Street life
toamna asta gutuile miros a moarte
și a limpede apă de râu a pește înnodat în cârlig
iar frunzele acești daimoni ai câmpiei scad și cresc lumini
peste dealurile unde copilăria se zdrumică precum pietrișul sau nisipul măcinat
de pașii profetului urban
cu logica lui de om al străzilor
toamnele curg prin canalele orei-ceaslov
eu nu mă pot desprinde cu facerea în cuvânt
o noaptea valpurgică
a inserierii eului
dacă nu sunt eu/ eu sunt acel ecou
vocile toamnei subterane
înfipte in cateterul inimii mele orgolioase
și metafizica vârstei când numeri
secundele planurile unghiurile orbirea înțelepțirea vorbirea și nevorbirea
cuvintele asexuate
mâinile a doi bărbați împreunate pe mijlocul
toamnei referendumul și ideea de căsătorie ectoplasmatică
iar toamna este ultima la urnă
plouă neestetic
femeia cu gene false savurează țigara
o stinge cu tocul
frunzele putrezesc prin parcări
iar mama împletește pentru prietenul
ei imaginar
Last October
frunze și pantofii mei cu toc firav
țigările tale stinse pe pământ
până mai ieri dragostea greiere rătăcit
în fântâna arteziană
și toate toamnele cu rujul siclam…
dincolo de casa păpușilor mama tânără
râde spre tatăl meu care își vâjâie motorul
nu a cunoscut eclipsa vieții
venită de pe dealuri aroma vinului a îmbătat
prezentul
din octombrie vom circumscrie letargii
și vom semăna nebunia nopților în doi
pe terasa îngustă a blocurilor
tu și larma sturzilor din grădinile orașului
vă veți ipostazia
clipele sunt purtate în lesă de câini pe care nu îl revendică nimeni
iar noi tragem retușuri cu toamna aceasta
peste anarhia umbrelor îndrăgostite
apoi dăm foc frunzișului
nerisipit de ciclon
toamne se pliază devin
mai noi decât pantofii de carton ai morții
Arta@self respectului
codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiția artei
până și poeții pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kick boxing
unde își trântesc adversarii literari
furtul unor sintagme poate echivala
cu hoția trivială
căci un poet este ca un pet cu vorbe de hartie
cum poți să nu incriminezi
furtul artistic?
se fură sentimente brute falii de viață
utopii pigmenți
arta nu are cod
oricine se poate așeza la drumul mare
nelegat la mâini
să își scrie memoriile fără self respect
față de arta din penitenciare
Amprente vizuale
miroase a ziar a stârvuri politice
ador să circul cu metroul să aud vocea aceea neutră cum anunță piața victoriei
iar eu să cobor la următoarea
lumina difuză se oprește pe volanul încins
la trecerea de pietoni așteaptă femeia vieții tale
are pantofi galbeni și un smart phone care poate identifica amprenta vizuală
sigur nu se mărită nici vara asta simte de la distanță ratații și preferă să stea în zona
de unde poți să faci un selfie fericirii ce îți erupe prin toți porii ca vulcanii noroioși
la poșta din titan era mereu coadă trimiteau la post-restant vederi cu un text laconic
Vă îmbrățișăm din Herculane, ai voștri 1 2 3
eu nu am văzut oameni mai stupizi ca cei
ce postează instant voiajuri
după cortina de fier s-a inventat cortina virtuală
cu cinci mii de corifei iubiri nestatornice și colorate
plus o extrafericire sezonieră
cărțile acești dinozauri preistorici vând
omul
imaginea astăzi face cât o mie de cuvinte
și scriitorii umblă călare pe elefanți
ca niște circopiteci prin piața orașului atins de febră
cum deschizi geamul simți miros de gaze
de eșapament
și de mingi de cauciuc bătute pe asfalt
fotbalul ca un delirium tremens face victime colaterale
copii neșcoliți umplu stadioane unde se uniformizează mentalul colectiv
simt gust de porumbi fierți miriștea a luat foc
iar câțiva rauri obraznici anunță școala și ciugulesc resturi de la masa politică
am uitat să cobor la aviatorilor azi nu voi ajunge la poștă să trimit cele câteva cuvinte albe împachetate grosier
am să mă duc la coafor să îmi vopsesc în roșu torționar #viața #perepede #înainte
Zile cameleon
timp faleze pietriș toate pictate
în pântec de oraș
deschizi ușa cazinoului și vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colț numără rămășițele nopții
sau adaugă încă un conținut în povestea cu mirt
sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbușească fără unde seismice
doar unde radio prin care poți auzi porta-vocea realității
se schimbă șefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât își înghite chitul
de peste tot din orașul dement pluvial
auzi mașinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a țesut pânza de păianjen a existenței
și precum Calypso i-a transformat pe toți în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opțiune fiind un deadline pentru mâine
niște concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peștii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiți între secunde muți
