E opt
Ora exactă a pământului,
Când petale se dăruiesc
Irisului, ce-n chemare
Răspunde simplu –
Vă îndrăgesc!
O lacrimă a cerului
Le închide privirea,
O rază de cer suav
Ne trezeşte simțirea.
În adieri amintiri surate,
Paşi ce sufletu’ însoțesc,
Coboară dăruirea-n suflet
Şi dumneavoastră ştiți –
Vă îndrăgesc!
Bate orologiul ora exactă,
E primăvară în suflet iar,
Cerul şi-a revărsat cerneala
E 8 martie-n noi şi-n calendar.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
8 Martie 2020
Mamă
Mamă pune-mi în gânduri bucuria,
credința în trăirea simplă,
îndepărtează de mine răul
și așa cum faci pâinea, fă-mă bun,
dă-i sufletului meu ce-i pentru suflet!
Lasă-mi în trup semnul tău distinctiv,
vorbele tale nu se repetă se scriu
cu iubirea în care mă acoperi
până când totul se va uita.
Mi se colorează visul devine reverberant,
e tot mai aproape de căpătâiul tău,
se furișează sub perna ca o inimă moartă
peste care pământul e o metaforă vie.
În mine mamă, tu ai fost privighetoarea
cu dimineți de cântec
ce nu se mai întâmplă.
Nu pot spune mai mult decât rotundul
în care m-ai crescut în miez șoptitor
cu lumina jupuită de penele întunericului,
de mâinile tale au rămas ramuri înflorite.
————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
8 Martie 2020
LUMINĂ DE DOR – FEMEIA
Lumină de dor, căldură, idee,
Mister şi putere prin vrajă şi foc,
Clopot de zi, prin noapte scânteie,
E lumea de vise cu raze în cioc.
Lumină de dor ce înclină pământul,
Comoară şi ochi prin mişcare şi timp,
Bătaie de vânt ce se-ntrece cu gândul,
O lume de vise cu al său anotimp.
Pace şi zgomot, supărări, mângâiere,
Natură de griji prin răbdare scăldat,
Femeie şi om, bărbat şi femeie
Prin lumea ce stă cu lumina la sfat.
Lumină de dor şi o dulce povaţă,
Frumoasă la chip şi în versul rostit,
Izvor de putere, poemul de viaţă,
În drumul cu lumea, de fapte gonit.
Plăcere, alean – de speranţă urmată,
Iubire şi cântec cu urcări şi căderi,
Farmecul vieţii – mereu aplecată
Peste lumina purtată de vremi.
——————————
Galina MARTEA
(Versuri din volumul „Acasă”, 1996)
De când suntem pe Pământ,
Femeia e „lucru”…Sfânt;
De Domnul e plămădită,
În veci să fie iubită…
De bărbați și pruncii lor,
De murmurul apelor;
Și de Cerul înstelat,
Precum Domnul…a lăsat!
Iar astăzi… de ziua Ei,
Un cadou…musai să-i iei;
Un zâmbet și-o-mbrățișare,
Pentru Ea…e lucru mare!
––––––––
Cu aleasă prețuire,
LA MULTI ANI,
de 8 MARTIE!
Nicolae BĂNICIOIU
Auckland, Noua Zeelandă
8 Martie 2020
Toate florile din lume, mamei
Dacă florile din lume
pentru tine ar înflori
ar fi asta prea puțin
să te poată răsplăti
Dacă stelele din cer
și-ar aprinde luminița
numai pentru tine anume
ar fi și asta prea puțin
să-ți arăt recunoștința.
Dacă razele de soare
aș putea să le răpesc
și să vin cu brațul plin
ție să le dăruiesc
și atunci ar fi prea puțin.
——————————
Titina Nica ŢENE
Cluj-Napoca
8 Martie 2020
Orele mamei
Orele mamei, nu-s orele mamei.
Sunt orele sferei, sunt orele lamei,
sunt ore de vămi si ore de zbor,
vremi ce înaltă, timpi ce cobor’
Orele mamei…
Cine’ar putea întelege ?
