În noaptea Învierii Domnului din 2020, Bine Credincioșii Români au fost obligați să stea în casele lor. Au fost obligați să facă asta de o administrație a cărei rea credință ar trebui să fie ținute minte de alegători. Această administrație a impus ca Bisericile să fie închise. Nu molima a obligat la închiderea Bisericilor, molima a fost pretextul folosit de această sinistră administrație de a pune în practică ideologia anti-creștină a imperiului globalist-sodomit, căruia actuala administrație românească îi este slujitor. Repet, această administrație, s-a dovedit jurat dușman al Credinței și duhului românesc; să nu uităm asta!
Dar dincolo de asta, faptul că Învierea Domnului, am petrecut-o în case ne obliga la o privire mai atentă a propriilor conștiințe și inimi.
Cu durere am văzut cum, tot soiul de exaltați și răscolnici limfatici, au aflat de bine să acuze Ierarhia Ortodoxă de faptul că Bisericile au fost închise și că oamenii au fost împiedicați să iasă pe străzi. Este o acuză iresponsabilă și nedreaptă.
Ierarhia Ortodoxă a ales calea dreapta, calea care a evitat provocarea administrației satanice și eventualele violente și persecuții deschise. Ierarhia a ales lucrul cel mai de preț: continuarea ciclului liturgic, continuarea rugăciunii. Ierarhia Ortodoxă a ales un îndemn evanghelic esențial și veșnic valabil, ”să fiți blânzi ca porumbeii și vicleni că șerpi”. Dar dacă ar trebui să aflăm reproș, atunci să ne uităm la faptele noastre, ale tuturor și ale fiecăruia.
Cap de lista stau cei care au aplaudat masurile anti-Ortodoxe și au trecut la insulte josnice, preluate ad-literam din fițuicile circulate de “luptătorii contra credinței” ai anilor stalinismului. Cu special dezgust amintesc o anume “caricature”, înfățișând un Preot candid și având titlul, ”veniți să luați tulpina”. Cretinismul acestei caricature nu este egalat decât nerușinare. Cea mai solemna chemare a Credinței a fost batjocorită. Cei care au aflat de bine sa circule acea maculatura, sunt încredinațat, vor primi o răsplată pe măsură. Videat Deus et Judicet! Dar vina avem și fiecare dintre noi.
De câte ori am lipsit de la Liturghii și de la Servicii religioase fără motiv real, din lene? De câte ori nu am venit la aceste servicii târziu și nu am plecat mai devreme de terminarea lor? De câte ori, fiind la servicii, nu am cugetat în noi că “sunt prea lungi”? Iată că atunci când nu le mai avem, ne sunt dragi și le simțim lipsa. Poate că în această stare de izolare am simțit ceva din teama ce au avut-o Ucenicii Mântuitorului, după Patimi. Poate am simțit ceva din curajul și hotărârea femeilor care s-au dus la Mormânt cu miruri. Poate am simțit ceva din Credința celor care slăveau pe Hristos în catacombe, în amfiteatre, când erau aruncați la fiare, în temnițele comuniste, în țările unde Bine Credincioșii sunt persecutați deschis, sub ochii noștri. Și dacă am simțit așa ceva, asta este bine.
Clipa aceasta grea va trece, dar să învățăm ceva din ea.
Să învățăm să ne bucurăm de serviciile divine atunci când le avem. Să ne învățăm să stăm, ca Ortodocși, cu față spre Răsărit, cu Credință, Nădejde și Dragoste.
Să privim spre Răsărit, căci acolo este Raiul ‘în care ne-a vrut Dumnezeu” și din care, cu dreptate am fost alungați.
Să privim spre Răsărit căci, ”după cum fulgerul se arată de la răsărit și strălucește până la apus, tot așa va fi și venirea Fiului Omului”(Matei 24,27)
Să privim spre Răsărit cu toate rugăciunile noastre, spre împlinirea Împărăției Cerurilor, așteptând pe Hristos Domnul, pe “Cel ce vine” întru slavă.
Să privim spre un Răsărit “ce nu se mai termină, Lumina Lină, din Lumina Lină”.
Să privim cu Nădejde deplină spre un Răsărit care nu zăbovește și nu va zăbovi să se arate!
HRISTOS A ÎNVIAT!
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
20 aprilie 2020