de ce toate curg într-un flux și reflux din care scapă doar elfii acești orășeni demodați ce nu își pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul orașului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line
Moartea lui @
mor poeții se fac vânt și îngroapă cuvintele-efemeride
într-o mie de @
nu pare tragic să dispară iluminații
atâta timp cât franța a câștigat în rusia și leaderii oferă flori unei doamne frumoase
care întâmplător conduce o țară
sau pupă fierul vechi cupa aceea stereotipă
fără pic de rasism doar este victorie
femeile se plâng de masculi s-au împuținat
devin tot mai perisabili
dar bărbații cer imposibilul #lafemmefatale
diavolul roșu al nopții deghizat în alizeu
acum oamenii au drept de vot și aleg denuclearizarea
o lume provegan cu dumnezeii ei iconici pe zidurile stațiilor de metrou
poeții nu mor ca oricine ei beau absint cu vene subțiate de acel drog al viului
și #iubescfemeilereale
detestă plasticul și nu îi găsesc întrebuințare
iar printre noi trec ca niște dependenți de diurn de roata aceea mirobolantă numită azi
se pot multiplica poeții oamenii aceștia surzi emoțional orbi afectiv îndrăgostiți doar de ideile politice ale momentului
capabili să se teleporteze în acele locuri unde încă mai progresează înarmarea nucleară
pot să se rateze literar din dorința disperată de a elimina rasismul sărăcia și razboaiele chimice
căci nu-i așa premiul nobel se dă pentru oameni iar în încercarea de a deveni oameni
sunt așa de vulnerabili poeții #carenumordeabinelea
Turbulențe
ziceam în trecut că orașul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile
doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenții se dau cu parapanta
printre demisoluri decorate kitch-os și discoteci turbulente
dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respirație efervescentă
și nu mai pot descălța sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează #mitulvesnicieinascutelasat
din enclava numită orașul-meu-flamboaiant toți piticii vor
să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica rațiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot
între cele două emisfere moarte/viață cu masca de oxigen pe chip
simt cum orașul se întinde ca lava peste minți murdare
aici deținuțiii evadează avem zile zen și oamenii politici se așază pe esplanadă
umăr lângă umăr într-o tovărășie stupidă
doar eu poeta mironosiță #rezist
Submarinul politic
am învățat să scriu
cu cretă colorată
și să sar șotron
între liniile lui strâmbe
nu am reușit să găsesc
acel submarin ce mă poate dispersa
în apele oceanului
unde pot vedea rechini cu colți
înroșiți
care îmi sfâșie semenii
eu cea care mă tem de pisica-de-mare
îmi voi întinde tendoanele rechinului-om
cel care dezumanizat și brutal
prinde în malaxorul vieții
victimele politicii stradale
căci, nu-i așa, sub presiunea străzii
se naște vântul libertății
și poți evada tu din tine
îți poți îneca decibelii vocii subconștientului
abia apoi vei putea să hașurezi un șotron imaginar
prin care să sară acele egouri
care pot umple o pasarelă
și pot defila fără umbra ta ivorie
Delir
Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperișul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopții
rotind galaxiile morții.
Între noi cerul roșiatic îmbrățișează
umbre de vânt.
Îți scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogolește
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum șerpii de apă
în singurătatea șuierătoare.
Îți beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă așez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculțe,
prin ierburile vii caracatițe ale timpului mut.
Mega-erotism
simt că te joci de-a așezarea cuvintelor
sau de-a lipitul vieții dramatic cu again/one more
partea ta homofobă te distanțează de centrul lumii
tu te plimbi cu skateboardul dintr-o margine la o margine a marginii
până în cartierele cu negrii la suflet
vezi starea asta a ta este inegală
miroși a sare și piper
dinții tăi se înfig în degetul meu
și nu ai perversitatea aceea de a-mi
aprinde lampioane
cât sunt încă nodul gordian
apogeul iubirii devine precum fructele de mare
delicios
#arderapida
iar noua ordine a cuvintelor cere o licitație a sentimentelor
din care s-ar putea să ieși cu singurătatea pe zero
neinițiat în marea taină a conviețuirii camaradești
unde nimeni nu suportă pe nimeni dar aparent este maestru în arta conversației
mai sunt îndrăgostiți pe stoc? întreb flegmatic
vânzătorul-robot
–––––––––-
Angi Melania CRISTEA
***
*Angela – Melania Cristea ( pseudonim Angi Melania Cristea), profesor de Limba Română la Liceul de Arte ,,Marin Sorescu ,,din Craiova .