Rebele urlând
sau
închise în lege,
colorate intens
sau fără culoare,
vreme ce râde, timp care doare.
Negre abisuri, explozii de stele –
orele mamei…
Doamne,
îti multumesc pentru ele…
Mamă, trecând
Ca un nor plin,
a venit si
s-a dus,
mama
adormind în apus.
In umbra lui:
câmpul cu flori
si ploaie măruntă…
In urma ei
copiii jelind
si crescând,
gând
după gând…
“ Norule,
când o să mai vii ?”
Întreabă pământul.
“Mamă,
esti printe vii ? “
lăcrimază ceara,
soarele, vântul…
Tăcerile norilor
Ai trecut, mamă,
ca un nor alb ai trecut…
Nu mai există ‘prezent’
nu ai există ‘trecut’.
Ai fost, nu ai fost ?
In oglindă mă uit.
Pot
să-mi mi amintesc ?
Pot să mai uit ?
De umbre fugind
mă strângeam lângă tine.
‘A fost ziua Intâia…’
Erea cald…Erea bine…
Acum,
mă mai vezi ?
De stiut,
mă mai stii ?
Eream cea mai mică
dintre multii copii,
peltică, firavă,
hai-huie cu gândul,
mă jucam cu luceferi
si soarele bându-l.
Dar ce să-ti mai spun…
De-acum sunt bătrână,
Hai, vino iar, mamă
si ia-mă de mână,
alină-mă iar:
“copilită văpaie
licărind printre frunze
în stropii de ploaie ”.
Sufletului i-e frică.
Trupul se teme.
Povesteste-mi cum este
în fără de vreme
unde un-i moarte
durere si chin
nici fii nu dorm
în somn cu suspin.
X
-Taci, femeie nebună !
Mama, învăluită în linisti,
printre raze aleargă
pe câmpul de crinisti ;
n’o atinge prosteste
cu vre-un gând,
un cuvânt…
S-a întâlnit,
în drum,
cu un sfânt
si urcă… si urcă…
si urcă, mereu…
Continue reading „Florica Baţu-Ichim: Mamei (versuri)”
(închinat FECIOAREI MARIA, FEMEII, ca FECIOARĂ şi MAMĂ: tuturor iubitoarelor de FRUMOS)
O, FRUMUSEŢE, NUMELE TĂU ESTE FEMEIE!
Un mugure de Luceafăr se pogoară pe raza privirii FEMEII, învăluind-o în taina chemării care, răspândeşte mireasma inefabilă a muzicii sufletului ei frumos!
Surâsul de Soare se prelinge în inima Ei, ce se reflectă ca o coadă de Păun urzită din Stele, susurând sub năzuinţele de azur ale Destinului, ca o împlinire apoteotică a unei înalte meniri sublime!
În privirea Ei, emoţia Cerului se pogoară ca o linişte serafică, ca o rouă albastră ce scânteiază în verdele heruvimic al Primăverii Învierii!
Surâsul Soarelui Ei, se reflectă ca o ritmare sublimă, ca o simfonie angelică, ce transfigurează misterul vieţii dincolo de poezia sufletului peste care înfloreşte Frumosul apoteozei cosmice!
Muzicalitatea graiului Ei dă o fermecătoare religiozitate cugetului peste care Providenţa aşterne menirea FEMEII de a înrâuri destinul Omului ales!
Dăruirea Ei se prelungeşte dincolo de vastitatea infinitului iubirii sale, ca o lirică divină în care simetriile sufletului răspândesc spontaneitatea cântării diafane!
În sinele spiritului Ei sălăşluiesc fenomenele astrale ca o paradigmă a suspinului ancestral după Frumuseţea lui Dumnezeu în care se îmbrăţişau Cerul şi Pământul!
Înveşmântată în aurora Destinului, FEMEIA se răsfiră în petalele zenitului ca o transfigurare a Creaţiei în care se reflectă aureola divină!
