C R E D I N Ţ Ă
*
Nu-mi este frică, Doamne, fiindcă ştiu
că-n sufletu-mi n-a fost şi nu-i pustiu
pentru că Tu ai colindat mereu,
zâmbind satisfăcut, prin eul meu.
*
Lumina ce-am văzut-o-n ochii Tăi
mi-a-nseninat vremelnicile căi,
mi-a fost şi orizont, mi-a fost şi far
făcându-mă să merg numai în clar.
*
Furtuna e cumplită şi e rea,
dar nu o să scufunde barca mea,
căci Tu ai pus mirabile peceţi
de dragoste pe vechile-mi lopeţi.
*
Nu mă-ndoiesc o clipă. Cred profund
că nu acum am să mă duc la fund,
că viaţa ce mi-ai dat-o e un dar
sfinţit cu cel mai inefabil har.
*
Cât sunt cu Tine, sunt de neînvins
şi nu pot fi de niciun rău atins.
Cred că iubirea pură ce Ţi-o port
cândva mă va conduce într-un port
*
în care am să-adorm la pieptul Tău
fără regret, fără păreri de rău,
visând că Tu mi-arăţi un drum sublim
pe care tot alături o să fim.
1 aprilie 2020
CATRENE – ALBE
345
Brăzdând azurul
cu-ale lor rânduri, rânduri,
se-ntorc cocorii
cu bucurie-n aripi.
346
De-atât albastru
ciocârlia vrăjită
a uitat cuibul
şi triluie în extaz.
347
Lângă izvoare
ascultând al lor susur
o căprioară…
Vânătorii la pândă.
348
Firul de iarbă
se-ntrece cu copacul:
Cine-i mai verde,
cine e mai puternic?
349
Umple văzduhul
cu parfumu-i dinastic
regina nopții
care adoarme în zori.
350
Mângâi o floare
și îi simt culorile
tandre în suflet,
iar în inimă vraja.
351
Spre-a nu le uita
de pe vârful muntelui
ne privesc zăpezi
ce par imaculate.
352
Și pentru mine
soseşte primăvara
încă o dată,
an după an, întruna.
353
Coastă abruptă
ivită dintr-odată
pe drumul vieţii.
Mai pot oare să o urc?
354
Simt că alunec
şi n-am de ce mă prinde
în viaţa care
pare un imens deşert.
355
Înţelepciunea
e frumoasă şi rară
ca floarea de colţ
şi se-ascunde ca dânsa.
356
În plină toamnă
liliacul a-nflorit
a doua oară
şi se miră că-i singur.
357
Ce minunată-i
lumina lunii care
nu-i aparţine
însă o dăruieşte.
358
Viaţa mea curge
implacabil la vale
tot mai tulbure
şi mai neliniştită.
359
Vară. Prin grâne
păşesc mângâindu-le
viaţa pe ducă,
dar care va da viaţă.
360
O casă mică,
ascunsă între livezi.
Copilărie.
Amintiri. Nostalgie.
361
Puii din cuibul
de la fereastra mea bat
din aripioare,
pregătindu-se de zbor.
362
Câine vagabond
în privirea lui tandră
câtă iubire
și câtă-afecţiune.
363
De când te iubesc
este atâta pace
în sufletul meu
şi în a mea inimă.
364
O adiere.
În fiinţa mea tristă
tremură plopii
înalţi ai amintirii.
365
Codrul iubirii
a fost tăiat de ură
e plin de cioturi
ce parcă ne sfidează.
366
Stelele albe
par îngeri ce-aduc slavă
Creatorului
întregului univers.
367
Pe plajă. Marea
îmi spală picioarele
cu gingăşie
şi cu tandră iubire.
368
De n-ar fi vântul
s-ar usca toţi copacii,
căci numai dânsul
adună-n cete norii.
369
Ultima frunză
se agaţă de ramură
cu disperare
fiindcă nu vrea să cadă.
370
Arşiţa verii!…
Visez pârâul rece-al
copilăriei
pierdută-n amintire.
371
Unde-i pădurea?
Au tăiat-o barbarii
cu amintiri, cu tot.
Câtă nemernicie.
372
Mâinile tale
nu vor să culeagă flori,
ci le mângâie
încet, cu duioşie!
