut un cadru didactic, studenții, un mentor, pacienții, un doctor; prin înălțarea la cer a doctorului Dan State, cu toții am pierdut ceva, dar rămânem cu mulțumirea de a-l fi cunoscut și de a-i fi fost studenți.”, scriau, în acele momente de tristețe, reprezentanții Societății Studenților în Medicină din București.

Universul are legile lui stricte și reci, uneori, ca o platoșă apăsătoare de gheață, greu de înțeles și de acceptat (mai ales) de către noi, pământenii, obișnuiți, în mod eronat, cu un tip de ordine societală, pe care singuri ni l-am creat. Dan State a căutat, în anatomie, răspunsuri concrete. Pe unele, le-a găsit, pe altele, nu. „Studiu comparativ al dimensiunii fosei craniene posterioare măsurate pe cranii și imagini RMN”, ”Repere anatomice în tratamentul chirurgical în sindromul de canal carpian” ș.a. reprezintă lucrări concepute și prezentate de către doctorul State și colegii săi în cadrul diferitelor manifestări științifice, la care cu toții au participat, ultima fiind  Congresul al XVI-lea al Societății Anatomiștilor din România, desfășurat la începutul lunii mai 2015, în cadrul Facultății de Medicină din București.

Îl contrazic pe scriitorul Christian Carisey, care, în post-scriptum-ul cărții ”Testamentul lui Descartes”, conchidea astfel: ”Adevărul unui om nu se lasă niciodată descoperit.” În cazul de față, al asistentului de la Anatomie Dan State, adevărul a fost unul care s-a dezvăluit, completamente, singur. (La fel precum s-a întâmplat și în cazul iluștrilor lui bunici dinspre mamă – prof. univ. dr. ing. Ecaterina Moisescu-Blidaru și prof. univ. dr. doc. ing. Valeriu Blidaru – ori a părinților săi – dr. ing. Irina State și dr. ing. cons. Daniel State.) Deoarece anatomia nu dă greș, exact ca matematica, niciodată. Mă opresc aici, precum stă scris în finalul testamentului cartezian. ”Mai trebuie să suflu în lumânare. Este o noapte adâncă. O ghicesc în dosul perdelelor groase. (…) Pentru prima oară poate voi fi împăcat cu mine însumi.”

Sfârșit…

––––––-

Magdalena ALBU

17 decembrie 2018

Sf.Proroc Daniel

București

Prof.univ. dr. Mihai PATRAȘ: Evoluția economiei României după un deceniu de la aderarea ei la UE

 REZUMAT. În lucrare sunt expuse realizările socio-economice și politice obținute de România pe parcursul unui deceniu de dezvoltare ascendentă în cadrul UE. Urmare  a schimbării în bine a statutului european dar și internațional al României  după anul 2007 ea a devenit atractivă pentru investitorii străini. Urmare a creșterii rapide și  substanțiale  a investițiilor din statele UE și SUA (pînă la 9-12 mld dolari) România a devenit țara cu cel mai mare PIB din regiune (egal cu cca. 200,0 mld. dolari) devansând nu doar Ucraina, dar și Grecia. Concomitent ea a reușit să diminueze cu 24 p.p. timp de un deceniu decalajul său dintre PIB-ul per/capita față de media curentă.

Un succes semnificativ constă în faptul, că în trimestrul II, 2018 s-a realizat un salariu mediu pe economie de aproape 1000 dol./lună, ceea ce reprezintă un important reper socio-economic: pe de o parte s-a redus simțitor numărul celor cu intenții de a pleca la muncă în alte state, iar pe de altă parte crește numărul românilor, care  doresc să revină  definitiv în patrie.

În ultimii ani România are cele mai mari ritmuri de creștere economică din UE, este principalul partener comercial al Republicii Moldova.

CUVINTE CHEIE. Comerț exterior, creștere economică, dezvoltare, investiții, PIB.

Potrivit ultimului recensământ general (a.2011) populația României a constituit 20,12 mil. loc. Comparativ cu datele precedentelor două recensăminte, realizate aproximativ o dată la 10 ani, se poate constata o tendință clară de diminuare a numărului populației: în a.1992 – 22,81 mil. și în a.2001 – 21,70 mil. Această scădere este legată, cel puțin, de următorii factori: pe de o parte, regimul comunist dur (în totalitate de import forțat)[1], existent până la reformele radicale efectuate în prima lor fază (ultimul deceniu al sec. XX) cu mai multor dificultăți și, pe de alta, de liberalizarea frontierelor după revoluția anticomunistă din decembrie 1989, petrecută cu multiple jertve umane. Majoritatea  absolută a populației, 88,9%, o constituie cetățenii de etnie română. Peste 9/10 din populație sunt creștini: BOR fiind una dintre cele mai mari bisericii ortodoxe, dacă nu chiar cea mai mare (ca număr de credincioși reali). Spre deosebire alte spații estice dominate timp de câteva decenii de totalitarism în România în perioada comunistă nu au fost destruse bisericile, mănăstirile etc. (pentru informații comunicăm, că în FR în perioada comunistă au fost distruse peste 76,0 mii de biserici, mănăstiri și alte edificii de cult etc.; (http://xn--80afce4b.xn--p1ai/skolko-i-kak-zakryvalos-cerkvej-v-sssr/)[2]). Cea mai numeroasă minoritate națională este maghiara – 1,23 mil. sau 6,1% din totalul populației. (Până la cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit recensământului general din 1930, în România Regală o minoritate importantă constituia cea evreească – cca. 800,0 mii loc., una dintre cele mai numeroase din Europa și din lume[3]). În afară României locuiesc un număr semnificativ de cetățeni/ etnici români. Numărul românilor respectivi, părinții sau buneii cărora s-au născut în România, constituie cca. 12,0 mil. persoane[4].

România ocupă primul loc în UE după cota persoanelor (94,7%), care dețin locuință proprie; este caracterizată ca o țară cu un nivel înalt de cultură și dezvoltare a învățământului (în 1930 ocupa locul 11 în lume la capitolul știință de carte, cu mult devansând majoritatea vecinilor săi): limba engleză posedă peste 5,0 mil. persoane, franceză – cca. 4,5 mil., germană, spaniolă sau italiană posedă între 1 și 2,0 mil. loc.[5]

Capitala țării – București, 1,9 mil. loc. (cu suburbii – 2,2 mil. loc.). Noua Constituție a fost adoptată la 8 decembrie 1991. În 2003 a fost efectuat un Referendum Național, prin care au fost introduse 79 de amendamente. Parlamentul constă din două camere: în Senat sunt 137 membri, în Camera Deputaților – 314 membrii. Ședințele au loc în cea mai mare clădire civilă din lume – Palatul Republicii. Fiecare cameră este aleasă pentru 4 ani, președintele țării – pe 5 ani.

Până la 1989 România era cunoscută prin faptul, că a fost singura țară din ex-lagărul socialist, care a reușit în totalitate să restituie (martie 1989) toate datoriile sale externe, o parte din care chiar înainte de termen. Deși trebuie recunoscut faptul, că aceasta s-a produs cu mari eforturi a întregului popor, inclusiv din contul reducerii simțitoare a consumului intern, diminuării nivelului de viață a populației. În perioada 1975 până în martie 1989 România a rambursat o datorie externă de 21,0 mld. dol., din care dobânzile au reprezentat 7,0 mld. dol. (Bistriceanu Gh. Lexicon de finanțe, bănci, asigurări. Vol. II, pag. 8)[6]. În timpul de față (2018) România are unul dintre cele mai reduse solduri ale datoriei externe raportate la PIB din UE, cca. 36-37%. România este una din puținele țări ale Europei asigurate în totalitate cu resurse energetice (petrolul românesc și produsele petroliere erau și sunt cunoscute în lume de mai mult de un secol, iar până în 1989 România era al treilea producător și al doilea exportator din lume de echipament petrolier). Ba chiar mai mult, este exportator net de energie; deține cele mai mari rezerve de aur din Europa, dispune de resurse semnificative de soluri fertile, sare, resurse de apă, inclusiv ape termale lecuitoare, de material lemnos, de materiale de construcții etc. România este singura țară din Europa, posibil și din lume, vecinii istorici ai căreia sunt popoare venite de pe alte meleaguri, stabilite pe fostele moșii ale autohtonilor[7], străbunilor noștri.