Chemarea Ei – vâlvătaie de foc a sufletului, aprinde Surâsul Soarelui ca pe o Culme a Zorilor, ca o încântare a Muntelui, ca un susur de Izvor al primenirii, ca o mireasmă a Florilor, ca un concert de Păsărele, ca pe o sacră Corolă de minuni ce te entuziasmează, te fascinează, te încântă şi te copleşesc într-un fior sublim.
Ruga Ei se revarsă ca un Râu cristalin care înaintează cântând, cu undele sale albastru-verzui, aliniate ca o partitură de Cer, ca o multicoloră scânteiere de Curcubeu, ca un zbor azuriu de licurici ce presară peste noi pulberea lor de aur.
Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Femeia – Surâsul Soarelui”
LUTUL DE AUR
Te simt, eşti Iubire,
A raiului cheie,
Blând cântec de lire
Ţi-e suflet, femeie.
Eşti înger pe creste
Din Lutul de aur
Cu pulberi celeste
Al Marelui Faur.
Eşti briză de mare
Cu trup de absint,
A ta dezmierdare
E val şi alint.
Exulţi de iubire
Cu-ntreaga fiinţă,
A ta fericire
Mi-e rost şi dorinţă.
Cu jind te acopăr
În nopţi hibernale,
Gingaş, îţi descopăr
Corole vernale.
A inimii doamnă,
Plămadă de dor,
Sub ploi, reci, de toamnă,
Eşti vară şi zbor.
Mă simţi, ţi-s aripă,
Doi îngeri pe creste,
În fiece clipă,
Iubesc ca-n poveste.
———————————
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin
7 martie 2020
Autor: Mugurel Pușcaș
Recitator: Dan Lucian Corb
8 MARTIE ZIUA FEMEII
Ce slăvită ești în această secundă!…
Frumoasă, fără seamăn, îți e făptura,
Dulce femeie cu privire adâncă,
Romantică și fină îți e alura.
Astăzi -Tu- ești printre visătoarele flori
Și arde sărbătoarea-ți printre petale.
Ai clipa-înflorită de-atâtea culori
Când mărțișorul îți șoptește agale…
Ai sufletul plin de sensibilitate,
Poți fi asemuită cu o vioară
Ale cărei coarde, când sunt mângâiate,
Scot sonuri calde de muzică ușoară…
………………………………………
O, viața ta e o suavă poveste!
Și urci în cerul ei pe foșnet de lire,,,
Idealul sfânt, imperiul tău este
În care-ți trăiești frumoasa ta iubire.
……………………………………………
LIA RUSE
Laval-Montreal, Canada
Martie 2020
Lumină pentru Mama
Mamei mele Ecaterina Țene
În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,
Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,
De am greşit, îmi port şi-acuma vina
furnicilor strivite sub călcâiul de copil.
Îmi port crucea plecării mele din sat,
Alergând după fluturi sub cerul depărtării,
Iar dacă, uneori, am căzut în păcat,
Îţi cer iertare, mamă, la ceasul înserării.
Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi,
Eu, lumânării zilei mă închin sfios,
De Sus, ştiu, tu prin lume mă urmezi
Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.
Iubire şi cald era mamă lângă tine
În universul casei în amintire rămas,
Dar o chemare încolţea, pe-atunci, în mine,
Destinul îmi pregătise-un Pegas…
De-atunci colind prin păduri înşelătoare
Tezaur de invidie, ură şi venin.
Am mai venit la casa albastră pe-o cărare
Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin
Aşteptai tăcută cu fruntea de fereastră
Aveai în ochi aşchii de întuneric
Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră
Doar el mă cuprindea în miezul sferic.
O iubire de tine îmi intră-n sânge mamă
Cu ghiocei, muşcate şi miros de pelin,
Dojeana-ţi blândă aş lua-o acum în seamă
Şi m-aş întoarce acasă pe urme de senin.
Un dor îmi coboară în inimă de casă
De truda tatei, a ta şi de înserate mângâieri,
Însă urma voastră de aer rămasă
Când o ating se preface-n ieri
În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,
Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,
De am greşit, îmi port și-acuma vina
Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.
Al.Florin ŢENE