373
Cât de ciudat e
să admiri primăvara
din iarna vieţii
ce nu se mai sfârşeşte.
374
Ce splendid azur
este în amintire
de la o vreme,
dar cât e de departe!
375
Afară plouă,
însă în sufletul meu
cerul e senin
şi speranţa adie.
376
Poate să ningă,
să fie ger. În suflet
e miezul verii
iar iubirea foşneşte.
377
În toiul nopţii
ieri, astăzi şi mâine stau
faţă în faţă
şi se ceartă întruna.
378
O adiere.
În locul miresmelor
aer îmbâcsit
de răsuflarea lumii.
379
Prea multă brumă!
Dar o culeg şi o beau
în chip de rouă
sperând într-un mai bine.
380
Îmi place să văd
cum gândurile mele
te-mbrăţişază
şi îţi mângie sânii.
2 aprilie 2020
Stau, Doamne, în genunchi
*
Stau, Doamne, în genunchi şi nu mă simt umil
în ruga ce-o înalţ cutremurat spre Tine
şi-aştept să mă dezmierzi ca pe-un iubit copil
şi să îmi faci zâmbind ocrotitor alt bine.
*
Tu ştii cât Te iubesc de mult, Părinte drag,
de-aceea ierţi mereu şi uiţi orice păcate
şi-al sufletului meu înalt, dar şubred prag
îl treci ca să-mi aduci ospăţ de bunătate.
*
De nu Te-aş mai avea, aş duce ca un orb
o viaţă fără rost şi de-ntuneric plină,
căci nu aş mai putea cu patimă să sorb
în sufletul speriat superba Ta lumină.
*
Să nu mă laşi să cad în niciun fel de hău,
priveşte-mă cu drag spre-a-mi face stea polară
din ochii Tăi cei blânzi şi din surâsul Tău
ce sunt în iarna mea o tandră primăvară.
3 aprilie 2020
CATRENE – ALBE
381
Din iarnă-n iarnă
tot sper să mă împiedic
de-o primăvară
şi s-alunec într-însa.
382
Privesc în apă
peştii înotând liberi.
Eu sunt afară
dar port lesă şi zgardă.
383
Florile privind
cu drag, doi tineri care
dorm îmbrăţişaţi
ocrotiţi de iubire.
384
Mi-l imaginez
pe Creator mirosind
întâia floare
apărută pe pământ.
385
Doi câini se joacă
fericiţi pe pajiştea
iubirii noastre
pe care-o colind singur.
386
Ard sentimente.
În gândurile mele
scrumul viselor
le tulbură vederea.
387
Undeva… Cândva…
Când, unde , cum şi de ce?
Viaţă în zbucium
şi mereu în derută.
388
E primăvară!
S-au topit zăpezile.
Simt că înfloresc
ca pomii din grădină.
389
Vânt rece, ploaie.
Florile zgribulite.
Aprilie trist.
Mai trist ca niciodată.
390
Mâinile mele
mângâie cu tandreţe
cireşu-n floare
şi îl simt cum vibrează.
391
Mi-aduc aminte
cântecul ciocârliei…
În jur doar blocuri
şi câlţi în loc de aer.
392
E primăvară.
Vara şi toamna-aşteaptă.
Iarna-i în mine.
De ce îmi vine să plâng?
393
Furnica doarme
în vreme ce greierul
trudeşte de zor,
dar cântă înainte.
394
Viaţa-i frumoasă,
numai că din când în când
e ghilotină
căzând pe sentimente.
395
Un bob de nisip
este viaţa faţă de
eternitatea
care e infinită.
396
Vin de departe.
Şi totuşi mi se pare
c-au plecat haihui
doar gândurile mele.
397
Dimineaţa-n zori
încep o nouă viaţă
sperând că-i alta
cu mult mai minunată.
398
Ei, bătrâneţe!
Nu puteai să te prefaci
că nu mă observi
şi să treci pe alături?
399
Vremea prin vremuri
ca o nălucă trece
biciuindu-mă
cu clipe trecătoare.
400
Dacă mi s-ar da
un nou capăt , aş dori
nu o potecă,
ci un drum drept și sigur.