După aderarea (1 ianuarie 2007) României la UE, eveniment apreciat ca fiind al doilea ca importanță după actul Marii Uniri de la 1918, economia României s-a dezvoltat ascendent. (Cota cetățenilor României, care s-au pronunțat pentru aderare la UE, a fost una dintre cele mai mari, comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est/ ECE, 80%). Ritmurile de dezvoltare ale economiei au fost mai înalte, decât ale vecinilor, precum și ale majorității statelor UE. Drept urmare, pe parcursul unui deceniu de dezvoltare România a reușit să reducă cu 24 puncte procentuale decalajul dintre nivelul său de dezvoltare și cel mediu european, mai mult decât oricare alt stat. În 2017 mărimea PIB per capita a constituit 63% față de media UE (http://cursdeguvernare.ro). Respectiv, țara a realizat și cel mai mare PIB absolut din regiune (2017) – 187,43 mld. euro. Acest indicator la alți vecini mai importanți constituie (mld. euro): Grecia – 177,73; Ungaria – 123,40; Bulgaria – 50,43; Serbia – 36,80; Moldova – 6,12; Ucraina (2016) – 84,26 etc. (datosmacro.com). Menționăm, că Grecia este țara cu enorme datorii publice, acestea constituind cca. 180-190% din PIB („locul” doi în lume).

O sursă importantă de dezvoltare susținută a economiei țării constituie investițiile străine/ IS. Creșterea palpantă a acestora poate fi identificată încă cu câțiva ani înainte de aderare[8]. La sfârșitul a.2016 (potrivit Norld Investment Report, 2017) volumul total al IS a constituit 71,804 mild. dol. sau peste 3100 dol. per capita. Cei mai activi s-au dovedit a fi investorii europeni (% din total): Olanda (25,0), Austria (14,2), Germania (12,4), Cipru (6,4), Franța (6,7), Italia (5,2), Luxemburg (4,2), Suedia (3,5), Grecia (2,7), precum și SUA (2,5). Cei mai mari beneficiari ai IS sunt companiile:

Grupul austriac OMN a investit în „SNP Petrom” câteva mld. euro. Drept urmare, compania a reușit-o cifră de afaceri de cca. 5 mld. euro; „KazMunayGaz”, precum și grupul chinez „CEFC” au investit în compania „Rompetrol” cca. 3,0 mld. euro. Cifra anuală de afaceri a companiei a atins volumul de 4,0 mld. euro; Uzina de automobile „Dacia”, în care gigantul francez „Renault” a investit 2,5 mld. euro, a realizat o cifră de afaceri de cca. 5,0 mld. euro (2016); Companiile de desfacere Carrefour, Kaufland, Metro, Mega Image au investit câte 1 mld. euro, drept consecințe fiecare a realizat o cifră de afaceri de cca. 1 mld. euro; cel mai mare producător de anvelope, precum și a componentelor electronice „Continental” a investit în România 1,2 mld. euro, iar drept urmare cifra anuală de afaceri a ajuns la 2,0 mld. euro, asigurând peste 18,0 mii de locuri de muncă bine remunerate, inclusiv 500 loc. inginerești [2]. Investițiile străine anuale au crescut substanțial în anii premergători și în primii ani după aderare până la un volum de 9-12,0 mld. dol.

În anul aderării la UE România și Bulgaria erau considerate cele mai corupte din comunitate. Eforturile depuse de România în sensul reducerii corupției i-a permis nu doar să obțină rezultate remarcabile economice, dar și să devină un exemplu regional pozitiv de luptă cu corupția. În ultimii doi ani au fost intentate peste 1000 de dosare, în care figurau conducători de rang înalt, inclusiv miniștri, deputați, conducători de departamente, de județe etc., dintre care cca. 250 au fost condamnați la diferiți termeni de detenție[9]. Prin intermediul diferitor programe de dezvoltare România beneficiază anual (net) cca. 2,5-3,0 mld. euro din fondurile europene [3]. În primul rând trebuie să menționăm, că de un sprijin palpant se bucură agricultorii. Aceștia beneficiază anual din fondurile europene între 50 și 500 euro la hectar în funcție de cultură și zonă geografică. Finanțările în cauză au permis ca fermierii români să obțină rezultate semnificative în domeniu atât în sensul veniturilor proprii, cât și a creșterii volumului producției.

Succesele economice, inclusiv rezultatele palpabile în lupta cu corupția i-au permis țării într-un timp scurt să asigure creșteri semnificative a veniturilor bănești și a nivelului de viață a populației. De exemplu, salariul minim a crecut de la 1450 RON în ianuarie 2016 la 1900 RON (sau echivalentul a cca. 8500 LMD, 1 dol. ≈ 4,1-4,2 RON) în ianuarie 2018, adică este cu cca. 1/3 mai mare, decât salariul mediu pe economie din R.Moldova (!) sau de cca. 6-7 ori superior salariului minim bugetar de la noi. În 2017 România a avut cea mai mare creștere a salariului (19%) din UE [4]. Majorarea substanțială a salariului minim, alături de altele, este o metodă sigură, eficientă de diminuare rapidă a economiei tenebre/ neînregistrate și de creștere a veniturilor bugetare[10]. De asemenea un salariu minim decent permite valorificarea eficientă și cât mai deplină a potențialului uman și intelectual societății, creșterea rolului stimulatoriu al salariului ca sursă principală de venit, diminuarea unor alocări nestimulatorii, precum și soluționarea unor probleme sociale. Salariul mediu brut în România constituie, potrivit estimărilor noastre (sf. tr.II 2018) cca. 860-880 euro și este substanțial mai mare, decât în Ucraina (cca. 230 euro), R.Moldova (cca. 280 euro), FR (550 euro)[11], precum și în Bulgaria sau Serbia etc. În mod deosebit au fost majorate salariile medicilor. Din martie a.c. acestea au crescut până la 2,0-3,0 mii euro/ echivalentul a 40,0-60,0 mii LMD în funcție de mai multe criterii calificaționale[12]. Această decizie a avut drept scop stoparea emigrării medicilor români în alte state. În a.c. se prevăd și alte majorări de venituri ale populației (salariile minime, pensiile, alocările pentru copii etc.). De asemenea, au avut loc și alte majorări de venituri ale populației (pensii, alocări pentru copii etc.). Potrivit unor studii efectuate cu 3 ani în urmă, acest nivel de salarizare (echivalentul a cca. 1000 dol./ lună) reprezintă un important „prag psihologic”. În primul rând, la atingerea acestui prag este descurajată în proporție determinantă emigrarea forței de muncă; într-al doilea rând, nivelul menționat de salarizare, în principiu bun pentru orice țară, este un stimulent real pentru reîntoarcerea în România a mai multor cetățeni, plecați în străinătate mai înainte, când salariile erau de 2-3 ori mai mici. Așadar, anul centenarului Marii Uniri ar putea servi drept început al reîntoarcerii lor acasă. În acest contexе menționăm, că potrivit unui studiu specializat efectuat în martie 2018 [5], moldovenii care lucrau legal în FR câștigau lunar 35,3 mii rub. (477 euro), iar cei care activau ilegal – 33,2 mii rub. (449 euro). Deci și România din acest punct de vedere, al veniturilor, a devenit deja mai atractivă pentru românii basarabeni. După anul 2007 tot mai mulți dintre aceștia se stabilesc cu traiul în partea dreaptă a Prutului.

Menționăm, că nivelul prețurilor la majoritatea produselor în România este comparabil sau chiar inferior celui din R.Moldova. Nivelul relativ al prețurilor în România este cu cca. 40% mai jos, decât cel mediu european. Aceasta înseamnă, că puterea reală de cumpărare a monedei euro în România este mai mare (cu peste 65%), decât în majoritatea statelor UE (cu excepția Bulgariei).

România este unul dintre cele mai democratice state din lume în partea, ce ține de drepturile minorităților naționale. Președinte al României este Klaus Iohannis, de etnie germană. Anterior dânsul pe parcursul a mai multor ani a excercitat funcția de primar al municipiului Sibiu, oraș care a fost numit capitală culurală europeană (2007). Specificăm, că cota etnicilor germani și Sibiu este una nesemnificativă (de doar câteva procente).

Menționăm, că minoritatea germană în România constituie cca. 40-45,0 mii persoane. (În 1930, conform recensământului general al populației, minoritatea germană din România constituia cca. 745,0 mii persoane). Deci, președintele țării efectiv a fost ales (în 2014) de milioane de etnici români (în calitate de contracandidat președintele l-a avut pe premierul de atunci Victor Ponta, român de etnie). Este singurul caz din Europa, unde președinte este un reprezentant al minorităților naționale.

Potrivit legislației, în Parlament sunt reprezentanți ai tuturor minorităților naționale – 17 la număr, indiferent de numărul populațiilor respective, inclusiv minoritățile armeană, greacă, ruteană, croată, sârbă, bulgară, slovacă, germană, italiană, turcă, lipovenească (rusă de stil vechi), poloneză, ucraineană, macedoniană, albaneză, țigănească. Efectiv România este singura țară din lume, în care pe larg sunt reprezentate minoritățile, numărul majorității cărora constituie doar 5-25,0 mii persoane (!). Minoritatea maghiară, cea mai numeroasă, în perioada de după decembrie 1989 a avut în parlament (Camera Deputaților și Senat) peste 100 de reprezentanți. Pe larg aceștia au fost reprezentați și în Guvern etc.

