Capacitatea de a ajunge la concluzii corecte și având importanță, este direct dependenta de Credință. În lipsa Credinței ne aflăm frunză în vânt, vânt suflat de cel rău. Nu există mai multe feluri de „credință” mântuitoare. Ea este una singură, cea Ortodoxă, păzită și propovăduită de Biserica Ortodoxă,Trupul lui Iisus.
Credința creștină este trăirea și învățătura despre și întru mântuire, despre calea împăcării cu Dumnezeu și aflarea drumului spre viața de veci alături de Dumnezeu.
Prin propriile lui puteri, după alungarea sa din Rai, omul nu putea să se reîntoarcă la Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a luat asupra sa aceasta. Prin dezvăluiri făcute unor oameni aleși și cu viață îmbunătățită, proorocii, oameni însuflețiți de Duhul Sfânt, Dumnezeu a început să se dezvăluie pe sine și să arate oamenilor drumul de urmat către întoarcerea în Rai. Iar la plinirea vremilor Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat din Duhul Sfânt și Fecioara Maria, s-a făcut om și a lăsat prin învățătura Sa și cea lăsată Sfinților Apostoli tot ce este de lipsă spre mântuirea.
Celor care mărturisesc dreapta credință; deci sunt membrii ai Bisericii Ortodoxe, le este făgăduită de Dumnezeu mântuirea. Nu sunt déjà mântuiți. Ca să primească mântuirea făgăduită creștinul ortodox trebuie să împlinească și poruncile care s-au dat odată cu făgăduința. În privința asta nu poate există îndoială.
Adevărurile de credință Ortodoxe au fost așezate de Mântuitorul, și continuate de învățătura Apostolilor, a Sfinților Părinți și prin tot ce este numit, Sfânta Tradiție, care este lucrarea Sfântului Duh în Biserica, în trupul mistic al Mântuitorului.
Adevărurile despre Credință au fost așezate de cele șapte Concilii Ecumenice, Soboarele a toată lumea, singurele cu adevărat “a toate lumea”. Aceste soboare în care oameni sfinți s-au adunat și sub însuflețirea Duhului Sfânt au arătat care este cu adevărat Mărturisirea de Credință (Crezul), care este natura Mântuitorului, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, într-un singur ipostaz (persoană) cu două naturi și două voințe neamestecate, care este rațiunea pentru care ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim icoanele sfinților și rămășițele lor pământești, sfintele moaște.
În superba și desăvârșita sa integritate învățătura Ortodoxă, lipsită de orice fel de contrazicere internă, este și nespus de frumoasă.Iar trăirea ei autentică umple sufletul de o bucurie și pace care nu pot fi decât de la Dumnezeu.
Ortodoxia nu a adăugat și nu a lăsat din Sfânta Tradiție nimica (așa cum au făcut urmașii Episcopatului Romei, așa zișii Romano-Catolici) sau, mult mai rău și mai rudimentar sărmanii “protestanți” și derivatele lor). Dar acest lucru nu trebuie să ii facă pe Dreptmăritori semeți.
Ca Ortodocși avem doar obligații. Îndreptățirea nu este a noastră, este a credinței noastre. Avem obligația să ne rugăm pentru strămoșii noștri, care cu multe jertfe au adus credința până la noi. Să ne rugăm pentru cei rătăciți și amăgiți care rătăcesc fără direcție. Și mai ales să ne rugăm pentru sporirea harului fără de care nimic nu suntem. În vorbele Patriarhului Iustinian: ”să ne rugăm pentru cei care nu știu să se roage și mai ales pentru cei care nu s-au rugat niciodată. ”Iar la acestea mai trebuie adăugat un lucru.
Noi știm care este calea spre mântuire dar nu știm ce se va întâmplă cu cei care nu stau sub pavăza Bisericii Ortodoxe. Ce va fi cu ei doar Bunul Dumnezeu știe. Poate și dintre ei se vor mântui iar care se vor mântui se află, sub un semn tainic, într-o relație cu Biserica Dreptmăritoare. În cuvintele Episcopului Kallistos Ware, ”noi știm unde este Biserica dar nu știm unde nu este”. Dar acestea fiind spuse câteva delimitări trebuie făcute și păstrate.
Ne aflăm sub porunca iubirii să ne rugăm pentru cei ce se află în afară Bisericii dar nu avem nici o obligație să spunem că ceea ce fac ei este și bine. Căci cei din afară Bisericii sunt amăgiți și această amăgire poate însemna pierderea sufletelor lor. Sub nici o formă nu trebuie să acceptăm ‘tradițiile” lor. În momentul în care ei resping TRADIȚIA, lăsată de Mântuitorul și de Sfinții Părinți, cum am putea acceptă ‘tradiții” rudimentare introduce de oameni?
Nu avem nici un merit că suntem Ortodocși dar avem toată obligația de a mărturisi că Ortodoxia este împărătească și este singura cale sigură spre Împărăția Cerurilor. În privința acestei din urmă mărturisiri nu trebuie să existe nici o sfială, nici o reținere, nici un compromis. Mărturisirea noastră trebuie să fie fermă: Ortodoxia este adevărata mărturisire creștină, este cea care ca Neam ne-a ținut în ființă, ne-a asigurat identitatea și ne-a stat de veghe: ieri, astăzi, întotdeauna. În toate vremurile de persecuție și îndoială, Dreptmăritorii s-au întors, pentru nădejde și pentru învațătura, către Sfânta Liturghie; și niciodată nu au fost dezamăgiți!
Neclintiți să stăm lângă Biserica Ortodoxă, lângă Ierarhii ei, lângă slujitorii ei. Să stăm uniți în iubire unul pentru altul și sub semnul suprem al bunei rânduieli care este ascultarea sub pecetea ierarhiei dragostei. Acest lucru este astăzi încă mai urgent.
Sub ochii noștri vedem cum Biserica Ortodoxă, Ierarhii și slujitorii ei sunt atacați, insultați, batjocoriți fără cruțare. Acest lucru nu este întâmplător.
Toate stăpânirile au încercat, după ce au obținut controlul fizic al unei țări, să o cucerească ideologic. Toate cuceririle străine știu bine că atâta vreme cât un Neam nu este înrobit sufletește el își poate redobândi liberate și încă mai mult. În momentul de față “globalismul”, una dintre cele mai sfruntate și penibile forme ale plutocrației, caută să promoveze încă și mai jalnica “spiritualitate” a sa, “globalismul”,, ”binele universal”. Toate credințele pleacă de la o afirmație,fie ea și greșită, dar “binele universal” nu afirma nimic. ”Binele universal” este înfățișarea hâdă a necuratului care nu poate genera decât parazitism, imposture și parodie. Vedem bine florile lui otrăvite și ar trebui să ne cutremurăm: nesimțirea, inversiunea, răutatea, urâțenia, nemulțumirea, lipsa de recunoștință. Dar pentru a triumfa este nevoie pentru acest asalt al necuratului să lovească în punctual cel mai tare, Biserica Ortodoxă. Dacă, ferească Dumnezeu, am pierde Ortodoxia am fi terminați, căci am fi în chip egal de-sprirtualizați și de-românizați. Că necuratul nu va reuși nu există îndoială. Biserica stă sub o făgăduință mai tare decât cea a oamenilor. Dar pentru felul în care ne vom arăta în această încleștare vom fi judecați. Iar în funcție de alegerea pe care o vom face putem dobândi, ori pierde și lumea aceasta și cea care va să fie.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
10 august 2020
Un articol din care am înțeles lucruri care imi erau neclare. Va mulțumesc mult. Va felicit sincer.