401
Tot mai aproape
de cea din urmă treaptă
şi-uşa deschisă.
Cine oare m-aşteaptă?
402
Mă uit la chipul
din oglindă şi mă-ntreb
de ce-îmi surâde
când eu am lacrimi în ochi.
403
Din nou luna mai
îmi mângâie sufletul
şi mă vrăjeşte
cu cireşele sale.
404
Regret adesea
că am părăsit satul
copilăriei
unde aş fi fost altul.
405
Numai iubirea
mă mai ţine în viaţă
dându-mi putere
cu mângâierile ei.
406
S-au uscat pomii
şi florile-n grădina
Maicii Domnului
care plânge cu jale!
407
De ce în viaţă
răul e mai puternic
decât binele
aproape-ntotdeauna.
408
Ieri, o furnică
spunea printre suspine:
Vreau să fiu greier
să pot cânta ca dânsul.
409
Ce repede
curge acest pârâu
al vieţii mele
întotdeauna-n spume.
410
Unde alergi aşa?,
îl întreabă pe un melc
iepurele şchiop
cu glontele-n picior.
411
Nimic mai cumplit
decât ca-n floarea vârstei
să pleci din lume
fără să termini nimic.
412
Ajuns la capăt
mă-nvârt în jur şi caut
o cărăruie,
care să fie altfel.
413
Mă uit la flutur
şi-l întreb cu mirare:
Mică splendoare
tu ai fost un biet vierme?
414
Este luna mai.
În livadă castanii
cu flori ciudate
şi cu totul unice.
415
Mi-ai spus aseară:
Mâine noapte,sub lună.
Şi-aştept. Şi-s singur
sub cerul plin de nouri.
416
Plini de furie
doi berbeci față-n faţă.
Eu stau alături
curios care-nvinge.
4 aprilie 2020
Există Dumnezeu ! – S O N E T –
*
Există Dumnezeu ! Dar dacă nu e
în clipa când avem de El nevoie
e pentru că prea mult şi des în noi e
gonit cu pietre şi bătut în cuie.
*
Îi cerem Lui ca să ne intre-n voie
şi să accepte viaţa noastră şuie,
iar dacă El în sine se încuie
îl acuzăm că veşnic ca un sloi e.
*
Există Dumnezeu, dar nu oriunde
şi nu oricând îi cerem să apară
când revoltaţi hulim că nu răspunde.
*
El seamănă cu acea piatră rară
ce sub pământ caratele-şi ascunde,
doar pentru vrednici devenind comoară !
5 aprilie 2020
Ultima întrebare – GAZEL –
*
Ţi-am dat un semn şi nu ai înţeles
continuând să bântui prin eres.
*
Speram să crezi
şi fără ca să vezi
*
că dragostea-mi e-ntruna în exces.
*
Te-am ajutat
când totul ai stricat
*
şi-n locul tău, fără reproş, am dres,
*
am netezit
tot ce-ai mototolit
*
şi grâul de neghină l-am ales.
*
Mi-a fost uşor
să-ţi fiu curat izvor
*
atunci când însetat erai ades,
*
să te ajut
să nu fii abătut
*
când fără rod veneai de la cules.
*
Eu ţi-am dat tot,
îmi spuse Savaot,
*
tu ce şi când şi cum şi cât de des?!…
6 aprilie 2020
Cu moartea pre moarte călcând
Se-apropia de capăt şi în trup
simţea fiorii spaimei cum irup.
Cu cât înainta, un crud simptom
de groază îl făcea să fie om.
Şi parcă ar fi vrut să nu fi fost
sortit să-ndeplinească acel rost
pe care El cândva şi l-a menit:
de-a se lăsa învins şi umilit.
Ştia, clipă de clipă, ce va fi,
cât va răbda şi ce va suferi
şi inima-i se zvârcolea în piept
fiindcă simţea ca om că nu e drept
ca pentru cei ce vor greşi mereu
să fie pus pe cruce Dumnezeu,
ca Cel etern şi fără de soroc
să moară cu tâlharii la un loc.
S-a dus şi în pustie s-a rugat
să-i fie chinul morţii-ndepărtat,
căci nu durerea trupului era
cea care al Său duh îl tulbura.
