PLÂNS DE TOAMNĂ

Suflă vântul, codrul geme,
Viețuitoarele sunt toate mute…
Se-ascunde soarele, se teme,
După nori zvârlind blesteme,
Furtuni, ce uraganele-și asmute,
De toate și de toți temute…

Și ceru-i una cu pământul,
Te-asurzește tropotul de herghelii,
Al tunetelor ce prevestesc mormântul,
Grămezilor de frunze, fost veșmântul,
Copacilor dezgoliți acum de vijelii,
Cu hoardele de fulgere pe glii…

În ropote cad stropii grei de ploaie,
Și parcă se-ntețește mai mult corul…
Trunchii se apleacă, se îndoaie,
De secetă începe să se-nmoaie,
Bolovanii și țărâna pe uscat ogorul,
Primind în pântecele lui sporul…

Șiroaiele de apa se adună în băltoace,
Din ceruri se preling pe povârniș…
De-atât-amar de timp, soroace,
Din cer săgețile-argintii vor să se joace,
Trăgând la vale grămada de prundiș,
Amestecat, cu putrezit frunziș…

 

TOAMNA  pictura de Ana Nora Rotaru

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

 

PENTRU UN PUMN DE VIAȚĂ…

Furtuni grele și ploi trecut-au peste noi,
Am ținut piept, până ce viscolul ne-a secerat…
Ne-a spulberat în vânturi, ca frunze veștejite-n roi,
Așa cum ne țineam, strâns de mână, amândoi,
Prin bălți ne-a trecut viforul, prin mocirle și noroi,
Pân-am căzut la poalele pădurii și-am sângerat
Și-ncet… ne-am macerat…

Din dorurile multe ne-am făcut atâtea vise,
Cu care deschideam, din drum, porți ferecate…
Din trăiri, cu lespezi-lespezi făurit-am paradise,
Lăsând pe flori și frunze noianul versurilor scrise,
Pline de miresmele unei iubiri, ce nu se isprăvise,
În hazardul jocului de cuvinte dulci și înfocate,
Zacute azi, ca împușcate…

C-un strop de putere bâjbâi, să te ating pe mână,
Sub brumă scormonind, prin humă, printre mărăcini…
Să-ți dau căldură din sângele ce-mi curge-n vână,
Din gura mea s-asculți, șoapta iubirii ce-ți îngână
Și buzele să-ți umezesc cu lacrimile din fântână,
Din sufletu-mi durut, tomnatic și el plin de rugini,
Că poate-om răsări din rădăcini…

Și-apoi, de vom răzbi, să ridicăm spre cer privirea,
Lăsând în urmă-ne furtuni ce-au-mpovărat trecutul…
La Zei cerând Harul lor sfânt, sub aripă ocrotirea,
Primăveri să mai simțim, soarelui prinzând lucirea,
Trăind un pumn de viață, cât ni-i dat, nu nemurirea,
Că cerând mai mult, nu știu cât vom plăti tributul,
De-a descoperi necunoscutul…

——————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

5 mai, 2018

,,TOAMNA” studiu pictură de Ana Nora Rotaru pe pânză în ulei,

de dimensiuni 90cm x 60 cm, din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

… ŞI ÎNGERII-AU CĂZUT DIN CER…

Mai cad şi ultimele frunze uitate în copaci…
Musteşte trotuarul de ploaie în băltoace…
Şi nu ştii încotro s-apuci şi ce să faci,
Ţipând, ai vrea liniştea s-o spargi, dar taci,
Închis în Universul tău micuţ, ca o găoace !

 

În gât, rămâne vocea de parcă ai fi mut…
De răzvrătite vorbe ce le-nghiţi nemestecate…
Arunci priviri fugace-n jur, arăţi a fi pierdut,
Nu-ţi place lumea, ce, cu mâinile-ai făcut
Şi-ţi pare-acum un joc de cuburi aruncate !

 

E întuneric… linişte apăsătoare… nu-i târziu…
Oraşu-i gol… pustiu de oameni şi orice vietate…
Nimic nu mişcă, nu se-aude, stropii cad zurliu,
Din ploaia monotonă, prelinsă, ca zidul străveziu,
Stropind lalele negre, în rărunchii tăi plantate !

 

Şi… te tot poartă paşii, în urmă-ţi nu laşi urmă…
Ştiind de traiul tău, atât de mic şi de mizer,
Te-apuc-o neagră disperare, ca rătăcit de turmă,
Că nu ai rost şi viaţa, cu fiecare pas se curmă,
Pitulat în colţul lumii… săracule Om stingher !

 

Chiar faţa, să nu-ţi se vadă, o ascunzi în glugă…
Şi plânsul… chiar şi-n pumni, îţi este sugrumat…
Că dup-o viaţă-ntreagă, te simţi umilă slugă,
Nimeni să-ţi vină-n ajutor, nici Dumnezeu la rugă,
Să-ţi schimbe cursul vieţii, anost şi zbuciumat !

