Din lutul sterp
-sonet-
Cade cerul în fântâna ochiului răpus de teamă
să mai bea o-nghiţitură din esenţa ce-a rămas,
otrăvită-i apa toată de urmaşii lui Atlas…
ce-au strivit de fruntea lumii clopotele de alamă.
Spânzuraţi de cruci înfipte până-n pântece de mamă
stau copiii nenăscuţi sub ai umbrelor potcoave,
despuiaţi se zbat agonic peste-a nopţilor hrisoave
zei ce-şi scrijelesc pe frunte ale vieţii monograme.
Cine-a otrăvit fântăna orb a fost, sătul de miere,
pus în lanţuri chiar de fiii ce s-ar fi născut din sine
n-a dorit la judecată foi din cartea cu doctrine…
Se-adâncesc sub pleoape şanţuri precum lutul ce se crapă,
lacrimi nu-s şi nu vin cerbii cu-ai lor pui să se adape,
vin doar lupii, corbii, câinii… cu-ai lor colţi de foc să sape.
——————————–
Ana PODARU
17 ianuarie 2019