Alexandru NEMOIANU: ,,Imperialismul cultural”

Este bine știut că atunci când un popor este subordonat cultural, atunci când tradițiile și credințele sale sunt înlocuite cu altele, străine lui și aparținând unor civilizații depărtate, subordonarea politică și economică este iminentă, în fapt ea a și avut loc. Abandonarea identității și personalității culturale reprezintă formă de capitulare absolută și de ieșire din istorie a unui Neam.

În această înțelegere ar trebui să fie limpede că păstrarea Tradiției și identității reprezintă o necesitate care nu poate fi negociată, de ea depinde viața unui Neam. Iar în această înțelegere rezultă și obligația ca formele de guvernământ și formațiunile politice, care caută să înlocuiască identitatea Neamului, trebuiesc combătute prin orice mijloace. Nu poate exista compromis în această confruntare!
Cel care va avea atașament față de Tradiția, Credința și identitatea Neamului său va putea avea curajul să critice o anume administrație vremelnica și va avea demnitatea să acuze formațiuni politice și de interes care stau împotriva identității Neamului sau…Aceasta fiind diferența între un iubitor de Țară și Neam și un profitor și un fripturist.

Dragostea de Neam și de Țară stau deasupra oricărei forme de guvernământ și deasupra oricărei formațiuni politice. Iar atașamentul față de Tradiția Neamului este încă mai necesară în condițiile în care o anume formă de guvernământ și anume formațiuni politice militează pentru o direcție culturală fără legătură cu Neamul și împotriva lui. Este ceea ce în momentul de față fac grupările politice zise de “opoziție” din România: USR, PLUS, ”julien”, și contraptiile care le sunt asociate: Organizații Ne Guvernamentale, abominatia #rezist,  ”Pentru o Românie curată”, etc. O situație care în mod limpede arată că în România aceste formațiuni reprezintă RĂUL CEL MARE, care trebuie combătut prin toate mijloacele cu putință.Încă mai gravă este împrejurarea că formațiunile amintite se află la voia intereselor transnaționale, care înseamnă Bruxelles, Soros, și care urmăresc promovarea “globalismului”, adică perpetuarea actualelor inegalități obscene dintre oameni și dintre țări.

Această acțiune de subordonare este dusă prin multe mijloace și foarte adesea prin războaie imperialiste crude, declarate “inițiative de democratizare”. Am văzut foarte bine ce au însemnat aceste acțiuni de “democratizare” în Afganistan, Irak, Libia, Siria și în alte părți. Au însemnat sute de mii de morți și schilodiți, orașe distruse, economii nimicite, milioane de refugiați și lagărul de exterminare de la Guantanamo. Doar cei complet năuciți și cei de rea credință mai pot crede în bunele intenții ale “globalismului” (și uneltelor lor din România, pe care le-am pomenit). Dar încă mai perversă este calea infiltrării ideologice. O acțiune care ar dori să uniformizeze pe toți oamenii, să îi transforme în “indivizi”, numere socio-economice, lipsiți de orice atașament etnic sau social, preocupați strict de materialismul cel mai vulgar, fără trăsături masculine sau feminine ferme. Un soi de eunuci sodomiți tânjind după un lagăr de concentrare cu confort de patru stele.

Prin ONG-uri și prin “imbecili utili” este promovată ideologia “societății deschise”, cea care, prin impunerea unui relativism absolut, pune semnul egal între bine și rău, între urât și frumos, caută să acrediteze ca pozitive: sodomia, pedofilia, satanismul. Este de reținut că această promovare a “toleranței” se oprește când este vorba de Creștinism și Biserica Ortodoxă. În acest caz sunt folosite toate mijloacele pentru a insulta, de la nătânga lozincă, ”spitale nu biserici”, la atacuri directe, violente. Doar câteva exemple voi da spre a ilustra cele spuse mai sus.