 

Ai vrea un şut să tragi în toate, să se sfarme…
Să nu te simţi, atât de slab, pitic, neputincios…
Însă nu poţi schimba nimic, când celalt doarme,
Nici bătându-ţi geaba gura, cu gloatele-n larme,
Dar nici cu mâini crucişe, aşteptând Cuvânt Pios !

 

Şi chiar, cum s-auzi, în lumea asta destrămată…
Se-mprăştie cuvintele, in ploi pe caldarâm… mă tem
Că, şi Îngerii au căzut din cer cu ploaia înspumată,
Din lumea lor, fără prihană, ce poate-i sfărmată,
De-o Mâna mai presus de Ei, ca-ntr-un blestem !

 

JOC DE GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI

Sunt prea blândă şi-un pic plăpândă…
Nu mai pot s-aud, “adevărul” nud,
Ce-mi stă la pândă, râzând a izbândă,
Nemilos şi crud, ca un zmeu zălud…

 

Nu am ce zice şi cin’ să-mi explice…
Obosii-n zadar, jucând viaţa la zar…
Pentr-un pumn de alice, devenii complice
Şi din falnic stejar, ajunsei ţânţar…

 

Nu mai vreau veste, dintr-alea funeste,
Ce-mi par minune, a sorţii nebune,
Ca-n mijloc de fieste, să-mi facă feste,
Voind să-mi răsune, fals cânt pe strune !

 

Nici suspiciune, ce-n minte îmi pune,
Idei când poznaşe, când pătimaşe ,
Fără-nţelepciune şi strop de raţiune,
Gânduri vrăjmaşe, ce-mi păreau gingaşe !

 

Nu am putinţă, îndeajuns credinţă,
Să-mi schimb ”veşmânt” şi discernământ…
Ştiu… că-n nefiinţă, voi primi sentinţă,
Dând jurământ, c-am s-ascult Cuvânt…

 

Ştiu…că acolo Sus, la al vieţii apus,
De vei fi întrebat, spune-adevărat,
Ca cinstit supus, că regreţi nespus
Şi d-eşti vinovat, poate-i fi iertat…

 

Din viaţa-ţi întreagă, hai hui pribeagă,
Nu-ncerca zadarnic, s-arăţi slugarnic…
Mai bine reneagă, trăirea-ţi beteagă,
Din suflet amarnic, pân-acum jalnic…

 

Ştiu… la cântar nu furi, nu simţi, nu înduri…
Iţi vor da tratament, după testament,
La feţe caricaturi, îngereşti trăsături,
Fără sentiment, nici trecut, nici prezent…

 

Acolo-n Nicăieri, vei uita ce-ai fost ieri…,
Nimic n-o să ştim… de grăim… cum trăim,
N-ai ce să speri, dar nici teamă că pieri,
Nu ştim cât zăbovim sau de-i locul sublim…

 

Nu semnezi foi, nu te-aşteaptă nevoi,
Nu te simţi prigonit, de ochi urmărit,
Nu te sperie strigoi, nu-s la pândă ciocoi,
Nu te simţi istovit, ci-n pace liniştit…

 

Iar după căinţă, vei alege-o dorinţă,
Cel ce ştie de toate şi-n timp socoate,
Cu-a Lui bunăvoinţă şi cu-a ta credinţă,
Pe brânci şi pe coate, te-i întoarce poate…

 

,,DUPA FURTUNA, CURCUBEUL” de Anna-Nora Rotaru

pictura  în ulei, pe pânză, dimensiuni 120 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

RĂTĂCIRI PE CALEA TIMPULUI

 

Învârtindu-ne în jurul axei existenței, ca breloc,
Ne fuge timpul, ca trenul, din trecut spre viitor…
N-avem vreo țintă anume, doar cu puțin noroc,
De-un vagon ne agățăm, căutând vreun loc,
Lăsându-ne în voia soartei, ca un copil neștiutor !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri” →

SUB TEIUL MEU UMBROS

Pe-o aripă de vis îmi scald gândirea
Şi totu-n jur mi-i aşa de-armonios…
Că mă-ntreb, poate mi-i născocirea,
Ce joacă feste sau e-o lume de frumos ?

 

Că, trezindu-mă cu soarele la răsărit,
Văzând cum grele gem frunzele sub rouă,
Îmi tresaltă sufletu-mi nedumerit,
Necrezând că Paradisul ni-i dat nouă !

 

Văd totu-n jur în spectre de lumină,
De parcă-s scurse zeci de curcubeie,
Pe florile mustind de apă în grădină,
În iarba proaspătă, sub pasu-mi pe alee !

