Sărbătoare
Pentru mine,
Poezia este duminica împărtășirii cu Hristos,
Cămașa albă de in,
Pe care câmpul și-a scris toate florile,
Și lanul de grâu bogat,
Pâinea, ce se frânge în trupul nemuririi!
Pentru mine,
Poezia este iubire,
Emoția care o simt și azi la atingerea mâinilor,
Fluturii din stomac, care au plecat hai-hui,
Pe tărâmul, viață fără de moarte!
Pentru mine,
Poezia este izvor de apă lină,
Beau, că am însetat prin caruselul neputințelor omenești…
Căutarea sinelui, în vâltoarea vieții,
Mir vindecător, după slujba dezlegării de păcate.
Rugăciunea care îmi dă aripi să ajung la cer,
Albastru infinit, unde îngerii, cântă Osana!
Pentru mine,
Poezia este aer curat,
Iordanul în care am primit botezul
Și m-am spălat de păcatul strămoșesc,
Un Tabor, de ziua cincizecimii, doar pace și lumină,
O lumina nesfârșită, prin care văd aripi!
Oamenii au aripi, doar cei jertfeltnici!
Atâta bucurie, ca în ziua Învierii,
Când Hristos a trecut prin piatra mormântului
Și s-a ridicat la cerul infinit!
L-am văzut pictat pe Voroneț,
Și în sufletul Îngerului Păzitor!
Pentru mine,
Poezia este Mama duioasă și blândă,
Lacrima mea de dor și vara toridă,
Răsăritul și apusul într-un lan de maci!
E biserica mea sufletescă, unde Cuvântul a încăput curat,
Ca un prunc nevinovat, alăptat la sânul Mamei!
Pentru mine,
Poezia este Sărbătoare!
Dar, din darul Iubirii!
02.09.2020
Serenadă
Într-un mac aprins de dor
Vara și-a lăsat iubirea,
Spre uimirea tuturor
Împlinește totuși firea.
Spicele de grâu în grabă,
Întorc capul cu mirare
Dintr-o frunză arămie,
Toamna sprintenă apare!
În livada de pe deal
Merele stau înroșite
Unele sunt derutate,
Au rămas doar pârguite.
Prune brumării aștepta
Se le prindă mâna dreptă,
Și-n borcane colorate
Să se vadă aranjate…
Via rodul pregătește
Pentru cel ce mai trudește,
Și-n butoiul pântecos
Pune vinul cel gustos!
În gutui se coace lampa
Pentru iernile târzii
Când în iureșul tăcerii
Printre gânduri ai să-mi vi.
Harnică, dar și frumoasă,
Toamna îmbrăcată-n flori
A venit la mine-n casă
Ca într-o zi de sărbători.
Printre crengile aplecate,
Vântul cânt-o serenadă
Amintirea unei veri
Ce-a plecat, în mare grabă.
01.09.2020
În graiul meu
În graiul dulce, românesc,
Curg ape dulci și învolburate,
Baladele și doinele bocesc
Iar mâinile, sunt parcă mai curate!
În limba sfântă românescă
Mai curge sânge de oșteni viteji,
Iar Ștefan, încă mai veghează
Prin vremi, chiar paloșul îl vezi!
Din grâul bun, se scutură neghina,
Când este vremea sfântă de cules,
În limba românească-n Bucuvina
Mai cântă cucul… vina și-a ales!
În Țara Românescă și Moldova
Colacii impetiți și-au pus cununi,
Să ducă graiul dulce mai departe
Uniți la greu, să fim mereu români!
Din tulnic, strigă Iancu în Ardeal,
Dușmanii toți să îi stârpescă
Să înfloresca macii-n graiul meu
Și-n țară noastră sfântă românescă!
La țărmul nemuriri, Eminescu,
Scrisorile le duce până în cer
Că limba nostra să doinească
O rugăciune Maicii, eu mai sper!
În Liturghii de veacuri jerfa sfântă
Se face negreșit în graiul meu,
Un înger bucuria mai cuvântă
Smeriți să îl slăvim pe Dumnezeu!
Grădina Maicii Domnului e România,
Iar brazii ard în verde către cer,
În graiul meu se cântă rapsodia
Și-n bucuria vieții eu mai sper!
31 august 2020
—————————–
Camelia CRISTEA
Bucureşti