Aceste cuvinte sunt întâlnite foarte adesea în cuprinsul Scripturii.
Este formula folosită de fiecare dată când unui muritor i se arăta realitatea veșnică, printr-un Înger, un trimis al lui Dumnezeu.
Era folosită această formulare întrucât realitățile veșnice sunt înfricoșătoare pentru muritor; tărâmul minuscul, “căzut”, vremelnic, țărâna, sunt confruntate cu realitatea veșnică, supremă, în afară timpului. Muritorii nu aveau cum să fie în fața acelei realități decât îngroziți. De aceea ei aud de fiecare dată, “nu va temeți”. Dar la asta se adaugă foarte multe altele.
În condiția căderii, în condiția despărțirii de Tatăl care i-a adus în ființă, oamenii au trăit și trăiesc în teroare. Despărțirii de “Raiul unde i-a vrut Dumnezeu” i se adăugă împrejurarea că această lume căzută este în stăpânirea celui rău. A celuia care “din început” a fost ucigător de oameni. Nu numai fizic, dar încă mai vârtos duhovnicesc.
Aflați în stare de cădere, de corupție, oamenii au fost și s-au lăsat amăgiți. Au alergat bezmetici după tot soiul de “învățături” false și pierzătoare. ”Învățături” care i-au cufundat tot mai adânc în uitarea de Dumnezeu, în singurătate, în disperare, în frică.
Frica, teama, a devenit condiția de zi cu zi. Cu ea și în ea trăiam, ne culcăm și ne deșteptăm. Frică de cei din jur, frică de stihiile naturale, frică de stăpânirile nedrepte, frică de ziua de mâine și peste toate frică de moarte. OMUL era captiv și aparent condamnat la pieire. Dar iată că în mijlocul timpului istoric, fulgerător, în tot pământul a răsunat, nu un îndemn, o porunca: “Nu vă temeți”.
În nesfârșita milă Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu Fiul, s-a coborât din ceruri, s-a întrupat, s-a făcut Om desăvârșit (rămânând Dumnezeu desăvârșit), s-a lăsat ispitit de tot ce erau ispitiți muritorii și a înfrânt “lumea” rămânând fără de păcat. Dumnezeu Cuvântul, cel care este “Calea, Adevărul și Viața”, a arătat modalitatea prin care oamenii se pot smulge din frică și pot redeveni cetățeni ai Raiului, pentru vecie.
Iar după toate, același Domn Iisus Hristos a primit umilințele supreme: scuipări, bătăi, biciuire și moartea înjositoare pe Cruce. Să nu ne amăgim.
Răstignirea era cea mai înjositoare osândă și cea mai chinuitoare. Cel răstignit era atârnat pe Cruce gol, în văzul mulțimii care huiduia și jubila la vederea chinurilor. Cel osândit era singur, pierdut, disperat și într-o agonie de neînchipuit. Nu putea exista ceva mai rău! Iar atunci când finalmente murea, trupul era o zdreanță însângerată. NIMENI nu putea crede că așa ceva poate învia. Dar exact acest lucru l-a vrut Dumnezeu.
Acest trup, rupt, fărâmat, acest “templu”, El l-a ridicat din morți după trei zile. Căci a treia zi a Înviat. Și această Înviere nu a fost doar a Lui, a fost a tuturor. Blestemul morții, consecința păcatului, a fost zdrobit. Hristos Înviat s-a arătat ucenicilor și femeilor mironosițe. Frica a fost înfrântă. Prima dovadă a acestui lucru este dată de comportamentul Apostolilor.
Ei, care se îndoiseră, care stăteau ascunși din frică, au ieșit în piețe și toată lumea, vestind că moartea a fost înfrântă. Au propovăduit fără urmă de frică, ne luând în seama Împărați și Puteri lumești. Nici un chin nu i-a mai putut opri și nici o amenințare nu i-a mai putut înfricoșa. Din nou trebuie sa fim foarte lămuriți. Răul continua să existe în lume, ba chiar devine tot mai violent și agresiv. Dar Învierea Mântuitorului ne arată că acest rău a fost și poate fi biruit; prin ascultarea învățăturii, așa cum ne este ea dată prin Biserica Ortodoxă și prin părtășia cu aceiași Biserică,Trupul Mistic al lui Iisus. Răul există, dar Învierea ne poruncește să “îndrăznim” împotriva lui. Chiar și frica de moarte, rezultat firesc al faptului ca oamenii nu au fost făcuți să “moară”. ”La început” oamenii au fost făcuți să fie nemuritori, în trup și suflet. De aceea despărțirea sufletului de trup este împotriva “firii” și de aceea ea înspăimântă. Păcatul a făcut necesară despărțirea vremelnică a sufletului de trup, o despărțire pe care Dumnezeu nu a vrut-o, o despărțire care este datorată, cum spuneam, păcatului. Dar Învierea Mântuitorului a arătat că toți oamenii vor învia. Rămâne ca prin faptele noastre să alegem dacă vom învia vieții de veci sau păcatului; dar de înviat vom învia. Frica a devenit “opțională”, alegerea celor necredincioși. Căci, în vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur, ”se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere! În ziua Învierii se cuvine ca toți să ne bucurăm și toți să făgăduim că prin fapte să ne facem vrednici Învierii spre viața de veci. Să nu șovăim!
HRISTOS A ÎNVIAT!
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
4 aprilie, 2018