Alice PUIU: Dincolo de noapte

Dincolo de noapte

 

Deschisă-i ușa spre lumea din mine,
rătăcesc întrebări ca niște sălbăticiuni
unele-s vulpi venite din ochi de lună
altele-s lupoaice de zăpadă
chipul din oglindă a-nnoptat pe umărul meu,
ce vânt trezește-n pasăre-o rugă,
ce zbor ridică țărmul până la cer,
se-adună-n palmă fărâme din zilele culese,
nu vreau să-mbrac decât o umbră
din clipa de aur a ultimului mister
când iarna lupoaicelor mă sărută
și colții vulpilor sure risipesc răni
la ceasul înnoptat în cuvinte,
nu vreau decât să fiu culoarea unei veri
ce-n piatră de-altar aprinde idei
dincolo de noapte.

—————————–

Alice PUIU

Aprilie 2019

watercolour – Ginny Stiles CZT: Seeing a Door in a New Way

Lasă un răspuns