Economia României este una deschisă. Comerțul exterior al României evoluează în mod dinamic. În 2017 el a constituit 138,24 mld. euro (creștere față de anul precedent de 10,8%), balanța comercială însă este negativă și constituie 6,4% din PIB. Peste ¾ din comerțul exterior revine statelor UE. Trebuie menționat faptul, că nivelul înalt de integrare comercială europeană cu mult mai înalt, decât alte state din ECE, România realizase încă înainte de aderarea propriu-zisă la UE. Principalii parteneri comerciali actualmente sunt (% din volumul exportului-importului): Germania – 20,0-23,0; Italia – 10,0-11,0; Franța – 5,0-7,0. Rezervele valutare sunt suficiente (5-6 luni de import) pentru finanțarea deficitului comercial și menținerea unui curs valutar stabil pe termen lung.

România este stat membru la majoritatea structurilor internaționale și europene: la ONU din 1955, la FMI și BIRD din 1972, la OMC – din 1995, la Consiliul Europei – din 1993, la BERD – din 1991. Din 2 aprilie 2004 este membră NATO (alianța de apărare colectivă), iar din 1 ianuarie 2007 – membră UE cu reprezentare largă în structurile europene (peste 800 specialiști – economiști, juriști, informaticieni, traducători etc. bine remunerați). În calitate de stat membru NATO, potrivit statutului acestei organizații, precum și cerințelor noului președinte american, România din 2017 cheltuiește 2% din PIB (cca. 4,0 mld. dol.) pentru apărare.

Spre deosebire de R.Moldova în România de cca. un deceniu sumele garantate ale depozitelor populației constituie 100.000 euro. Aceasta înseamnă ca de fapt depunerile bănești sunt asigurate în proporție de „100 la 100”. Pentru informare comunicăm, că în R.Moldova garanțiile în cauză constituie doar 300 euro.

Pentru agenții economici din R.Moldova România reprezintă un interes deosebit. Aceasta se explică prin următoarele. În primul rând, deja de câțiva ani România este principalul partener comercial, inclusiv pentru Regiunea Nistreană. Potrivit Balanței de Plăți (elaborate de BNR) în 2017 exportul în România a constituit 678,4 mil. dol. (1/4 din exportul înregistrat al RM), iar importul din România – 1061,7 mil. dol. (comerțul exterior cu FR este cu cca. 2/5 mai mic). Pentru România însă relațiile comerciale cu R.Moldova nu sunt atât de importante, fiindcă ele constituie doar 0,25-0,30% din circuitul ei extern.

România este principalul creditor extern. De ex., în anii 2015-2017 Guvernul României a acordat R.Moldova un credit de 150,0 mil. euro. Dacă ținem cont de faptul, că după liberalizarea prețurilor din 2 ianuarie 1992 Balanța comercială a R.Moldova este anual negativă (în ultimii ani deficitul constituie 2,0-2,5 mld. dol., iar raportul dintre export și import este de cca. 1:2), atunci ne devine mai clar faptul, că fondurile în cauză sunt necesare pentru menținerea unui curs valutar relativ stabil, precum și pentru formarea rezervelor valutare suficiente, menținerea unei rate a dobânzii relativ joase (inferioare celor din Ucraina sau FR).

În a.2011 România a acordat R.Moldova un împrumut nerambursabil de 100,0 mil. euro. Cu ajutorul acestor fonduri au fost reparate/ modernizate/ reechipate peste 1000 de grădinițe din toate raioanele republicii. (Amintim, că creditul de urgență acordat de România încă în 1999 pentru achiziționarea energiei electrice în valoare de 19,0 mil. dol. așa și nu a mai fost restituit de către R.Moldova). Compania românească EuroTransGaz în perioada 2018/19 se va preocupa de construcția conductei de gaz Ungheni-Chișinău (120 km, cu capacitatea anuală de 1,5 mld. m3). Investițiile vor constitui 93,0 mil. euro.

Anual România acordă până la 5000 de burse pentru tinerii basarabeni. Aceștia beneficiază de manuale și studii gratuite, locuri în cămine, precum și burse lunare de 65 euro (comparabile cu pensia medie din Basarabia). Aici trebuie să mai adăugăm, că diplomele de absolvire a instituțiilor de învățământ românești sunt recunoscute în UE.

Românii basarabeni beneficiază și de pașapoarte românești. (Până în prezent au reușit să redobândească cetățenia română cca. 1 mil. de basarabeni, inclusiv cca. 70 de membri ai Parlamentului, aleși în 2014). Pașaportul românesc permite efectuarea călătoriilor fără de vize în peste 100 țări ale lumii, precum și activitate legală în statele UE. Acest ultim drept „convertit” în cifre înseamnă anual venituri bănești de până la 1 mld. euro. Intrările respective de valută, precum și de bunuri (autovehicule, îmbrăcămintte, încălțăminte, produse alimentare, diferit echipament etc.) sunt strict necesare societății moldovenești. De ex., preponderent din țările UE în R.Moldova au fost achiziționate/ aduse în ultimele 2 decenii peste 500.000 de automobile de diferite tipuri. Activitatea în unele țări UE de asemenea permit cetățenilor noștri să beneficieze și de pensii respective (cu statele cu care deja au fost semnate acorduri – Italia, Germania etc.) și/sau îndemnizații de șomaj, superioare salariului mediu din R.Moldova.

Pentru a.c. ritmurile estimate de dezvoltare ale economiei României vor fi cele mai mari din UE.

Despre consecințele benefice (pentru locuitorii R.Moldova)  ale reunirii Basarabiei cu România. În ședința sa festivă din 27 martie 2018 Parlamentul României a adoptat o decizie, prin care Patria-mamă este gata să îmbrățișeze Basarabia, dacă aceasta dorește. Mai menționăm, că legislativul de la București a luat o decizie, potrivit căreia în a.2019 se va petrece un Referendum național, având posibila reunire drept subiect principal. Reunirea firească, pașnică, benevolă (pe cale parlamentară) și cât mai rapidă posibilă a R.Moldova cu România ar avea multiple și rapide consecințe favorabile pentru întreaga populație a Basarabiei, indiferent de vârstă, stare socială, apartenență etnică, religie etc.[13]. Unele consecințe favorabile vor avea un efect chiar imediat, începând cu „a două zi” după reintegrare, altele – cu o nesemnificativă „întârziere”, pe măsura soluționării adecvate a „problemelor tehnice”, juridice etc. aferente fiecărei chestiuni, precum și a identificării fondurilor necesare.

