
NU E COLȚIȘOR SĂ NU FIE DUMNEZEI
… nu e colțișor să nu fie dumnezei
și musai, se trebuie să te fii cum ei …
musai !!
aproape că nu mai e loc de DUMNEZEU …
dar din bunătatea lui nici nu ne vede,
ne știe oricum,
și ne lasă în această joacă prostească,
copii nu mai știu alte jocuri
decât de-a războiul și de-a omorâtul de oameni,
știu de sute de mii de vieți preț pe victorie,
ori de-a prostobrăzniciilor …
am văzut câțiva la o serbare,
nu le sta-n fire să nu fie copii …
aceeași fâstâceală, aceeași stare de a se învăța
unul cu celălalt,
același gest de întâmpinare a diplomei, a medaliei …
lăsam timpul să cadă peste ei
cu nerăbdarea de a se termina odată totul
și să ajungă-n lumea lor …
cu pistoale, mitraliere, tunuri tancuri,
godzile și răngi cu hoți ce spărgeau bănci …
cu plata spuneam în mii de vieți, cu bilioane,
și catralioane,
cine ești tu să-i întrebi de cratimă ?
și ne mirăm cum uite-așa îmi se scrie î-mi,
și uite-așa tema se scrie fără enunț,
și uite-așa socotelile acasă se fac prin calculator …
și când te gândești că nemurirea este TOTUMUL
pe care niciodată nu-l atingi,
dar în care te ești …
în care exiști !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Nu e colțișor să nu fie dumnezei”





CATRENE ALBE

