Ai fost un dar
Poate că dacă nu veneam
pe-acest pământ, îmi părea rău
că n-aş mai fi atins vreun ram
din crângul tău.
Şi nici izvoarele-ţi zglobii
nu le-aş fi auzit vibrând
nemuritoare armonii
în al meu gând.
Sunt fericit c-al meu destin
atât de simplu şi firesc
a hotărât aici să vin
să te-ntâlnesc.
Ai fost un dar. Dar minunat,
când preaiubitul Dumnezeu
zâmbind a binecuvântat
sufletul meu.
Tu ai fost tot ce mi-am dorit,
ce am visat în veşnicii,
când nu speram că, în sfârşit,
te voi găsi.
Că îmi voi face sanctuar
din sufletu-ţi de farmec plin,
ca la superbul său altar
să mă închin.
20 august 2019
MAI AM…
Mai am un singur dor
în tot ce mi se dete,
să pot să fiu izvor
răcoritor de sete.
Mai am un singur vis
ce împlinit se cere,
să văd c-a fost ucis
balaurul durere.
Mai am un singur gând
ce-mi freamătă în minte,
să îmi înalţ cântând
un templu în cuvinte.
Mai am un singur ţel
în timp ce-mi port declinul,
să pun în toate zel
şi să-mi înving destinul.
Mai am un singur rost
lipsit de aroganţă,
să uit tot ce a fost
şi să devin speranţă.
Mai am un singur crez
ce mă menţine màtur,
de-al visurilor miez
nicicând să nu mă satur.
19 august 2019
MERG ÎNAINTE…
Merg înainte, nu mă mai sperii
că viaţa-mi cere alte dobânzi,
că-n ale sale vaste siberii
mişună-n haite lupii flămânzi.
Chiar dacă soarta tot rea, tot cruntă
flutură-n zare cernitu-i văl,
eu cu speranţa fac zilnic nuntă
şi-n a ei rouă faţa mi-o spăl.
Nu-mi pasă dacă mai cad din creste
iluzii care înfruntă stânci,
pentru că-n viaţă tot urcuş este
şi căţărarea dură, pe brânci.
Până la urmă tot voi învinge
căci tânăr este de-azi orice gând,
şi chiar de plouă sau dacă ninge
spre al meu capăt mă duc cântând.
18 august 2019
Dar…
M-am trezit deodată
alergând prin gri,
dar cu o ciudată
poftă de-a trăi.
O hilară ceaţă
s-a ţesut în jur,
dar o nouă viaţă
capătă contur.
Ochii-mi se-nspăimântă
de ce-am întâlnit,
dar sufletu-mi cântă
parcă-ntinerit.
Inima îmi plânge
sprijinită-n pari,
dar în al meu sânge
zburdă căluşari.
Gândurile mele
mai stau şi-n trecut,
dar ţesând în ele
un nou început.
Codrii de aramă
tineri încă par
când viaţa mă cheamă
ne-ncetat s-o ar.
17 august 2019
Epilog
Privesc destinu-n ochi fără vreo teamă,
căci doar iubire străluceşte-n ei,
de când de viaţă-am fost luat în seamă
şi-mi e alături şi când o închei.
Atunci când mi-a fost greu, cu o speranţă,
cu un îndemn mi-a insuflat curaj,
şoptindu-mi să fiu plin de cutezanţă
şi alungând din mine-orice miraj.
Am fost un răsfăţat al soartei mele
care zâmbind menirii i-a dat rost,
făcându-mă culegător de stele
în care-un strop măcar din mine-a fost.
De-aceea-n al meu suflet n-am revolte,
iar inima-mi e un surâs destins
când văd c-am strâns mirabile recolte
şi că nicicând nu m-am lăsat învins.
E capătul aproape,dar nu-mi pasă
pentru că ştiu că-atunci când va veni
moartea nu va avea cu ea o coasă,
ci lundu-mă de mână-îmi va zâmbi.