 

Simt aerul înmiresmat şi răcoros,
Auzul mi-l gâdilă un zumzet de albină,
Mă duc sub teiul înflorit şi-umbros,
Să-mi fac verde culcuş la rădăcină…

 

Cer fluturilor să-mi lase zboru-n dar,
Zefirului să-mi prindă-n păr petale,
Mă poarte-n zări pe coama lui hoinar,
M-aducă înapoi, sub teiul meu, la poale…

 

Inchid ochii sub mireasma dulceagă,
Păstrând fermecătoare imagini pe retină,
Să pot destăinui la lumea-ntreagă,
Că poate nu ştie, că numai ea-i de vină,

 

Pierzându-şi drumul drept printre cărări,
N-a aflat că viaţa nu-i dar veşnic…
Dar nu-i târziu, nu-i loc de remuşcări,
Hai să ne rugăm, sub teiul meu, cucernic !

 

,,BARCA LA MALUL SINGURATATII ” de Anna-Nora Rotaru

picture în ulei, pe pânză, dimensiuni 110 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis „

 

PE URMA PAȘILOR PIERDUȚI

 

Plouă neîncetat pe plajă cernită și goală…
Se mânie vântul smucind în rafale…
Norii cei negri-adunați, ca de smoală,
Potrivnic împrăștie ce-i iese în cale !

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →

SECETĂ, MAI CURGE UN FIRICEL DE RÂU

de Anna-Nora Rotaru

(pictură personală pe pânză în ulei dimensiuni 110x90cm),

din volumul de picturi și poezii ,,UT PICTURA POESIS”

***

SUFLUL TIMPURILOR TRECUTE

 

M-am întors să-mi văd satul de-odinioară,
În minte mi-a rămas precum era-n copilărie…
Când l-am lăsat, micuță, privind ultima oară,
În urma mea, cu suflet frânt și inimă să doară,
Știam, că poate n-oi mai păși pe-această glie
Și mă simțeam călugăr în chilie…

 

Luasem cu mine o valijoară plină de-amintiri,
Cu frumuseți, cum parcă nicăierea nu găsești…
Cu iazul, jocuri de copii, la gura vetrei povestiri,
Râul, ce volburos trecea, prin pădure rătăciri…
O lume-ntreagă, cuprinsă în visul ce-l dosești,
Ca mai târziu să-ți amintești…

 

Dar, m-am întors, după ani și mare drum,
Să-mi caut pașii cu tălpile micuțe în țărână…
Emoția din piept încerc cu mâna s-o sugrum,
De teamă să nu-ntâlnesc deșert, ruini și scrum,
Simțind că parcă ceva m-atrage și mă-nfrână….
Ecoul mumei ce-mi îngână… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Timpul meu…(poeme)” →

,,FULGER ȘI FURTUNĂ” de Anna-Nora Rotaru

(pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 150 x 110 cm),

din volumul de picturi și poezii “UT PICTURA POESIS”

***

 

MONOTONIE

 

De-atâtea zile, neîncetat plouă și tot plouă…
Din cer crăpat se scurg, monoton, șuvoaie,
Ce, se preling pe frunze, ca boabele de rouă
Și pe pământ se-adună, în băltoace și noroaie…

 

Cad fulgerele sălbatic, cu zgomotele lor seci,
Albastre, plesnind cerul, precum biciul repezit…
Gânditoare, la fereastră, șterg cu degetele reci
Geamul, de suflarea-mi caldă si lacrimi umezit…

 

Mă uit și mă întreb, câtă ploaie o să mai cadă ?
De-atâtea fulgere, aerul e greu, parcă vibrează…
Liniștea se sparge-n cioburi, în casă și pe stradă,
Șerpi de foc dezbină întunericul și-l luminează…

 

Nu pot dormi, deși somnu-i atârnat de pleoape…
Mi-e sufletul tăcut, cuprins de grea melancolie…
De pe-unde dus ai fi, te astept să-mi vii aproape,
La pieptul tău să uit, de teamă și de insomnie…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

CORABIE ÎN LARG de Anna-Nora Rotaru,

pictură personală pe pânză în ulei, dimensiuni 100 x 70cm

din volumul de picturi și poezii ,,UT PICTURA POESIS ”

***

A FOST O IUBIRE…

 

În juru-mi domnește o tăcere-adâncă,
Se curmă șoapta sleită pe buză…
Îngheață și marea prelinsă pe stâncă
Și inima mea răpusă sub bluză !

 

Noaptea-i în doliu de parcă-i de zgură,
S-așterne agale venindu-mi aproape…
M-atinge pe umeri, îmi lasă pe gură,
Sărutul tău ultim venit peste ape…

 

Și gândurile toate îmi par sugrumate,
Te strigă, te caută în noapte orbește…
Dar vocea mi-o-neacă valuri spumate,
Luptând cu himera ce mută privește !

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Liniștea din cuvânt (poeme)” →