ÎNTÂLNIRE CA-NTRE PRIETENI…
Ce soră credincioasă, mi-ai rămas, tu, Singurătate…
La braţ ne luăm adesea, noi şi cu Tăcerea colindând…
În parc tomnatic şi pustiu, pe bănci goale şi uitate,
Ne lăsăm numele, cu briceagul Timpului crestate,
Careva, citindu-le, să-i rămână-ntiparite-n gând,
Găsindu-ne de vrea, oricând…
Sub ploi de frunze moarte, venit-a şi-Amintirea,
Să-mi cunoască pe nedespărţita-i prietenă, Tristeţea…
Îmi ridic încet spre ea, înlăcrimata mea, privirea,
Trezand în minte-mi dureros Dezamăgirea, Rătăcirea,
Ce mi-au alungat odată, nepreţuita-mi mie, Tinereţea,
La zar pierzând cu Bătrâneţea…
Şi, când se stinge seara, cu-a lumii falsă Veselie,
La răscrucea drumurilor pustii, apare pe furiş şi Teama…
Braţ la braţ cu Durerea, Ţipătul şi de-amar Melancolie,
Aducându-mi pe Speranţa ponosită, cu gust acid de glie
De prin fruze şi, din Amurguri, cuţitul roşietic, ca arama,
Să mângâie carotida mea cu lama…
În turnul meu, cu visele ucise, venit-a zdrenţuit Trecutul,
Cu ani de-a valma, dosiţi prin mucegăitele de vremi cotloane…
La uşa ferecată, îmi bate cu pumnii lui de oţel Necunoscutul,
Ca să mă-nveţe, chipurile, cum să lupt ţinând în mână scutul,
Cum să-mi găsesc Dorinţa, Iubirea, ascuse-n ani după coloane,
Şi, Apa Vie a vieţii din filoane…
CARE-I PREȚUL ?
De multe ori m-am întrebat…
Ce rost avem pe-această lume ?
Dintre cărări, aleg una să străbat,
Îndepărtând scaieții și ciulinii să răzbat,
S-ating un țel, ce mi-am propus anume…
Dar, care-i prețul la mezat ?
Ne naștem și ne pun în față un program,
Pe care trebuie să-l urmăm fără cuvinte…
Cum, înțelepciune n-avem nici un dram,
Adăugăm în fiecare zi câte un gram,
Mai filozofi să fim, să luăm aminte…
Dar… care-i prețul pentru minte ?
La rândul nostru, copii facem fiecare,
Ne lăsăm amprenta existenței ce tânjim…
Palate, temple construim, de ferecare,
Ne războim, eroi, carne de sfârtecare,
Chipurile, toate pentru un scop sublim…
Dar… care-i prețul ce plătim ?
Din deșerturi, grădini facem, de-nflorit,
Apele, pe unele-adunăm, altele secăm…
Pământul n-ajunge, la Univers de cucerit,
Țintim privirea, nimic nu pare că-i oprit,
Cât de sus ne vrem, cu-atâta lunecăm…
Dar… care-i prețul că ne hazardăm ?
De-om trage-o linie adunând de sus cuvinte,
Vedea-vom, că misterele deja sunt descifrate…
”Ne hazardăm, ”să plătim”, ”la mezat”, ”minte”,
Nechibzuiți, orbiți de-orgolii, nu luăm aminte,
Că, ce luăm cu noi sunt trei metri la morminte
Sau, oasele-ntr-o lădiță cu capacele cifrate…
Și… asta-i prețul ce plătim confrate !
O LUME-NTREAGĂ…
O lume-ntreagă se-ntinde la poale,
Cu munți, cu dealuri, cu văi și coline…
Cu mări și oceane, păduri, iarbă moale,
Învolburate cascade și ape domoale,
Cu miresme de brad, lavandă, sulfine !
O lume de vis topită-n culoare,
Cu nori, curcubeie, miliarde de stele…
Cu lună argintie și-apusuri de soare,
În zori, prin brumă sclipind de candoare,
Prin picuri de ploaie, natură să spele !
Și ce să mai spui de alte viețuitoare…
Fiecare fiind născute c-un rol anume…
Unele către abisuri sunt înotătoare,
Altele spre înaltul fiind zburătoare
Și-altele, ca noi, pășind pe-astă lume!
Cât suntem noi din această minune ?
Cum să credem că totul ne aparține ?
Pe Pământ n-ai drept de posesiune,
Chiar semeni ținându-i în plecăciune,
Crezând c-aici nouă, totul ni se cuvine !
Credem că pentru noi lumea-i făcută ?
Că toate doar în jurul nostru se rotesc ?
Cum s-așteptăm cu mâna desfăcută,
În căuș, o lume-ntreagă, de zei născută,
S-o schingiuim ? E ridicol, atât de grotesc !
Ce mici putem fi, lipsiți de orice caracter…
Ce egoime, ce-aroganță, cu astfel de dorințe…
Trăim aici, prin nu știm încă ce-anume mister,
Dar contul vieții și al morții, la toți e auster…
Chiriași suntem pe lume, ca altele ființe !
VALSUL VISELOR PIERDUTE
Iar am să cobor, din ceruri pe poteci,
Iar am să te caut, cu suflet rătăcit…
Aripile mi-adun, poate-ai să treci,
Pe umeri să te-ating, că poate-n veci,
Nu vei cunoaște, cuvântul tălmăcit,
Al iubirii divine, ce ochii nu dezmint,
Că-n adâncul lor privești a ta urmă…
Al visurilor noastre, cusute-n fir de-argint
Și-ale-mpletitelor simțiri, ce nu ne mint,
Că, ne leagă un lanț, ce nu se curmă !
Te-aștept sub raza lunii, să-mi apari tiptil,
Să mă ascund la pieptu-ți, plină de vise…
Să dansăm un vals, ca-n serile de-april,
Cu inimi fremătând, prin bluze de copil,
Ca altădată, când porți ni-erau deschise !
Vino iubite să valsăm, ca-ntr-un delir,
Pe aripi, se-așează bruma și mă pierd…
Lângă trupul tău, mă pot renaște și respir,
Mă pot reîntoarce spre zenit, de la nadir,
Pe cântul iubirii vreau să te dezmierd !
Păcat… voiam lacrima să-mi îndulcești,
Să-mi încălzești durerea, a visului pierdut…
Să mă cufund în tine, când îmi zâmbești,
Să ne-ntrebăm, de te iubesc, de mă iubești,
Dar, fugit-a visul… din cer steaua a căzut !
A FOST O IUBIRE…
În juru-mi domnește o tăcere-adâncă,
Se curmă șoapta sleită pe buză…
Îngheață și marea prelinsă pe stâncă
Și inima mea răpusă sub bluză !
Noaptea-i în doliu de parcă-i de zgură,
S-așterne agale venindu-mi aproape…
M-atinge pe umeri, îmi lasă pe gură,
Sărutul tău ultim venit peste ape…
Și gândurile toate îmi par sugrumate,
Te strigă, te caută în noapte orbește…
Dar vocea mi-o-neacă valuri spumate,
Luptând cu himera ce mută privește !
Luna coboară din cer sângerândă…
Se-afundă în ape, cu valul m-oprește
Zicând să-mi frâng dorința flămândă,
Ce-și face în suflet cuib și pândește !
Că-i bine durerii să nu-i dau fiorul,
Tristețea s-o-ngrop în adâncul humii,
Țâșnind, spre mare s-o ducă izvorul,
Iubirea-mi de tine în colțurile lumii !
–––––––––––––-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
17 iunie, 2018