  1. Redobândirea cetățeniei române pentru toți, cei care s-au născut și au locuit în România întregită până la 28 iunie 1940 și urmașii acestora, precum și dobândirea cetățeniei pentru cei, care au venit pe aceste meleaguri după cel de-al Doilea Război Mondial (după înstrăinarea forțată a acestui spațiu). Nu este exclus ca anumite persoane, care acum locuiesc în R.Moldova, din considerente personale (culturale, științifice, religioase, de business, morale, de rudenie etc.) după reunire să emigreze în țările lor de origine (în primul rând în FR și Ucraina) sau în alte state. Însă cetățenia română înseamnă un statut european și internațional înalt. Ea, după cum se știe, permite călătorii fără vize în peste 100 state ale lumii, precum și lucru legal în statele UE și alte zone. Lucrul legal înseamnă nu doar salarii/ venituri mai mari, dar și statut social (asigurare/ protecție socială) sporit, inclusiv dreptul de a beneficia de pensie europeană, cu mult (de zeci de ori) superioară celei moldovenești (media cărora e acum de 65-70 euro lunar).
  2. Cetățenii României au drepturi substanțial mai sporite comparativ cu cei ai R.Moldova. În primul rând, ei pot fi aleși în calitate de deputați în Parlamentul European, cu toate consecințele respective favorabile (de a influența politicile europene etc.). Toate persoanele care cu adevărat au capacități reale, palpabile intelectuale, politice, administrative, manageriale, științifice, diplomatice, lingvistice, cultural-artistice etc. vor avea posibilități extinse de a se manifesta și de a fi apreciate la nivel european, dar și internațional. Afară de aceasta în viitorul Parlament al României reîntregite, unde ar putea activa cca. 50-70 deputați din partea actualei R.Moldova politicienii de asemenea vor avea posibilități semnificativ mai înalte comparativ cu actualele posibilități ale unui parlamentar de la Chișinău.
  3. O bună parte din basarabeni (câteva sute) vor putea activa în structurile UE și alte structuri europene și internaționale la care România este parte (bănci, companii, agenții, asociații, fonduri, corporații, uniuni, comisii etc.) bine remunerate. Actualmente din partea României la Bruxelles activează peste 800 de specialiști români (economiști, juriști, informaticieni, trăducători, finanțiști, diplomați, diferiți consilieri etc.), cunoscători ai limbilor materne europene (în primul rând engleză și franceză, dar și germană). Toți aceștia sunt bine plătiți (cu până la 50-100,0 mii euro anual) în mod legal și transparent.
  4. A locui în România înseamnă a fi în siguranță. Începând cu a.2004 ea este țară membră NATO, alianță internațională militară, de apărare colectivă. A fi în siguranță, afară de altele, înseamnă a fi atractiv pentru investiții străine, aceasta înseamnând locuri de muncă bine remunerate, salarii sporite, vânzări garantate de produse și servicii, previzibilitate etc., deci creștere durabilă și eficientă a economiei. Cei cca. 27 de ani „de independență” au arătat, că R.Moldova de fapt este o sursă de instabilitate (economică, politică, cu exod masiv al populației/ forței de muncă etc.) și prezintă un pericol pentru această parte a Europei.
  5. Fermierii moldoveni/ basarabeni vor putea beneficia de sprijin financiar european pentru dezvoltarea unei agriculturi eficiente și durabile. Câteva exemple. În România acum subvențiile încep de la 180 euro/ ha; subvențiile pentru 1 ha de livadă constituie 384 euro; pentru fiecare animal de carne subvențiile ajung până la 480 euro; pentru fiecare bovină de lapte – 442 euro; pentru fiecare tonă de lapte – 24 euro; pentru fiecare hectar de sere – 3000 euro; pentru fiecare hectar plantat cu cartofi timpurii și semitimpurii – 2291 euro; pentru fiecare hectar de tomate crescute la câmp și date spre industrializare – 7128 euro etc. Se acordă subvenții semnificative (de zeci de mii de euro) pentru achiziții de mașini și utilaje agricole.
  6. Fiindcă România și alte state UE actualmente reprezintă principalele piețe de desfacere a produselor moldovenești (peste 3/5) reintegrarea politică a neamului nostru, cel mai vechi din Europa, ar însemna practic dispariția în măsură determinantă a problemei vânzării/ comercializării bunurilor fabricate acum la noi. Economiile actualei Românii și a Basarabiei sunt, în mare măsură, complementare. Respectiv garantarea vânzărilor ar însemna beneficii (profituri, locuri suplimentare de muncă decent remunerată, reducere a pierderilor naturale, plata impozitelor aferente, încasări bugetare sporite etc.) pentru entitățile din Basarabia. Aceste efecte importante ar fi imediate. Reamintim, că piața UE este constituită din peste 550 mil. consumători. Evident, că toate acestea nu ar însemna o rupere artificială a relațiilor cu țările din est.
  7. Reunirea efectiv va însemna aderarea la UE. În primul rând, aceasta va însemna aplicarea legislației europene. Documentele UE reprezintă în sistem de peste 90,0 mii de acte (în volum fizic câteva vagoane), care vor fi obținute gratuit și imediat: în România ele deja există și se aplică de peste un deceniu. Amintim, că în aprilie 2005 Parlamentul R.Moldova în unanimitate, cu 101 voturi, a decis orientarea noastră europeană, iar reunirea ar fi cea mai scurtă cale de integrare în UE.
  8. Aplicarea normelor UE pentru românii basarabeni va mai însemna garanții aproape totale pentru depozitele bancare ale cetățenilor. Dacă actualmente în R.Moldova garanțiile în cauză constituie doar cca. 300 euro (6000 LMD) pentru un deponent, atunci în România această suma constituie 100,0 mii euro. Adică efectiv ar fi garantate în proprții aproape „100 la 100” depunerile bănești ale populației ! Respectiv ar spori substanțial depunerile ca sursă de investiție bancară. Drept urmare se vor reduce dobânzile bancare, respectiv vor spori investițiile interne, inclusiv pe termen lung.
  9. Normele juridice UE, dar și economice vor mai însemna diminuarea semnificativă a criminalității. Studiile efectuate până în prezent arată, că una din principalele cauze a crimelor economice din R.Moldova reprezintă veniturile (salariile, pensiile, îndemnizațiile etc.) mizerabile ale populației, venituri ce pentru mulți nu permit nici măcar supraviețuirea. Sute de mii de cetățeni actualmente au venituri sub nivelul „coșului minim” oficial de consum.
  10. Creșterea investițiilor și aplicarea legislației UE/ României va conduce într-un termen relativ scurt la sporirea accelerată a veniturilor garantate și puterea de cumpărare a populației: salariile medii – de la cca. 5700/ 6100 LMD în RM (2017/ 2018) la cca. 18,0-19,0 mii LMD (peste 1000 dol.); pensiile medii – de la 70 euro în 2017 la pensii de 3-3,5 ori mai mari (250-270 euro) etc. (Până la sfârșitul a.c. se prevăd alte majorări ale veniturilor legale ale populației). Menționăm, că prețurile medii în actuala Românie (constituie cca. 60% din nivelul prețurilor medii din UE) sunt comparabile cu cele din Basarabia, iar la multe produse (carne, salamuri, apă minerală etc.) sunt chiar mai mici. Urmare a eventualei dispariții a vamelor de la Prut vor dispărea și taxele vamale la produsele, ce acum se importă din UE (de ex., la automobile etc.), respectiv prețurile de achiziție se vor reduce semnificativ.
  11. În actuala Românie există un deficit al forței de muncă. Tinerii disponibili din Basarabia ar putea beneficia de aceasta fără să plece la mare depărtare de locurile lor natale: cel mai îndepărtat loc al României de azi (față de Chișinău) este mai aproape, decât cel mai aporopiat loc al FR (de ex., reg. Breansk). Nu există problema integrării baștinașilor basarabeni în spațiul cultural românesc. Dacă mai ținem cont de faptul, că până în Rusia oricum vor rămâne două vămi, iar cea de la Prut va dispare, atunci diferența de „timp”, legată de călătoriile în cadrul României sau spre FR, va fi încă mai mare (în favoarea spațiului românesc)[14].
  12. Educația românească este cu mult mai performantă și fără mită (urmare a salariilor semnificativ mai mari ale cadrelor didactice din România – de 3-5 ori). Respectiv, tinerii capabili ar putea să studieze la alegere proprie în orice instituție de învățământ din întreaga Românie. Dat fiind faptul, ca studiile din România sunt recunoscute reciproc și în alte state europene, tinerii ar putea aplica pe larg mobilitatea studiilor etc., corespunzător se vor putea aranja la locuri de muncă, dacă vor dori, în întreg spațiul european.
  13. Dacă ținem cont de faptul, că România este una din puținele state europene asigurate în totalitate cu resurse energetice (are un export net de energie), iar Basarabia tradițional suportă un deficit semnificativ (de 95-97% din consum), atunci ajungem la concluzia, că acest deficit în totalitate și pe termen lung va fi asigurat din contul actualei Românii. Nu va fi nevoie de a.n. tratative cu numeroase cedări, unele chiar absolut nejudicioase (cedarea la prețuri de nimic a unor întreprinderi către FR în contul datoriilor externe, cedări secrete de bucăți de teritoriu, cedări a rețelelor de gaze aflate la balanțele primariilor și edificate din contul cetățenilor, cedări a anumitor posturi importante administrative către diferite persoane necalificate, promovate din exterior etc.).
  14. Moldova este spațiul european cu cea mai proastă asigurare a populației cu apă potabilă. Peste 9/10 din fântânile de la sate conțin apă dăunătoare sănătății (cu un conținut sporit de nitrați, metale grele etc.). Drept urmare numărul bolnavilor de rinichi, ficat, alte boli interne etc. este semnificativ și în continuă creștere. Respectiv durata vieții este de doar 68 ani la bărbați și 70 – la femei (cea mai scurtă din Europa). Actuala Românie are un grad sporit de aprovizionare cu apă potabilă (dar și cu ape termale lecuitoare). Ținând cont de caracterul vital al apei pentru viață umană (dar și pentru sănătatea faunei și florei), reintegrarea spațilui românesc ar contribui la diminuarea treptată a numărului bolnavilor respectivi în spațiul basarabean, la creșterea duratei de viață. Ar putea fi eficient utilizat potențialul râului Prut, precum și arealul respectiv. (Cândva acesta era considerat ca fiind cel mai curat din Europa). În anumite condiții râul Prut ar putea deveni navigabil.
  15. Moldova nu dispune de material lemnos (pentru industria mobilei, materialelor de construcții, industria vinului etc.). Pe de altă parte, Carpații românești sunt acoperiți cu diferite specii de copaci.
  16. Cele menționate ar conduce în mod firesc la revitalizarea și repopularea localităților basarabene, urmare a reîntoarcerii acasă a mai multor sute de mii de băștinași de-ai noștri.