Coordonator Trupa de teatru Effect ( – Casa de Cultură,, Traian Demetrescu ,, – Craiova , coordonator cenaclu literar Clubul scriitorilor Macedoneni (Asociația Macedonenilor din Romania – Sucursala Craiova), referent cultural Asociația Macedonenilor Sucursala Craiova
Redactor revista ,,Manifest ,, ( revistă online pentru tineri , Craiova)
I.Publicații științifice:
1.,,Nichita Stănescu. Inovații lingvistice ,, de Angela Cristea , Editura Gazeta de Sud , anul apariției , 2008
2.,, Tentația absolutului în teatrul lui Camil Petrescu „ de Angela Cristea , Editura Gazeta de Sud , anul apariției , 2008
3.,, Personajul feminin în proza romanească,, de Angela Cristea , Editura Gazeta de Sud , anul apariției, 2010
4.,,Proza subiectivă . Tehnici narative ,, de Angela Cristea , Editura Gazeta de Sud , anul apariției , 2010
II.Beletristică:
1.,,(Diz)armonie,, (versuri), de Angi Melania Cristea, Editura Edithgraf, Galati, 2014
2.,,Plus/minus sentimente’’, de Angi Melania Cristea, Editura Macedoneanul, Craiova,2015
3.,,Pietrele soarelui” de Angi Melania Cristea, Editura Aius, Craiova, 2016
4,,Căutătorul de pokemoni’’ Editura Paralela 45(versuri,2017)
III.Versuri publicate în antologii:
1.Antologia revistei Noul Literator, Editura Grafix, 2016
2.Antologie româno-italiană, Editura Editgraf, 2015
3.Antologie româno-portugheză, Editura Editgraf, 2016
4.Antologie româno-albaneză, Editura Uniunea Culturală a Albanezilor, 2016
Cenacluri:
Membru cenaclul Qpoem(online) – coordonator: Călin Vlasie
Membru cenaclul ,,Noul literator” (Craiova) -coordonator: Nicolae Petre Vrânceanu
Membru cenaclul ,,Nicolae Velea’’(Curtea-de- Argeş) – coordonator: academicianul GH. Păun
Membru Societatea Literară ,,Anton Pann’’ (Râmnicu Vâlcea) – coordonator: Nicu Cismaru, președintele Societății Culturale ,,Anton Pann”
Versuri publicate în revistele literare de prestigiu.
Premii :
1.Premiul I la Concursul ,,Alexandru Macedonski’’ (Craiova,2015)
2.Premiul III la Concursul Național ,,Dor de dor’’ (Lehliu,2015)
3.Premiul II la Concursul Național ,,Talazurile Mării ‘’(Constanta,2015)
4. Premiul II la Concursul Național ,,Mostenirea Văcărestilor’’(2015)
5.Premiul II la Concursul ,,Prin Colbul vremii’’(2015)
6.Premiul III (carte editata) Premio Letterario Internazionale Corona (2016)
7.Premiul Cuore verde –Străveziu (2016)
8.Premiul special ,,Luigi Bruni” – Concursul Internațional ,,Terre Lontane”(presedinte, Dante Maffia) – 2016
9.Premiul ,,Nicolae Drăgan’’ la Concursul Internațional de Poezie ,,Nicolae Drăgan’’ de la Galda de Jos (județul Alba) – 2016
10.Premiul ,,Nichita Stănescu’’ la Concursul Internațional de Poezie ,,Vis de toamnă’’, de la Urziceni (2016)
11.Premiul special – Concursul Galla d’amore ,, Romeo e Julieta” (Cosenza, 2017)
12.Premiul al III-lea în cadrul Concursului Internațional de Poezie de la Triuggio ( 2017)
13.Premiul literar Naji Naaman pentru Creativitate în cadrul Concursului literar Internațional Naji Naaman (Liban, 2017)
14.Premiul al III-lea la festivalul Serile de poezie de la Ilidia (2017)
14.Premiul Balcanica pentru poezie română – în cadrul Festivalului Internațional Balcanica Brăila, 2017
15.Premiul Meridione pentru carte editată – Concorso Internaționale Corona (2017)
16.Premiul al III-lea Secțiunea Poezie Cuantică – Concorso Internaționale Corona (2017)
17.Premiul al II la Concursul Internațional Brucla de la Aiud (2018)
18.Premiul al III-lea la Concursul Internațional Gocci di Memoria (Taranto, 2018)
19.Premiul Special ,,Alfredo Pirola” la Concursul Internațional de Poezie de la Triuggio (2018)
20.Premiul ,,Alexandru Sihleanu” la Concursul ,,Titel Constantinescu” organizat de Editura Radet. (2018)
Referințe critice:
Alex Stefănescu, Daniel Cristea-Enache, Felix Nicolau, Davian Vlad, Victor Rusu, Stefan Vlăduțescu, Florin Grigoriu, Gabriel Dragnea,Daniel Marian, Mioara Bahna, Ionel Bota, Geo Vasile, Angela Mamier Nache, Christian Crăciun
Traduceri:
Versuri traduse în: Kafe phoenix (limba maghiară)
Contact Internațional ( limba engleză)
Antologii bilingve (limba italiană, limba portugheză, limba albaneză)
Versuri în limba macedoneana publicate în revista Macedoneanul (2015-2016
Volume în manuscris:
1.Antologie bilingvă romano-italiană de Angi Melania Cristea și Alfredo Bruni (poet din Calabria, Italia)
2.Masa ovală ( volum de proză scurtă)
3.777 AMINTIRI (versuri) – în curs de apariție
4.Orasul ventriloc
5.Personalități macedonene din România