Există o strânsă alianță și colaborare între Departamentul de Stat al USA și organizațiile demoniacului Soros Gyorgy. În 2016 Departamentul de Stat al USA a alocat aproape jumătate de milion de dolari pentru stipendierea ONG-urilor sorosiste din Macedonia. Scopul acelor mercenari era să inoculeze în Macedonia “valorile” globalist-sodomite. Iar în ultimii cinci ani” US agency for internațional development” (USAID) a canalizat către agentura sorosista din Macedonia peste cinci milioane de dolari. Singurul scop fiind alterarea, convertirea tradițiilor din Macedonia către globalism-sodomie.

Imediat după ce, prin machinatiunile CIA, în Ucraina s-a alcătuit o entitate ortodoxă zis “autocefală”, al cărei unic scop este divizarea comunității ortodoxe, deci imediat după această proclamare, Secretarul de Stat al USA, Pompeo, a contactat pe “întâistătătorul” pomenitei contraptii. Pompeo a spus că acea alcătuire se va bucura de “sprijinul” USA dacă va avea o mai mare “înțelegere” față de fenomenul sodomiei. Glorios început!

Aceste exemple pot continua dar, esențial ,este să fie arătat care sunt scopurile acestor organizații globalist-sorosiste și prin ce mijloace urmăresc ele să acapareze puterea. Ei bine ele sunt cuprinse într-un manual, alcătuit de un anume Saul Alinsky, ”Rules for Radicals” (Reguli pentru Radicali). Acest manual, de fapt un regulament pentru înlocuirea stărilor legitime, a fost tradus în toate limbile este –europene și distribuit gratuit. El este regulamentul: USR, PLUS, ”julien” și formațiunilor care le sunt atașate. Este bine să exemplificăm prin câteva citate acest regulament al nerușinării și violenței.

Este cu totul semnificativ că “Regulile” încep cu un citat din Lenin ,referitor la acapararea puterii.
În 1917 Lenin spunea că bolșevicii sunt pentru acapararea puterii nu prin tunurile,controlate de puterea legitimă, ci prin vot. Dar tot Lenin adăuga, după luarea puterii, bolșevicii vor schimba această regulă. Comentariile sunt de prisos.

În continuare, “Regulile” descriu pas cu pas modul în care trebuie acaparată puterea: prin zvonuri, prin acuze permanente,prin demonizarea reprezentanților puterii legitime, prin permanentă agitație stradală, prin violență, când este posibil. Sunt metodele pe care le vedem folosite de către “opoziția” din România, de care am pomenit anterior, inclusive încercarea lor de lovitura de stat, de la 10 August, 2018. Încercare care a eșuat strict datorita comportamentului exemplar al Jandarmeriei Romane. Nu are rost să ne facem iluzii, globalist-sodomia este în război deschis cu Neamurile și identitatea lor. În mod extrem de plastic naționalistul polonez, Ruyszard Lugutko, a numit ce se întâmplă, ”imperialism cultural”. În aceste condiții trebuie gândit, ce este de făcut?

În primul rând trebuie să vedem limpede că globalism-sodomia reprezintă răul, zilei de azi și trebuie să i ne opunem din toate puterile. Nu mici detalii legate de comportamentul prezentei administrații sunt primejdia națională. Primejdia o reprezinta „opoziția” de care pomeneam și care este total înregimentată globalist-sodomiei.

Acest rău urmărește acapararea și controlul deplin, economic și politic dar, încă mai grav el urmărește subordonarea ființei intime, altfel spus, urmărește reeducarea Neamurilor. Acest scop sinistru voiește să îl facă prin diversiune și înșelare din “vorbe” dar, acestui mod îi va urma teroarea de plumb, de tip Gestapo, Pitești, Guantanamo.

Nu sunt multe de spus. Acest flagel diabolic trebuie privind drept în ochi și, făcându-ne semnul Sfintei Cruci, în Numele Tatălui, al Fiului și Sfântului Duh trebuie să îl zdrobim pe el și mlădițele lui otrăvite.

——————————-

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

13 martie 2019

 

*Materialele publicate nu reprezintă și punctul de vedere al revistei, responsabilitatea asupra conținuturilor acestora revenind, în totalitate, autorilor

Lasă un răspuns