Biserica este așezământ teandric, întemeiată de către Iisus Hristos, desăvârșită prin Duhul Sfânt, întărită prin jertfa Apostolilor, a martirilor, a mărturisitorilor, a credincioșilor. Biserica este în întregime unită cu Dumnezeu. Ea este formă de viață nouă după modelul și în asemănarea Sfintei Treimi, o existența în Hristos și în Duhul Sfânt, o viață care se împlinește prin participarea în Sfintele Taine. Biserica este o singură realitate, pământească și cerească, văzută și nevăzută, omenească și dumnezeiască. Membrii Bisericii pot, și uneori chiar sunt, individual, păcătoși dar, împreună, în comuniune ei sunt “altceva” decât simpli indivizi. Acest “altceva” este Trupul lui Hristos. Biserica, între altele, are menirea să promoveze și să apere Dreapta Credință, să adune neamurile, să le unească în Pravoslavnicie către slava Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afară Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire. Ce se va întâmplă cu cei din afară Ei noi nu știm sau, cum spunea Episcopul Kallistos Ware, “noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Este cu totul fascinant că în Biserică, membrii ei, toți și fiecare, nu devin o masă uniformă. Fiecare persoană rămâne unică, având un rol unic de împlinit. Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut prin “limbi” de foc ce s-au așezat peste fiecare dintre cei prezenți. Altfel spus, întotdeauna păcatul este plictisitor și repetitiv și niciodată Sfințenia.Toți membrii Bisericii sunt chemați să mărturisească și propovăduiască Dreapta Credință dar rosturile fiecăruia sunt diferite. Biserica este a ordinii și nu a haosului și confuziei. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este în același timp cea mai bună, căci este ierarhia dragostei.
În fruntea Bisericii se află Episcopii, Preoții și Diaconii. Ei sunt cei care slujesc și “drept învață cuvântul adevărului”. Autoritatea supremă stă în Sfântul Sinod Național și în hotărârile celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică a făcut că în toate vremile să avem vlădici vrednici pe măsura vremilor și pe măsura a ceea ce merităm. În momentul de față un asemenea Ierarh vrednic este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.
El este un om cu o pregătire teologică superlativă și mai ales potrivit vremii de confuzie, teamă existențială, îndoială pe care o trăim.
Hotărât și aspru, El inspiră respect și, cred, atunci când este cazul, teamă, frică. Patriarhul Daniel arată că ierarhia Bisericii nu este a haosului, este a strictei ascultării, fiind o ierarhie a dragostei. Despre bună gospodărire a sa nu este aici locul să insist. Dar cu totul remarcabil îmi pare modul în care a făcut rânduială acolo unde nu era și mai ales modul în care a transformat, de fapt a reinventat, modul de a comunica.
În momentul de față Biserica Ortodoxă Română are un sistem de informație și comunicare perfect adaptat veacului XXI. Comunicare se face rapid, prin gazete tipărite, prin radio, prin internet. Confruntat cu vipera ateistă și uneltele sale, Biserica Ortodoxă Română răspunde prompt, întotdeauna la obiect, “pune la punct”. La fel de prompt poate răspunde Biserica Ortodoxă propagandei catolice și a cultelor protestante. Ramuri care își zic creștine dar cărora le lipsește înțelegerea teologică și mai ales le lipsește Duhul Sfânt. Sunt ramuri rupte din pomul vieții și care sunt menite vestejirii. Dar chemările lor nocive au încă ecou și acestor chemări le poate răspunde aparatul de informare și comunicare al Patriarhiei pus la punct sub purtarea de grijă a Patriarhului Daniel.
Se poate spune că Preafericitul Daniel a făcut cu putință și a asigurat viitorul Bisericii Ortodoxe Române în veacul XXI.
Este un Ierarh care trebuie iubit și pentru care trebuie să ne rugăm, așa cum suntem chemați să ne rugăm pentru toți Ierarhii Binecredincioși.
———————————
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
20 noiembrie 2017