BIBLIOGRAFIE

  1. „Vocea poporului”din 30 iulie 2008
  2. G. Peiu. „Se mai poate face astăzi unirea”, 2018.
  3. „Economistul” nr. 24/274, 2016.
  4. „Экономическое обозрение”, 8.05.2018, p. 8.
  5. „Экономическое обозрение”, 18.05.2018, р. 8.
  6. Anuarele statistice ale României pentru anii 2016-2017. INSE, București.

Publicat în „Materialele Conferinței USM” din 2-3 nov. 2018

[1] După cum se știe, neamului nostru românesc nu-i sunt caracteristice „ideile” aberante ale comunismului utopist, inclusiv cel în variantă bolșevică.

[2] După „construcția nefinalizată” a comunismului nu se știe cu exactitate câți credincioși reali au mai rămas în FR, dacă ținem cont de zecile de mil. de comuniști, comsomoliști, pioneri și octombrei, care „100 la 100” erau devotați ideologiei respective/ ateiste, așa cum se afirma oficial atunci.

[3] Cu cca. jumătate de secol în urmă, pe parcursul a mai multor ani, din cauza ruperii relațiilor diplomatice dintre ex-URSS și Israel, acestea erau efectuate prin intermediul Ministerului de Externe al României.

[4] Potrivit unor estimări, în Italia locuiesc/ lucrează cca. 2,0 mil. români, în Germania – 800,0 mii, Marea Britanie – cca. 500,0 mii, Franța – cca. 500,0 mii etc. În Parlamentul României sunt reprezentați și românii din afară granițelor actuale.

[5] După cota populației, care cunoaște sau studiază limba engleză, România ocupă prestigiosul loc 20 în lume.

[6] Unor țări le-au fost iertate sume importante ale datoriilor lor externe: de ex., Poloniei – cca. 20,0 mld. dol.

[7] Bulgarii au sosit la sud de Dunăre de pe Volga (de aici se și trage denumirea lor; câteva sute de ani a și existat Țaratul Vlaho-Bulgar la sud de Dunăre, însă către sfârșitul sec. XV volohii autohtoni au fost asimilați de „oaspeții” bulgari), ungurii sunt veniți din zona munților Altai, sârbii – din sudul Poloniei actuale, iar Imperiul Rus s-a tot extins în toate direcțiile, inclusiv în spațiul estic al neamului nostru, cel mai vechi din Europa (potrivit Institutului Britanic de Arhiologie). După cum să știe, primul om în Europa, potrivit cercetătorilor Institutului Britanic de Arheologie, a apărut în spațiul Carpaților românești [1].

[8] Tratativele privind aderarea au demarat încă în a.1999.

[9] Cunoscutul om de afaceri Gigi Becali (care deține active de peste 700 mil. euro) după „sejurul” la răcoare pentru infracțiuni economice a declarat: „Cel mai mult îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am fost la inchisoare. Acolo am avut suficient timp pentru a înțelege mai bine viața (a mea și a altora)”. După eliberare întreprinde mai multe măsuri de ajutorare a săracilor, sprijinire a construcției diferitor biserici etc.

[10] Explicația acestui fenomen este destul de simplă: la un salariu mic patronul poate să plătească suplimentar „în plic”, iar dacă salariul oficial va crește, „în plic” se va plăti tot mai puțin sau deloc.

[11] Menționăm, că în FR se constată discrepanțe semnificative dintre diferite categorii ale populației în funcție de venituri. Potrivit datelor oficiale, raportul dintre veniturile cele mai mari/ prima decilă (10%) a populației și cele ale ultimei decile (10%), adică cu veniturile cele mai mici, constituie 15-18 la 1, însă conform datelor studiilor specializate acest decalaj este cu mult mai mare, de cca. 48:1. Respectiv, salariul în capitala României este superior celui din or. Moscova (cca. 1100 dol.).

[12] După majorările în cauză, salariile medicilor români depășesc salariile medii ale medicilor din UE. Acum devine tot mai actuală problema informării cât mai depline a cetățenilor români, aflați la muncă peste hotare, despre majorările salariale semnificative din ultimii ani. Mai ales în contextul deficitului forței de muncă (șomajul s-a redus până la 4%), care se compensează prin lucrătorii ce vin din Serbia, Ucraina, R.Moldova, dar și Vietnam.

[13] Autorul acestui material este primul din RM, care a scris (încă în 2005) despre avantajele reunirii (integrării europene). Ulterior unele idei ale noastre au fost preluate de diferite surse.

Sondajele petrecute în 2017-2018 în R.Moldova la subiectul reunirii arată, că procentajul adepților reintegrării este în creștere și variază între 25-40%, inclusiv în mun. Chișinău – peste 50%.

[14] Confruntările le facem cu FR din cauza, că anume acolo sunt cei mai mulți români basarabeni, comparativ cu alte state (peste 700,0 mii, potrivit informațiilor ex-premierului rus D.Rogozin). Însă după criza acută de după 2014 (legată de războiul ruso-ucrainean și de aplicarea sancțiunilor din partea SUA și UE) și devalorizarea semnificativă rublei (de cca. 2 ori) numărul consângenilor noștri substanțial s-a diminuat (potrivit presei FR, cu mult peste 100,0 mii în doar 3 ani). În ultimii ani moldovenii chiar dacă emigrează, atunci în statele UE, Canada, SUA etc.

Mihai Patraș, prof. univ. dr., USM,

Laureat al Premiilor AȘM și al Academiei Române

Constantin-Ștefan ȘELARU: Migratorii

La ce mă gândesc? Păi mă tot gândesc și-mi răsfoiesc notițele dar nu reușesc să descopăr ședința Parlamentului în cadrul căreia, parlamentarii au aprobat și totodată, astfel au mandatat pe Meleșcanu ca să semneze în numele Poporului Român, acordul României astfel acordat ferm pentru aderarea Țării noastre la măsura de acceptare a migratorilor în scopul nedeclarat formal de colonizare a Țării și asigurarea deficitului de forță de muncă de care Țara noastră ar suferi de pe urma emigrării unui număr mult prea mare de cetățeni români.

La prima vedere problema ar putea avea un foarte aparent miros de simț gospodăresc, o oarecare logică și implicit, de bănuită justificare din partea celor care au întocmit un asemenea document – dacă el chiar a existat în realitate – și aceasta deoarece, mult prea multe sunt informările, zvonurile și știrile privitoare la strădaniile celor care, după ce li s-ar fi sleit puterile străduindu-se în fel și chip ca să ne jefuiască Țara cât mai mult ușurându-ne de bogățiile minerale, de bogățiile din Marea Neagră, de proprietatea noastră asupra Portului Constanța și chiar al porțiunii din marea teritorială care ne aparține și astfel, apelând chiar și la măsura banditească a invadării Țării noastre cu migratori din Asia și Africa ca motivație a faptului că, vezi Doamne, posibilitățile reale de viață în Africa nu ar mai fi permisibile numărului mult prea mare de locuitori?!

Păi, dacă acest principiu ar putea fi acceptat ca justificare pertinentă, ce-ar însemna ca și românii, luând act de suprapopularea Transilvaniei și al Județelor Harghita, Mureș și Covasna, să expulzeze în Ungaria pe toți locuitorii de etnie maghiară care și-au declarat această origine în cadrul ultimului recensământ? Oare, marii specialiști ai acestei probleme de importanță vitală din cadrul Uniunii Europene cum ar caracteriza și cum ar susține o asemenea măsură? Oare problema numărului populației și astfel, soluționarea acesteia, nu revine exclusiv guvernatorilor fiecărei țări în parte cu excepția cazului în care, exprimându-și liber propria voință oamenii emigrează acolo unde doresc adaptând astfel propria soluție pentru a beneficia astfel de speratele condiții de viață ceva mai bune.

În ceea ce ne privește însă, starea de fapt nu stă tocmai așa și aceasta deoarece, am aflat cu consternare că, domnul ministru Meleșcanu, într-un consens care nu ne mai surprinde avut în prealabil cu așa zisul nostru președinte Iohannis, s-ar fi dus la Bruxelles unde, cu zâmbetul pe buze și astfel, tare mândru de importanța misiunii care astfel i-a fost încredințată, Meleșcanu a semnat fără nici o reținere acordul pentru migrație potrivit căruia, Țării noastre i-au și fost repartizați nu se știe câte sute de mii de migratori pe care Guvernul să-i primească cu brațele deschise iar pe cale de consecință, poporul român să-și mai reducă rațiile rahitice de hrană, medicamente și alte necesități vitale pentru a le putea asigura și acestor cohorte de indivizi toate cele necesare traiului pentru ei și copii lor, fără ca autoritățile să cunoască cu exactitate cine sunt acești colonizatori trimiși ad-hoc de amicii noștri din UE, care fac încă parte din ISIS și ce misiuni au ei de îndeplinit în România. ce boli au avut și însă mai au sau ai căror viruși îi transportă cu ei și așa mai departe și toate astea pe fondul declarat de Guvern al reducerii destul de drastice al posibilităților financiare ale Țării aflată astfel în imposibilitate de a mai putea satisface măsurile promise pentru majorarea salariilor și a pensiilor, fără să mai amintească și de faptul bine cunoscut că, din aceleași motive, soldele și pensiile militarilor vor mai rămâne într-o așteptare nedeterminată încă până se va putea proceda în sfârșit la majorarea promisă.

