IRONIE DE TOAMNĂ
Frunzele s-au veștejit
Și cad una câte una,
Precum gându-mi amăgit,
De șoapta ta, minciuna.
Nimic nu e ca înainte!
Sărutul tău e gol și rece,
Precum odat’ era fierbinte,
Azi e ca apa care trece !
Îmi pare-așa de tristă toamna,
Mă dor și frunzele cum cad
Și vântul cum le duce razna,
Mă duce și pe mine-n iad.
Și eu și ele așa plăpânde,
În voia soartei date pradă,
Ca visurile-mi sângerânde,
Lăsate vraiște să cadă !
Se dezgolesc mai mult platanii,
Dansându-și ultimul tangou
Și an de an vor trece anii,
Din amintiri nici un ecou !
Uitați vom fi cu fețe hâde,
Cu frunze ruginii pe frunte,
De toamna vieții care râde,
Ascunsă-n pletele cărunte.
Și-atunci, la vremea cea târzie,
De-i încerca la fel să minți,
Voi râde-amar de comedie,
Când ți-oi plăti treizeci de-arginți !
——————————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
13 octombrie, 2018