Iarna mea
Noaptea țese ferigi
în spirale de lună,
trec zăpezi prin somnul din umbre,
gânduri în cercuri de iederă
cuprind văzduhul de calcar,
alunecă o metanie albă în fuioare de tristeți.
În lutul unui cuvânt ți-aud inima cum tace,
cum rugina-n anotimp metalic
adună-n atomi tot hăul înghețat
și cum vântul în fum de ierburi uscate
destramă-n stalactită o pasăre de cenușă,
iar trupul clipei își pierde sensul
pe linia strâmbă a palmei.
Oglinda-n ceara de fulgi risipiți
tresare-n rătăcirea dintr-o stea,
ce-a rezemat tot cerul de iarna mea.
—————————–
Alice PUIU
18 decembrie, 2018
Imagine: Oleg Trofimoff – oil picture