Și pe acest fond, numărul celor pe care Guvernul va fi obligat ca să-i hrănească, să-i cazeze și să-i îngrijească se va majora instantaneu cu un număr imens și încă neprecizat de persoane și aceasta numai datorită imensei bunăvoințe și a grijei părintești pe care, așa zisul nostru președinte Iohannis împreună cu zeii cei buni de la UE ne-au cadorisit cu acești chiriași nedoriți ca viitori cetățeni români pe care astfel să-i preluăm spre alăptare?!

Cât de mândru trebuie să se simtă ministrul Meleșcanu că i-a fost încredințată o asemenea imensă onoare de a valida cu propria lui semnătură un asemenea document jegos?! De fapt, cu toată reticența și respectul meu nu-l pot compara decât cu așa zisul tratament medical de clismă făcută pe curul altuia!!

Dacă lui Iohannis i-a fost și continuă să-i fie total indiferentă Constituția noastră, dar Meleșcanu cum a putut ca să semneze o asemenea enormitate esențialmente nelegală, în fapt, să aprobe o colonizare a Țării fără aprobarea ei prealabilă, ca atare și expresă de către Parlament?! Indiferent cum și pe ce cale i-a fost transmisă această dispoziție de semnare a acordului măsurii, oricând se putea dezice de un asemenea ordin pe care trebuia și era de fapt obligat ca să-l refuze, denunțând viciul evident al nelegalității lui prin încălcarea flagrantă și de necontestat a dispozițiilor constituționale de la ar. 3 alin. 3 al Constituției Române!

Cert este că, indiferent de previzibilele opuneri și comentarii inevitabile foarte previzibile din partea unor membri ai UE care sunt părtași evidenți la nemernicia care ni s-a înscenat prin semnarea acelui document internațional al acceptării de către Țara noastră a migratorilor consider că, nu poate fi luat în considerare și executat ca atare nici de poliția de frontieră și nici de vameși care au obligația certă și expresă ca să nu permită acostarea nici unei ambarcațiuni și implicit, debarcarea nici unei persoane fără un acord prealabil, expres și scris din partea Primului Ministru al Guvernului României revenindu-le astfel obligația fermă ca să îndepărteze orice ambarcațiune scoțând-o în afara apelor teritoriale Române și considerând-o astfel ca nelegal pătrunsă prin încălcarea legilor și a dispozițiilor internaționale iar concomitent, Parlamentul României să dezbată în procedură de urgență valabilitatea acordului astfel semnat nelegal de Meleșcanu și astfel, dispunând de îndată anularea acestuia ca fiind dat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor constituționale și totodată, adoptarea hotărârii de sancționare corespunzătoare a tuturor celor implicați care, direct ori indirect, au determinat semnarea respectivului document internațional cu nerespectarea dispozițiilor constituționale ale art. 3 alin. 4 referitoare la colonizare a unor populații străine.

––––––––

Col. (retr) av. Constantin-Ștefan ȘELARU

București, 1 februarie 2019

 

Dr. Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (80-81)

… Biserica nationala, ritul, Statul, Partidul unic, glia … si Securitatea …

Securitatea-i de vină, bat-o vina! Eugen Matzota în dialog cu Viorel Roman

Am scris în editorialul din ultimul număr pe 2018 al revistei ALTculture despre influența pe care o are Securitatea lui Ceaușescu chiar și în zilele noastre asupra României, asupra vieții cotidiene, asupra culturii, că acesta ar fi domeniul care ne interesează pe noi aici.

Ideea de a scrie azi despre Securitate e ciudată, ”weird”, cum se spune, mai ales în domeniul culturii și, eventual, al educației. Pe vremea comunismului, da, avea un Dumnezeu, dar acum?

Mi s-a spus, discret, aluziv, doar, să-mi văd de treaba mea. Ei, s-a nimerit ca acela care era ușor mai insistent să fie unul dintre cei suficient de bine plasați încât să ia o fabrică pe datorie, plătind-o din vânzările pe o zi sau o săptămână, ce mai, pomană, ceva oripilant de mizerabil față de ceilalți români amărâți. Și, atunci, i-am zis că, așa cum nu toți apeviștii sunt proști, cum spune trupa, nici toți civilii nu sunt proștii lor. Plus c-am plecat, așa cum n-o face câinele de la abator, din Palatul Victoria datorită unora ca el, fără dragoste de țară, ci doar de banii lor. 

Dintr-un punct de vedere, al lor, desigur, ce rost ar avea să mai scoți de la naftalină ceva ce nici nu se dorește scos, nici nu e interesant, așa cum ar fi, de exemplu, o nuntă de țigani care îi calcă-n picioare pe cei ce muncesc în țara asta. Lumea are alte priorități spre care este silită a se îndrepta, tot felul de țoape devenite subiect de emisiuni TV, bucătari care parcă plutesc, ca niște Arsenie Boca ai bucătăriei, orice, doar să li se adoarmă creierașul din ce în ce mai mic și mai docil…

E clar că Securitatea nu mai trebuie și nici nu mai e în vogă. Azi, lumea nici nu știe ce e aia, acum, pentru că nu e nici ”cool”, nici ”trendy”, atunci, din prea mare aplecare sub jugul purtat ca românul, prin întoarcerea celui de-al doilea obraz, și iar de la-nceput, hai, stângul, dreptul… Redau mai jos câteva fragmente din acest text, urmat de comentariul pe care a binevoit Viorel Roman a-l face, privind dinspre Occident, care-mi spunea, la un moment dat, văzând ce tablou descriu eu de pe aceste meleaguri atât de mioritice: 

”N-am înțeles încă fobia antisecuristă. Ce-i rău să-ți  servești statul? Eu, care am trăit mai mult în Occident decât în țară, am cam pierdut sensibilitatea, ingeniozitatea, fantezia de la Porțile Orientului.”

Prietenul plecat de mult timp din România nu înțelegea de ce unii dintre noi mai văd norul Securității pe cerul aparent liber al Patriei. Desigur că Securitatea n-a dispărut că așa a ordonat Iulian Vlad. Spiritul ei, cu atât mai puțin.

Ceaușescu n-a luat cu el spiritul partidului unic. Nu i-a luat cu el în mormânt nici pe agitatori, pe atotputernicii activiști de partid, sau pe șmecherii lideri de sindicat, cei care o duc și azi la fel de bine ca pe atunci.

Românul nou, spălat din nou pe creieraș, prea ușor de îmbiat cu o pungă de mălai sau cu 10 lei la pensia plătită de cei care chiar muncesc, comunist sau nu, este prezent parcă mai rău azi decât pe vremea lui.

Unii se vor indigna că și acești votanți au muncit. Da, așa este, conform vechii vorbe de pe atunci: ”Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.”

În fine, să trecem la securiști și la cultura de azi, care, cum spunea Cațavencu ”e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.”

Cei mai în putere în 1989 au trecut dintr-o parte într-alta, și-au schimbat blana, ca lupul, s-au dat la fund, punându-și odraslele la masa cu bucate, folosind vechiul Sistem. Copiii, educați de cine altcineva decât de părinții îndoctrinați de la locul de muncă, adică de la Securitate, au învățat cum să preia Puterea, la început cea economică.

Ca să păstreze această putere, ca să se legitimeze prin vot sau nu, aveau nevoie de manipularea maselor. Era nevoie de prostirea lor.

Cum se poate face asta mai bine decât prin distrugerea sistemului educațional? Ei, la asta se adaugă promovarea unor false valori, pentru ca omul să nu mai vrea să știe mai mult, ci să vrea să fie mai șmecher decât fraierii care cred în valorile străbunilor.  

Au mai adăugat la toate astea iertarea păcatelor, ale lor, desigur, că toți eram de vină pentru ceea ce făcea Securitatea împotriva poporului român, zic ei. Că ei toți ar fi lucrat pentru Patrie, nu contra oamenilor, ca să vezi… Că or fi fost și unii răi, dar doi-trei, acolo, restul niște floricele, nu alta! Chiar așa, ce-o fi rău la securiștii buni, la urma urmei?

Viorel Roman comentează de departe, de unde de multe ori se vede mai bine: 

„Nu Securitatea, ci Partidul unic în simfonie cu Biserica națională, e cuiul lui Prepelea. 