Nu concepea ca om ca Cel etern
să intre pentru-o clipă în infern,
ca Cel făr’ de sfârşit şi început
să dea prin moartea Sa vieţii tribut.
Dar Dumnezeu în trupu-i a învins
şi-o dulce bucurie L-a cuprins,
nu-i mai păsa de-al suferinţei chin
şi-nţelegea că sfântul Său destin
a fost menit să spele-n suferinţi
primul păcat al primilor părinţi,
prin moartea Celui ce-i nemuritor
să schimbe-n viaţă prima moarte-a lor.
Când s-a suit pe cruce era blând
şi L-au văzut cu toţii surâzând
de-aceea chiar şi cei care-L iubeau
erau miraţi şi nu înţelegeau.
Numai în clipa-n care a rămas
doar omul răstignit, din al Său glas
s-a auzit un urlet îngrozit:
„Părinte Sfânt, de ce m-ai părăsit?!”
Atunci întâiul om a fost iertat
de săvârşirea primului păcat,
prin strigătul acesta a învins
al morţii crud şi negru necuprins
şi cu iubirea jertfei Sale uns
în veşnicia vieţii a pătruns.
7 aprilie 2020
Dialog
*
– Pentru iertare ai venit pe lume,
aceasta e menirea tuturor
şi nimeni n-are voie să-şi asume
dreptul de-a fi destin răzbunător.
*
– Iertare pentru crimă şi minciună?
Cum poţi să-i ierţi pe-aceia ce ne-au dus
în cea mai monstruoasă văgăună
în care rând pe rând ne-am descompus?
*
– Orice greşeală poate fi iertată
atunci când e-nsoţită de regret
şi inima de el incendiată
se curăţă arzând încet, încet.
*
– Dar câţi sunt cei ce strigă îndurare?
Cei mulţi nu recunosc că au greşit
şi-n orice clipă sunt din nou în stare
să facă-acelaşi lucru înmiit.
*
– Nu tu eşti cel menit să pedepsească.
Există pentru asta un destin
ce poartă-n mână cremene şi iască
cu care-aprinde codrii-ntregi de chin.
*
– La ce folos când în această viaţă
îşi fac de cap şi îşi bat joc de noi,
când în prostia noastră se răsfaţă
sfidând şi pe acum şi pe apoi?
*
– Tu rabzi acum, ei vor plăti pe urmă.
Eşti liber orice cale să alegi,
dar să nu plângi când toate-or să se curme,
căci tot ce semeni azi ai să culegi.
*
– Mi-am tot întors obrazul ca să-mi fie
şi celălalt lovit de-orice delir,
dar azi, de-atâta aprigă mânie
simt că de-abia mai pot ca să respir.
*
N-am mai primit răspuns. A fost tăcere.
Abia într-un târziu în pieptul meu
s-a auzit un foşnet de durere
şi am ştiut că plânge Dumnezeu.
8 aprilie 2020
Genunchii-s în rugă – Gazel –
*
Genunchii-s în rugă. Fecioară Maria
salvează cu dragostea Ta România!
*
În tristele plângeri
aşează-i pe îngeri
*
şi pune-i să spele dinr-însa urgia,
*
iar blânda-ţi iubire
să semene-n fire
*
flori care să poarte-n culori duioşia.
*
Să-nceapă să cânte-n
speranţele frânte
*
şi pacea şi dragostea şi armonia.
*
Te-ndură de-o ţară
ce Ţie, Fecioară
*
îţi poartă-o iubire ce-i cât veşnicia
*
şi-ntinde-a Ta mână
şi apăr-o până
*
n-a pus stăpânire pe ea barbaria.
*
Te roagă-mpreună
cu noi, Maică bună
*
ca bun să rămână cu noi şi Mesia.
9 aprilie 2020
Te voi iubi mereu
*
Te voi iubi mereu, Iisuse, om divin
şi Dumnezeu uman, iubire întrupată
din care uneori plec doar ca să revin
cu inima de dor de Tine sfâşiată.
*
Eşti tot ce am mai scump, Tu eşti comoara mea
pe care o păzesc şi o sporesc întruna
şi alt om parcă sunt de când sufletu-mi vrea
să-Ţi poarte zi de zi şi crucea şi cununa.
