Alexandru NEMOIANU: Real și artificial

În urmă cu câtăva vreme un prieten din Florida mi-a trimis o lădiță cu citrice crescute în mica lui grădină de la golful Mexic. Erau acolo câteva mandarine, câteva portocale și câteva grapefruits. Dincolo de delicatețea gestului de prietenie, acele fructe mi-au dat prilejul să fac câteva reflecții.
În primul rând fructele primite nu aveau de loc un aspect “spectaculos”, ba chiar din contră. În comparație cu fructele cu același nume, care pot fi cumpărate în magazine, ele erau mai mici, mai sfrijite, mai ‘modeste”. Dar în același timp fructele primite erau zemoase, aveau un parfum puternic și tonic, aveau un gust special, erau “deosebite”. Între fructele primite în dar și provenind din grădină, și fructele din magazine, diferența era de categorie, pur și simplu erau două lucruri deosebite. Aceiași stare am văzut-o și în una din preumblările din Borloveni. Era vremea spre toamnă și în liveziile de pomi, aflate mai departe de sat și lăsate în semi paragină, era o abundență de mere de toate felurile, frumoase, gustoase autentice. În același timp în piețele din București, se vindeau la prețuri piperate mere “turcești” fade, fără gust. Era diferența dintre original și contrafăcut, dintre artificial și real.
Până la un punct această stare are o explicație.
Datorită cererii de fructe în tot cursul anului, producțiile sunt “forțate”. Poamele sunt culese încă verzi, ținute la temperaturi joase și lăsate să se maturizeze artificial. Rezultatul este că fructul este deosebit, incomplet și deci având alt gust și altă textură. Dar în același timp producția, cantitatea rezultată, este crescută prin folosirea de chimicale și tot soiul de ingrediente al căror efect este strict ridicarea volumului de producție. Dar care pot fi urmările consumului de atari produse nu îl știm, dar bun nu poate fi. Oricum fapt rămâne că pe piață ajunge un produs contra-făcut, un fruct, putem spune, ”castrat”. Această practică va face ca în câteva generații majoritatea populației va ști doar fructul din magazine, doar ceea ce această populație a fost condiționată să consume. Iar acest fenomen este extins din ce în ce mai mult, devine endemic.
Același proces există și la producția de carne. Animalele sunt tratate cu o cruzime inimaginabilă. De la naștere și până la sacrificare sunt ținute îngrămădite, alimentate forțat și cu toate subprodusele imaginabile, în permanentă pompate cu hormoni, pentru creștere și cu antibiotice foarte puternice, pentru a opri infecțiile, modificate genetic. Produsele animale sunt o colosală deschidere spre urmări dramatice. Apariția unor noi maladii și uneori viruși care nu pot fi opriți, deci această apariție nu poate fi decât consecință directă a acestor practici sălbatice. Este manifestarea deschisă a discrepanței dintre real și artificial, dintre autentic și contra făcut. Vedem acest fenomen de înlocuire a stării autentice, adevărate, cu subproduse penibile și în viață spirituală. Vedem cum vinul vechi al Dreptei Credințe se încearcă a fi schimbat cu oțetul sectant sau otrava secularistă.
Același fenomen este întâlnit și în spațiul public. Iar în această privința lucrurile sunt efectiv dramatice.
În momentul de față „știrile” difuzate sunt în realitate produse și nu mai au decât marginală legătură, dacă și atâta, cu realitatea.
Posturile de informare, sinistrele „știri” douăzeci și patru de ore în fiecare zi, nu fac decât să biciuiască nervii celor care le urmăresc. Mai mult. Aceste posturi prospectează piața, selectează grupuri de auditori după preferințe și în acest fel prelucrează „știrile”. Auditorilor li se prezintă ceea ce ei ar voi să audă; așa unele canale sunt de „dreapta”, de „stânga”, „independente”(!?). „Știrea”, informația este doar un pretext. În plus nu trebuie uitat că, în lumea „globalistă” informația este controlată de „putere”. O putere care nu mai are nici o legătură cu „poporul”, o putere care reprezintă strict interesele celor foarte bogați, a elitei transnaționale și a grupurilor de disoluție. Ca manifestare a acțiunii programate stă mărturie faptul că principalele rețele de difuzare a informației: google, youtube, facebook, au stabilit “norme” de publicare. Aceste “norme” exclud opiniile ‘tradiționale”, dar încurajează pe cele “alternative”: sodomia, familia “alternativă’(i.e.homosexuală), secularismul vulgar, etc.
În acest fel „știrea” propagă sodomismul, secularismul satanic, anti naționalismul, dizolvarea în medicritate. Oamenii plătesc prețul capitulării electronice. Este repetarea „Ucenicului Vrăjitor”, cel care căutând să își imite maestrul declanșează forțe pe care nu le mai poate controla. Căci să nu ne amăgim. Actuala situație, în care artificialul înlocuiește realul, când produsul contra făcut, falsul grotesc și de prost gust, sunt prezentate drept stare autentică, deci această vreme înseamnă haos, iar haosul este o stare efemeră. Vremea relativismul moral se apropie de sfârșit. Poate vor veni perioade de tiranie de plumb, tip „guantanamo”, dar ele nu vor salva dezastrul final și reașezarea pe „adevaăr”.
Omul, persoana liberă, trebuie să revină în rostul ei natural. Este azi vremea în care un nou cavalerism este necesar (și cel mai luminos exemplu de asemenea stare morală este învățătura Ortodoxă.) Un cavalerism care să fie opus plebeianismului obscen și plutocrației criminale, un cavalerism care să fie opus mârlanilor, țopârlanilor și neamurilor proaste, care și-au luat-o rău de tot în cap. Un cavalerism care să așeze din nou lumea în autentic, să alunge infecta artificialitate și inversiune, să garanteze tratament egal și acces egal la starea sub lege tuturor oamenilor, să înlocuiască dejecția “globalistă” cu dragostea de Neam și Țară și, mai ales, să reașeze în mijlocul existenței umane nădejdea, credinta și dragostea în Dumnezeu, sub scutul Dreptei Credințe.

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

14 iulie, 2018

Lasă un răspuns