NICIODATĂ NU-I TÂRZIU…
Niciodată să nu spui, că poate-i prea târziu,
Ca iarăși să-ntâlnești, în drumu-ți fericirea…
Când gol îți pare sufletul și îl simți pustiu,
Deschide larg brațele, spre cerul argintiu,
Alungă norii cenușii prinzând cu privirea,
Din soare strălucirea…
Coșmarele alungă, din nopțile obscure…
Ascultă vocea liniștii cum lin șoptește…
Adevăruri vei afla, nestinsele și pure,
Nimeni n-o putea, din nou să ți le fure,
Sădește-le adânc în suflet și zâmbește,
Iubește-te și iubește…
La atâtea minuni ce există pe-astă lume,
Deschiși ochii să-ți fie, cu inima să simți…
Privește-n jurul tău, credința să te-ndrume,
Ca ceața s-o înfrunți, ridică-te din hume
Și sigur vei răzbi, din capcanele cu zimți,
Doar tu să nu te minți…
Chiar de-ai fi-ntâlnit, în viață piedici multe,
Încrederea pierzând-o, lovită de atacuri,
Urechea să ți-o pleci, frumosul să asculte
Închizând-o la vești rele, vorbe și insulte,
Importanță nu da, la mărunțișuri, fleacuri,
La răni găsi-vei leacuri…
Niciodată nu-i târziu s-o iei de la-nceput,
Orice a fost cândva, pune titlul de sfârșit…
Îți stă viața-n față, ai de văzut și de făcut,
Bucurii să furi din clipe și uită de trecut,
Întinde-ți larg aripa, te-avântă spre zenit,
Cu ochii țintă spre-nfinit…
NIMENI NU ȘTIE…
Nime-n astă lume, de tine nu vrea să știe,
Când rupt îți este sufletul și inima-n bucăți…
Întorc ochii-nghețați, cu privirea lor pustie,
Goi de orice sentiment și plini de apatie,
Cui oare să-i pese dacă trăiești și cum arăți,
Dacă ziua ți-i calvar și-i plină de greutăți ?
Fac doar crude judecăți…
Nimeni nu se gândește dacă poate-ți este greu,
Dacă zilele-s deșert și nopțile îți sunt reci…
Că, un cuvânt aștepți de la bunul Dumnzeu,
De curaj și alinare când ești căzut, plebeu,
Când nu știi unde să stai, nu știi loc unde să pleci,
Dacă neînsemnat te simți, prin fața lor de treci
Și fruntea stânjenit apleci…
Nimeni nu știe dacă ți-i frig și-ți plouă-n casă,
Dacă-ți fumegă un ultim muc de lumânare…
Dacă-n pahar ai apă, vreo pâine ai pe masă,
Îngerul de-a-ntors fața și dezgustat te lasă,
Dacă boli te-ncearcă, fără timp de amânare
Copleșit de temeri, pe gârboava ta spinare,
Căzut în resemnare…
Nimeni nu știe, cât de-nfometat ești să zâmbești,
Visând cu sete clipa, când vei fi om fericit…
Că ai ca și-alții dreptul să fii iubit și să iubești,
Să cânți, să strigi, lumii fără teamă să vorbești,
Că sătul ești de corvoadă, ca sclavul la muncit,
Încolo-ncoace purtând pașii, de alții îmbrâncit
Tot pe drumuri rătăcit…
Curaj să-ți faci și de jos te-adună, te ridică,
La capătul tunelului, vedea-vei o sclipire…
Din haosul de-unde ești, te-i înălța la o adică,
Avem dreptul de-a trăi și nimeni nu abdică,
Nu lăsa timp să treacă, degeaba-n risipire,
Destul aer e pe-aici, cu toții să respire,
Doar fugi din amorțire !
NOUĂ ZI ȘI POATE-UN MÂINE…
Se-ascunde fugind noaptea, cu un tropot de copită…
Destrămându-se pe boltă, apar zorii ca-n gravură…
Te alint-o primă rază, când pe frunte, când pe-orbită,
Dezmierdându-te prin somn, dulce te bagă-n ispită,
Ca, trezindu-te la viață, s-o bei dintr-o-nghițitură,
Nelăsând vreo picătură…
Pânza nopții se deșiră-n codrii-nalți, măraciniș…
În desișuri auzi foșnet, mai tresar pe ramuri corbi,
Ce, încep să croncănească-n căutări prin luminiș,
Cu privirea lor sticloasă, pândind prada pe furiș,
Nedezmeticită-n somn, cu-abia ochi mijiți și orbi…
Nouă zi-n potir s-o sorbi…
Dispar stelele și luna, trăgând turmele de nori…
Trezit, freamată și vântul printre frunze de ferigă…
Se revarsă vesel ziua, licărind pe rouă-n zori,
Pe tulpine tremurânde, frunze și petale-n flori
Și un glas străbate plaiul, fluieră voios și strigă…
Dulce-i vocea dar și-aprigă…
Mai smulge vântul câte-o frunză, din cuibare pene,
Mai cântă pupăza voioasă, sărind din ram în ram…
Cu dosul palmei mi-alung somnul, cu mișcări alene,
Ascuns sub tâmplele-asudate și printre grele gene,
Gândind: cum mi-ar fi calea cu vise dac-o presăram
Și cu speranțe-o picuram ?
Înalți îmi răsări-vor pomii, încărcați poate cu vise…
Or face roade cât mai dulci, să pot apoi să-i scutur
Și dintr-ai speranței spori, trestii verzi ca-n paradise,
Se vor legăna bătându-mi, la ermetic porți închise,
Ca să ies trăindu-mi viața, precum bine știe-un flutur…
Brațe-având aripi de vultur…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
Noiembrie 2019