CĂUTÂND NEMĂRGINIREA…
Ce vreme fioroasă, trăsnet, fulgere, mă tem…
Se-mprăştie-n marea tulbure şi înspumată,
Ce colţii şi-i arată, cu valuri ca blestem,
Spre cerul duşmănos, cu bolta-i sfărâmată,
Părând ca doi Titani, ce între ei se luptă,
Care mai pe care, pe celălalt să îl răpună,
Lăsând o lume stearpă şi de putere suptă,
Cu ochii aplecaţi, în genunchi sa se supună …
Suntem ca nişte plozi, neajutoraţi scâncim,
În întuneric bâjbâind… stafii oarbe şi oloage…
Oricât prin teoreme, adevărurile scormonim,
În Clipa cea Supremă, ‘nălţăm priviri miloage,
Spre tot ce ignoram, crezând că ştim misterul,
Că din ”primordiala supă”, învârtind aer cu apă,
Vom face-un mol de viaţă, dar, de cade cerul,
Umili devenim iar, când huma sub noi crapă !
Acei puternici, sfidători şi nobelisti savanţi,
Cu faţa la pământ cad, făcând cruci, mătănii…
Uitând, că la o adică, sunt ca ”purici”, aroganţi,
Căţăraţi unii pe-alţii, mai sus pe firul blănii
Iepurelui, ce-l scoate din joben Marele Mag…
Îmbulziţi să afle, ce-i dincolo, El cum arată…
Cu ce tupeu sperând, că îşi va da-n vileag,
Misterul lumii ce-a creat, tu, lume desfrânată ?
Doamne, îndeajuns e să vezi apele-n puhoi,
Cum cerul răzvrătit se înfruntă cu Pământul,
Că să-nţelegem, că neputincioşi suntem şi goi…
În urgia lumii, abia acum îţi bâlbâim Cuvântul,
Cerând iertare, c-am fost sacrilegi, nevrednici,
Împleticiţi în poale, cu rugi aprinse şi mătănii…
Semizei vrut-am a fi, măcar şi nu vremelnici…
Acum… o dorinţă: ne lasă la rădăcina blănii !
–––––––––––
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
10 iulie, 2018