Hora Unirii…
Hai, să ne unim toţi glasul!
Să vibreze-ntreg pământul!
La nevoie chiar şi braţul –
Să ne apărăm cuvântul!
Şi s-o spunem sus şi tare –
Să ne-audă astfel gândul
Ce-l nutrim cu înfocare
Ca să apărăm pământul!
Va fi hora bărbăţiei –
Vom lua frânele-n mână –
Din moment ce-s paranoici,
Să-i întoarcem în ţărână!
Să chemăm cu noi savanţii,
Cei ce uită în neştire,
C-a lor vise minunate,
Pot sfârşi o omenire.
Şi în hora asta mare –
Nu tu grai, nu tu frontiere –
Să clădim o lume-a păcii,
Fără boli, fără durere.
Hai, să ne unim cu toţii!
Să vibreze-ntreg pământul!
Să-nălţăm un imn al păcii,
Până nu ne-au furat gândul!…
Îndemn la Unire
Când Mihai intra în Alba
Consfinţind prima Unire
El venea să împlinească
A românilor gândire.
Toţi ştiau ce-nseamnă asta
Un îndemn strigat pe faţă
Pentru-o unică Naţiune
Pentru limbă, pentru viaţă.
A fost o idee mare
Ce-a speriat pân’ hăt departe
Negăsind o altă cale
Unii s-au gândit la moarte.
Capul lui căzu când visul
Părea gata împlinit
A rămas însă îndemnul
Peste vremuri moştenit.
Două veacuri jumătate
Au trecut făr’ să aline
Dorul pentru libertate
Gândul c-o să se împline.
Când sub Cuza Voievod
S-a cântat Hora Unirii
Toţi simţeau că-i un îndemn
Primul pas al împlinirii.
Milcovul era secat
De doi fraţi, dintr-o sorbire
Gândul le era-ndreptat
Spre toţi cei de o simţire.
Cei căzuţi la Mărăşeşti
S-au gândit la dezrobire
Pacea care a venit
A-nsemnat, de fapt, Unire!
Astăzi când al nost’ Pământ
E ciuntit prin siluire
Plini suntem de-un vechi îndemn
Pentru marea împlinire.
Toţi vorbim…
Toţi vorbim de Eminescu,
Ca de un trecut;
Nu-nţelegem c-acest Escu,
Nici nu s-a născut.
El există precum lumea,
Fără început;
Între El şi noi, genunea –
Noi suntem din lut.
El e spirit ce-ntrupează,
Forţa unui Zeu;
Cine oare mai cutează,
Să mai spună, Eu?!
El va fi întotdeauna –
Noi murim pe rând;
El, purtând mereu cununa,
Noi, cârtind în gând.
Căci, ce-i drept, n-avem curajul,
Să-l înmormântăm;
Dar al nostru-i apanajul,
Să ne-ncumetăm.
Ce-i mai trist, că ne prefacem,
Că suntem umili;
Printre versuri proaste zacem,
Vrând să fim utili!?
Epigonii lui suntem dar,
Şi vom fi în veci!
Nu se poate naşte-un Hrist iar –
Spiritele-s reci…
——————————–
Boris David (Daris Basarab)
Ismail, Basarabia