Mihai Seplecan, fost președinte al Consiliului Județean Cluj, demonstrează din interior, că devălmășia, teocrația ortodoxă moldo-valahă se bazează pe pile, cunoștințe, relații, P.C.R., și e în lanțurile grele ale duhovniciei și soborniciei moscovite și constantinopolitane. vezi Cătălin Augustin Stoica „România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism“;  Lucian Davidescu „De ce este România un stat feudal“; Marius Iosif „România feudală și România occidentală“, îl confirmă pe Seplecan sociologic, politologic, științific. 

Nu securiștii au fost sau sunt responsabili, ci conducerea superioară de Partid și de Stat, din 1938 la putere, in simfonie cu Biserica, care dupa 1989, cu președinții Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea se bucură de o largă adeziune a maselor largi populare, aceleasi care în trecut erau prea supuse Imperiului turc sau rus, dinastiei germane si nu in ultimul rand lui Ceausescu.

La Moscova, Putin, KGB-ul înlătură PCUS. La București, Iliescu, FSN, cu sprijinul Moscovei, sunt și azi la putere, iar securiștii sunt vinovați de mai toate relele. Nu bate la ochi? 

Președinte de trei ori, Iliescu îl condamnă pe gen.Vlad la 25 de ani de pușcărie si Securitatea e demonizată. O victorie în „munca de lămurire“ a Secției de Propagandă a PCR?

In 1991 am publicat „Securistii si intelectualii“, in: „Puterea Azi“, saptaminal al Frontului Salvarii Nationale, FSN, anul 2, Nr. 18, Bukarest, 1.-7.03.1991, in: „Capitalism ortodox“, ed. Augusta Timisoara 1999, S.150-161, apoi in saptaminalul „Romania Mare“, “Eu sunt de partea securistilor, militienilor pentru ca sunt copii de oameni saraci“, nu de partea aristocratiei kominterniste ca Brucan, Iliescu, Petre Roman, Adrian Severin, Vadimir Tismaneanu,

Chestiunea e poate mai clară, dacă trecem de la micro la macro, de la perspectiva broaștei, la orizontul berzei. Asta am încercat în articolul de mai jos“.

ISLAMUL ŞI ORTODOXIA ANTE PORTAS

Integrarea greco-ortodocșilor în UE/NATO și tratarea Rusiei ca o țară secularizată, quasi occidentală cu stat de drept, economie de piață și democrație de tip Westminster sunt acuma greșeli evidente pentru toată lumea, cu consecințe negative, mai ales după falimentul Greciei și războaiele hibride din Georgia și Ucraina. Crimeea la rusi si Patriarhatul ortodox autocefal al Ucrainei.

După 1964, războiul rece religios dintre ortodocși și occidentali a intrat într-o fază de destindere după ridicarea anatemei la Ierusalim, de către patriarhul ecumenic din Constantinopol, Athenagoras și Papa Paul VI, în vremea generosului Conciliu de la Vatican II. 

Un Sinod Panortodox, similar, n-a avut loc în același timp din cauza Lagărului marxist-leninist cu consecinte previzibile, disonanțe dintre Est și Vest, eșecul perioadei de tranziție spre vest a țărilor ortodox-comuniste sunt consecințele.

Oricum, dorința refacerii unității creștine era la fel de mare de ambele părți ale Cortinei de Fier. Primăvara de la Praga, Solidaritatea din Polonia și înțelepciunea șefului Statului și Bisericii ruse, Mihail Gorbaciov, au creat condițiile terminării pașnice (cu excepția României cu o mie de morti), într-o euforie generală, a războiul rece.

În Occident, teologia inclusivistă, la fel de utopică și euforică ca elanul din Răsăritul Europei, îi vede pe toți pământenii, creștini, pentru că Mântuitorul s-a jertfit pentru toată lumea și, oricum, necreștinii își îndreptau speranța, mai ales la acea vreme, spre o lumea creștină unitară de la Vancouver la Vladivostok.

Karl Rahner, SJ, era purtătorul de cuvânt al Inclusivismului, un fel de imperialism creștin după profesorul de teologie fundamentală Joseph Ratzinger (papa Benedict XVI), care atrăgea atenția asupra lipsei de respect pentru Celălalt și necesitatea unui dialog atât în vederea unirii creștinilor, cât și unul bazat pe egalitate și respect reciproc cu celelalte religii.

Islamul depășește iudaismul și creștinismul, de aceea mahomedanii nu numai că nu aspiră spre creștinism, ci sunt în stare să se arunce în aer pentru „ultima” religie, simplă și superioară celorlalte, care au elemente mistice și idolatrice. Ortodoxia are cam același sentiment de superioritate față de lumea occidentală în care individualitatea, scoala, rațiunea, contractul, statul de drept, sunt sanctificate, aparent în defavoarea Atotputernicului si a iubirii fraților.

Confruntarea ajunsă pe picior de război cu Islamul și Ortodoxia i-a pus în mare dificultate pe creștinii occidentali, care speră încă într-un inclusivism creștin sau modern, secularizat. Dificultatea încetării stării de război rece, a unei concordii cu Islamul este legată indisolubil mai ales de dihonia din lumea creștină, care va fi elementul crucial al Sfântului și Marele Sinod Panortodox – fixat pentru 2016.

Prof. Dr. Viorel ROMAN, Akademischer Rat a.D., Bremen la 3 martie 2015  

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

***

Teocratia ortodoxa moldo-valaha (81)

… Biserica nationala, ritul, Statul, Partidul unic, glia … si Securitatea … 

Securitatea-i de vină, bat-o vina! Eugen Matzota în dialog cu Viorel Roman (II.)

Eugen Matzota: Mă uit de fiecare dată la imaginile de atunci (de la Revolutia de Craciun 1989) și sunt șocat de cât de diferiți eram, naivi, aș zice, oricum mult mai puțin șmecheri decât azi, cinstiți în interior și, poate, și în societate.

Viorel Roman: Atunci era speranța refacerii unității creștine, a egalității ortodocșilor cu occidentalii. Nu a fost sa fie si acest serial ne ajuta sa înțelegem de ce si cum a ajuns tara la mana șmecherilor, tiganilor romanes romi si jumatate din forta de munca activa a fugit in occident.

http://www.gandaculdecolorado.com/tiganizarea-romanilor/

http://romaniamare.info/tiganizarea-romaniei/

Valeriu DULGHERU: La rampa electorală e îmbulzeală

„Dragul meu și scump părinte, / Eu îți scriu, al tău Ion /

Mă întreb,…de ce tătaie, / Mă tot vinzi pe-acest Dodon?!”.

 

(Îndemnul unui emigrant din Diasporă)

 

Zilele trecute a fost dat startul oficial al campaniei electorale, dar doar pentru unii. Pentru alții campania electorală a început cu mult înainte. Dodon în general nu coboară de pe baricade de vre-o șapte ani de când a devenit mare boss la partidul furat PSRM, având în spate „experiența bolșevică” a altor vreo zece ani de aflare printre valeții lui Voronin. El este fidel învățăturii idolului său V. Lenin despre „revoluția permanentă” (dar când să mai construiești ceva!). Și în campania prezidențială din a. 2016 Dodon se lansase cu mult înaintea doamnei Maia Sandu, care a avut doar trei săptămâni la dispoziție și care a câștigat alegerile furate de binomul Plahotniuc+Dodon. În loc să devină „președinte al întregului popor” el a rămas doar președinte al socialiștilor. Sub conducerea sa cu vreo trei luni de zile în urmă (cu mult înaintea startului campaniei electorale!) valeții săi organizau așa numitele „mișcări populare” la care au înaintat candidați pe cele 46 de circumscripții uninominale în interior, împărțind și pomeni electorale (cum ar fi cele 10 KaMAZ-uri dăruite de bossul său Putin!). Dar cine să-l oprească pe acest obraznic „președinte”, care în loc să fie garantul Constituției, singur o încalcă flagrant, fiind mână în mână cu Plahotniuc.

            Și partenerul său Plahotniuc nu a rămas în urmă. Are o problemă gravă cu raiting-ul mult prea jos pentru un unic partid de guvernământ, pe care încearcă s-o rezolve prin diferite trucuri electorale (cum ar fi, de ex. sistemul mixt de alegeri, votat împreună cu valetul său Dodon). Ei au început campania electorală de când au „prihvatizat” întreaga putere în acest stat falit prin tot soiul de șmecherii electorale: „drumuri noi” (de pe care asfaltul se duce la vale împreună cu primele ape de la topirea zăpezii); „Prima casă”, de care beneficiază, în special, susținătorii PDM; coruperea și constrângerea administrațiilor locale (de la 270 de primar aleși au ajuns la peste 700 de primari susținători ai PDM); pomeni electorale gen supliment la pensii, la alocațiile pentru copii (atunci când bugetul nu prevede); pomeni electorale prin fundația Edelvais ș.m.a. Lozinca lor este o copie fidelă a unui crez al interlopilor „Pațan scazal, pațan sdelal (Băiatul a spus. Băiatul a făcut)”.