*
Îţi simt în preajma mea surâsul cald şi blând
şi ştiu că-n orice greu îmi eşti mereu alături,
şoptindu-mi un sfat bun, iertând atuncea când
cu sufletul meu slab mai calc şi pe de lături.
*
Iisuse bun şi drag, Te voi iubi mereu
şi tot ce îmi doresc e ca şi după moarte,
oriunde va fi pus să stea, sufletul meu
aceeaşi fără saţ iubire să Îţi poarte.
10 aprilie 2020
Vremea a avut răbdare
*
Vremea a avut răbdare
şi-a mai stat din loc în loc,
să mă-mbete cu splendoare
şi fărâme de noroc.
*
Şi mi-e dragă-această vreme
ce într-însa a inclus
pribegiile-mi boeme
şi spre împliniri m-a dus.
*
Chiar dacă mai sunt doar clipe
şi risipele mă vor,
renăscutele-mi arìpe
sunt într-un continuu zbor.
*
O încredere deplină
al meu zbucium trist l-a stins,
de când îngeri de lumină
întunericu-au învins.
*
Şi din cerul împlinirii
mă veghează Dumnezeu,
ce cu zâmbetul iubirii
mi-e alăturea mereu.
11 aprilie 2020
Semănătorul – Sonet –
*
Îţi simt în mine Doamne răsuflarea
atât de iubitoare şi de calmă
când uneori Îţi dau câte o palmă,
iar Tu-mi săruţi obrajii cu iertarea.
*
E viaţa-mi o netrebnică sudalmă
pe care-o zămisleşte disperarea
când ura, ne-mplinirea, renunţarea
mă năpădesc ucigător de-a valma.
*
Dar Tu priveşti în mine cu blândeţe
şi-aştepţi să mă întorc din rătăcire
ca să încingi în cinstea mea ospeţe.
*
Şi-n timp ce eu hulesc din răzvrătire,
Îţi simt în trup eterna tinereţe
însămânţând iertare şi iubire.
12 aprilie 2020
Rugăciune în sfânta şi marea
zi de L U N I din Săptămâna Patimilor
*
Ca Iosif cel frumos şi preacurat
ai fost urât de cei de-un neam cu Tine,
ca el ai fost vândut şi îngropat
şi-ai biruit ca el răul prin bine.
*
Iisuse-al meu, ce trist sunt de acum,
ce zbucium este în a mea credinţă,
când ştiu că îţi porţi paşii pe un drum
ce duce spre cumplita suferinţă.
*
Te văd cum stai alături de măslin
şi îl blestemi pentru că n-are roadă
şi mă-nspăimânt că-aş putea să devin
un nou măslin ce sub blestem să cadă.
*
Mă zbat să fiu tot timpul pregătit
să-ntâmpin, Doamne,-oricând a Ta venire
cu trup curat, cu sufletul gătit
în straie luminoase de iubire.
‚*
Dar până-atunci mă întristez şi plâng
ştiind ce rost pe acest drum Te-aduce
şi parcă simt cum bicele mă frâng
şi-alături de tâlhari mă pun pe cruce.
13 aprilie 2020
Rugăciune în sfânta şi marea zi
de MARŢI din Săptămâna Patimilor
*
Aştept, Iisuse, să îmi baţi în poartă
şi tremur fiindcă nu sunt pregătit.
Sufletul meu îndeajuns nu iartă
şi untdelemnul încă nu-i sfinţit.
*
M-asemăn cu fecioarele nebune
ce au rămas afară suspinând,
căci nu am strâns destule fapte bune,
iar milostiv am fost din când în când.
*
Am dat prea rar cămaşa de pe mine,
n-am alinat întruna orice plâns,
am făcut, Doamne Sfânt, prea puţin bine,
doar pentru-al meu folos ceva am strâns.
*
Cad în genunchi în lacrimi şi cu jale
implor, în rugăciune prefăcut,
ca săptămâna patimilor Tale
să fie pentru mine-un început.
*
Promit să-mi plec trufia în smerenii
şi orice ură să o iert firesc,
să strâng ulei sfinţit din milostenii,
ca mila Ta, Iisuse, s-o primesc.
14 aprilie 2020
———————————–
Anatol COVALI
București
Aprilie 2020