16 augus 2019
Ţară
Ţară dragă, patrie sărmană,
cu ochi roşii de atâta plâns
şi în piept c-o dureroasă rană,
inima ce doar dureri a strâns.
Te-a-mbrăcat Cel Sfânt în curcubeie
şi cu drag te-a binecuvântat,
dar copiii tăi într-o scânteie
sufletul solar ţi l-au schimbat.
Plâng străbunii noştri de ruşine
că urmaşii lor n-au nimic sfânt,
îşi bat joc necontenit de tine
când privesc destinul tău înfrânt.
Nu există nicio perspectivă.
Te-au adus în cel din urmă hal.
Pari o navă care în derivă
n-o să mai atingă niciun mal.
16 august 2019
Genunchii-s în rugă
Genunchii-s în rugă. Fecioară Maria
salvează cu dragostea Ta România!
În tristele plângeri
aşează-i pe îngeri
şi pune-i să spele din noi vrăjmăşia.
Privirea Ta pură
să semene-n ură
flori care să poarte-n culori duioşia.
Să-nceapă să cânte-n
speranţele frânte
şi pacea şi dragostea şi armonia.
Te-ndură de-o ţară
ce Ţie, Fecioară,
îţi poartă-o iubire ce-i cât veşnicia
şi-ntinde-a Ta mână
şi apăr-o până
n-a pus stăpânire pe ea barbaria.
Te roagă-mpreună
cu noi, Maică bună,
ca bun să rămână cu noi şi Mesia.
15 august 2019
Noapte de vis
Ce noapte de vis! Sevã violetã
îmi susurã-n trup şi mă înfioarã.
Miraj risipit întruna repetã:
Sunt tânăr iară!
Profunzimi de dor se umplu cu-arpegii.
Cioplesc pe mister litere sonore.
Stelele le-aud descifrând solfegii
din aurore.
Mi-am scos şi-am zvârlit ruginita-armurã.
Vechile tristeţi le-am gonit din minte
şi simt cã din nou orişice nervurã
este fierbinte.
Un imn pãtimaş iese din tumulturi
şi codrii-n afund îl freamãtã-n plete.
Din lăuntrul meu ţâşnesc mii de vulturi
zburând în cete.
Cui sã mulţumesc pentru noaptea sfântã
care ca un crin inima-mi îmbatã?
Parcã-ntinerit sufletul meu cântã
ca niciodatã.
14 august 2019
Ai sã-ncepi sã arzi
Ai sã-ncepi sã arzi, rând pe rând, pe ruguri
fãrã-a scoate fum, în flãcãri trucate,
încercând sã scoţi, dacã nu flori, muguri
din crengi uscate.
Ştii cã încã poţi, sângele-i fierbinte,
ai dorinţi ce vor o nouã menire,
dar cei mulţi te-au scos ca pe-un spin din minte
şi din iubire.
Simţi cã n-are rost sã te zbaţi în restul
de destin ce vrea sã îţi rupã aţa,
însã nici nu poţi sã arunci tot lestul
când iubeşti viaţa.
Smuls din amintiri colinzi prin iluzii
ruguri aprinzând iarãşi în cuvinte,
care codrii-îţi par când foşnesc. Auzi-i!
Par harfe sfinte.
În zborul rotund inima danseazã
cu sufletul ce de o vreme pare
curcubeu superb în care vibreazã
vise plenare.
13 august 2019
Ce împăcat
Ce împăcat
privesc cum lunecă
şi se întunecă
ce mi s-a dat.
Ce dacă-i scris
c-o să mă lepede
viaţa, prea repede,
fără un bis.
Ce am greşit
nu-i aşa tulbure
ca să mă spulbere
un biet sfârşit.
Ochii mei vii
încep să scapere
ca să mă apere
de ce va fi.
Nu în zadar
sufletu-mi buciumă,
în ce se zbuciumă
ningând cu clar.
Şi n-am să plâng
fiindcă în clipele
ce vin, risipele
am să le strâng.