            Pentru a tulbura apele în alegeri cât mai mult Plahotniuc a mai găsit un șiretlic electoral: petrecerea unui referendum care nu are nici un sens, nicio finalitate. Este pur și simplu un șiretlic electoral de a tulbura și mai mult apele pe parcursul campaniei electorale și în ziua alegerilor. Atunci când ceilalți concurenți electoral așteptau ziua lansării oficiale PDM se lansa prin puzderia de televiziuni și bilborduri, de pe care (culmea!) tocmai deputații traseiști care au trecut cu hurta de la cei care i-au ales ne cheamă să votăm Legea privind posibilitatea rechemării deputaților și reducerea numărului deputaților. Iar în ziua lansării oficiale a campaniei electorale, 26.01.2019, PDM a organizat cu mare fast (tribune, sonorizare bună, televiziuni!) lansarea națională a candidaților pe circumscripții nominale și a partidului pe circumscripția națională.

Și valetul Șor nu a rămas în urmă: și-a lansat oficial partidul și candidații pe circumscripții în capitala sa Orhei. Neoficial de vreo patru ani face campanie electorală pentru partidul hoților prin deschiderea așa numitelor „magazine sociale” (din Miliardele furate!), prin tot soiul de mașini speciale (în perioada sovietică se numeau „avtolavki”) care brăzdează zilnic întreaga Republică (din Miliardele furate!), prin acest ȘorheiLand, unde timp de două luni de zile (înaintea alegerilor) sunt aduși pe gratis din toată Republica (din Miliardele furate!). Dar cine să-i oprească dacă pâinea și cuțitul se află în mâinile lor.

Culmea, însă toți cei trei „crai de la răsărit” (Plahotniuc, Dodon și Șor) procedează ca curva cu prăjina. Ascultam deunăzi cu dezgust aiurelile plahotniucist-dodonist-șorhiste despre „încălcările” comise de blocul ACUM. Doamnei M. Sandu i se incrimina faptul că ar fi făcut campanie electorală în timpul vizitei în România, pedalând pe faptul implicării altui stat (adică al României) în procesul de alegeri. Culmea, însă tocmai acest Dodon câte întâlniri electorale a avut cu Putin în ultimii doi ani? Doar cazul cu anularea de către Putin a unor încălcări de ședere a celor peste 170000 de moldoveni care lucrează în Rusia, cu obligativitatea de a reveni acasă doar în perioada alegerilor, este o mostră crasă de implicare a altui stat (adică al Rusiei) în procesul de alegeri. Dar minciunile trâmbițate de Dodon pe parcursul acestor doi ani de deschidere a pieței rusești pentru produsele alimentare moldovenești nu sunt gogoși electorali. Cât face doar decretul premierului Medvedev (emis la ordinul lui Putin pe 29 decembrie 2018, un cadou de Anul Nou în adevărat stil rusesc pentru producătorii moldoveni!) despre închiderea vămii rusești pentru produsele care tranzitează Ucraina, adică și celor moldovenești. Umblă acest Dodon ca un handicapat cu mâna întinsă la Moscova, se întâlnește de zeci de ori cu Putin, prezintă toate acestea drept „mari succese al politicii sale” (de slugă la stăpân!), dându-le speranțe (deșarte!) bieților producători, iar stăpânul îi închide ușa’n bot. Purul adevăr a spus ultranaționalistul rus Nevzorov că „Dodon este cel mai prost președinte pe care i-a cunoscut”. De fapt sluga niciodată nu a fost stimată de către stăpân. Sluga rămâne slugă, oricine ar fi stăpânul ei.

Un alt caz vehiculat pe larg a fost ieșirea liderilor ACUM la postul de televiziune Jurnal TV, fiind considerată drept campanie electorală. Consiliului Coordonator al Audiovizualului spune că nu a fost nicio încălcare, iar judecătoria lui Plahotniuc îi ordonă să găsească încălcarea. Libertate de presă în pur stil moldovenesc! Iar cazul mult mediatizat cu așa numita finanțare a PAS de către fundația „Open Dialog” este chiar ridicol. Ce sunt câteva bilete procurate (să fi fost cheltuieli de 1-2 mii Euro!) comparativ cu milioanele de euro primite de Dodon (vă mai amintiți operația Bahamas de finanțare a lui Dodon în campania electorală trecută, rămasă (știm de ce!) fără atenție din partea organelor!), cu mulțimea de vizite ale lui Dodon și a întregii fracțiuni parlamentare a PSRM, invitate la Moscova de partidul „Edinaia Rossia”) finanțate din alte surse, de mulțimea de concedii anuale finanțate de alte părți (vă mai amintiți declarația lui Dodon că Erdogan i-ar fi finanțat unul din concediile petrecute în Antalia! Într-adevăr, pasărea pre limba ei piere!). Dar și vizitele grangurilor democrați în SUA și alte țări din ce surse au fost finanțate?

Revenind la subiect, țin menționez că această campanie electorală, fraudată masiv cu mult înainte de demararea ei, a început cu o serie de acțiuni destul de periculoase. Să amintim doar adunătura lui Dodon din 22 ianuarie curent numită „Mișcare populară patriotică” (copia fidelă a frontului popular al lui Putin!) cu implicarea unor foști ofițeri ai ministerelor de forță, la care i s-a dat jurământ lui Dodon că unionismul nu va trece. Drept primă consecință a acestor chemări la răfuială este și cazul tânărului Dinu Plângău agresat în timpul unei întâlniri electorale la Edineț sub tăcerea polițiștilor care aveau obligația de a asigura petrecerea pașnică a acestei adunări. Să ne uităm și la puzderia de megapanouri electorale (costurile de execuție și întreținere se ridică la zeci de mii de euro). Cine să contorizeze faptul din ce bani sunt făcute și întreținute? În pofida tuturor intimidărilor PromoLex încearcă să mai scoată în vileag găinăriile electorale, în special, ale guvernanților. Ultima avertizare venită din partea unui mucos cu caș la gură, a unui traseist de profesie pre nume Serghei Sârbu este chiar ridicolă. El le-a cerut celor de la PromoLex să-i consulte pe ei la alcătuirea rapoartelor înainte de difuzarea lor.

Și atunci ce facem noi, cei mulți dar…(vorba lui Lăpușneanu!). În fața acestei avalanșe plahotniucist-dodonist-șorhiste este strict necesară coalizarea tuturor forțelor antisistem măcar pe circumscripții uninominale. Este vital (pentru perspectiva eurounionistă a acestei așchii de popor român) de a evita pe circumscripții duelarea între ei a eurounioniștilor, fapt ce le asigură câștig garantat exponenților trinomului Plahotniuc+Dodon+Șor. Deosebit de importantă în acest sens mi s-a părut declarația lui D. Chirtoacă (dacă a fost sinceră!) că candidații săi se vor retrage de pe circumscripții unde se vor bate mai mulți eurounioniști dacă șansele celui rămas sunt mai mari pentru a câștiga în fața exponenților trinomului. Acest lucru trebui să-l înțeleagă toți exponenții electorali aflați în cursa electorală, să dea dovadă de realism, să gândească cu creierul nu cu inima. Pe circumscripții sunt cazuri între cazuri. La Cantemir, baștina mea, l-aș susține pe maestrul Nicolae Botgros care are cele mai mari șanse chiar dacă nu mi-a plăcut ultimele sale acțiuni (fiind un mare artist nu avea nicio nevoie de pupătura cu PDM care este una otrăvitoare!).

Să facem totul (fiecare la locul în care ne aflăm!) să nu treacă trinomul. Mi-a plăcut în acest sens acțiunea extrem de binevenită a tinerilor din Diasporă, a cuplului Nata Albot și Andrei cu animațiile electorale sub denumirea de „Gândacul”. Într-adevăr, să nu fim gândaci. Să ne piese și să participăm la alegeri. Ar trebui să fie făcute animații interesante având ca subiect corupția electoratului cu litrul de ulei, kilogramul de zahăr, pachetul de crupe ș.a. făcută de trinom.

Să ne trezim (cum ne cheamă și imnul Națiunii!) din apatia, lehametea, care ia pătruns pe unii până în măduva oaselor (din păcate de prea multe ori au fost trădați!), din această amorțeala care  ne-a cuprins și care ne poate costa foarte mult.

Să demonstrăm că suntem ființe cu rațiune, nu niște gândaci.

————————————–

Valeriu DULGHERU

Chișinău-Basarabia

29 ianuarie, 2019