12 august 2019
Pe treptele destinului
– sonet –
Pe treptele destinului abrupte
urc gâfâind din ce în ce mai greu,
găsindu-le de la un timp mereu
tot mai alunecoase şi mai rupte.
Obstacolele puse-n drumul meu
îi cer speranţei zilnic să se lupte
şi când mă-nving se-aruncă să se-nfrupte
cu urlete flămânde, ca de leu.
Şi totuşi urc, chiar dacă mă aşteaptă
noi încercări care mă vor învins
în luptă inegală şi nedreaptă.
N-am să mă las de deznădejdi cuprins.
Am să ajung pe cea din urmă treaptă
unde voi fi cu veşnicie nins !
12 august 2019
De-aş fi din nou
De-aş fi din nou
în anii ce s-au dus,
al căror blând ecou
nu a apus!…
Acum aş şti
să-i preţuiesc mai mult
şi nu m-ar ameţi
al lor tumult.
De ce-am trecut
prin ei nepăsător
şi nu mi-am făcut scut
din forţa lor?
Eram prea plin
şi mult prea fericit,
când rar şi prea puţin
i-am preţuit
Dac-aş putea
da timpul îndărăt,
o altă faţă-a mea
să vă arăt!…
Să ard intens
pe ultimul meleag,
ca împlinit şi dens
să mă retrag.
11 august 2019
Ce splendid ard !
– sonet –
Ce splendid ard ! Parcă sunt mii de ruguri
care trosnesc, iubire risipind
din clipa când ale speranţei pluguri
din sufletul meu brazde mari desprind.
De la o vreme sunt numai lumină,
sub nicio umbră nu mă răcoresc.
Cu inima de bucurie plină
simt că încet, încet întineresc.
Pe ramurile mele cresc noi muguri
ce râd, de fericire strălucind,
când simt o nouă sevă-n rădăcină.
Şi totu-mi pare simpu şi firesc
încât îmi vine-a crede c-o să ţină
de-acum încolo cât am să trăiesc.
10 august 2019
Spre larg
– sonet –
La proră stau bătut de val
pe-o-nfuriată mare
şi-s fericit că niciun mal
nu se zăreşte-n zare.
Cel de pe urmă ideal
e să nu am hotare,
să navighez către final
fugind de debarcare.
Mă-ndrept necontenit spre larg
şi râd de bucurie
în timp ce munţi de valuri sparg.
Nu-mi pasă ce-o să fie
când pe al meu înalt catarg
nu-i doar un steag, ci-o mie.
9 august 2019
Iisus
– sonet –
Ştia că orice poate, dar se lăsa ucis.
Aşa era superba Lui menire,
să răsplătească ura cumplită prin iubire
şi-n locul tuturora să fie El proscris.
Nu pentru slavă ochii i-a închis.
Prin jertfa Sa întreaga omenire
a dobândit promisa, dorita mântuire
pe care El ne-a dat-o când iadul l-a deschis.
Nu-i om ca Dumnezeu ce s-a-ntrupat,
nici Savaot ca omul ce-n carne L-a purtat.
Chiar moartea s-a-ngrozit în acea clipă.
Cu trupul Lui în braţe la Creator s-a dus
şi L-a rugat în lacrimi: Să nu mai faci risipă,
că nu mai e-n vecie alt Iisus.
8 august 2019
Oficiere
– sonet –
Inima mea e o superbă liră
pe care cântă sufletu-mi orfeu
tot ce aude-atunci când Dumnezeu
în infinit prin infinit respiră.
Fiinţa mea necontenit aspiră
să fie-n orice clipă prometeu.
În vise şi speranţe cânt mereu
şi-s fericit când cineva mă-admiră.
Vreau să rămână-n urma mea esenţe
dintr-un final bogat ce-a ars intens,
când dorul de-mpliniri a fost imens
şi când odăjdii am făcut din zdrenţe.
De-aceea nu-s în armonii stridenţe
şi în culori e al luminii dens.
7 august 2019
————————————–
Anatol COVALI
București
7- 20 august 2019