Alexandru CRISTIAN: Cheia (poezii)

NE ÎNTOARCEM

 

A fost ceva uitat

Într-o lume apusă

Și de nimeni spusă

Un poet aparent ciudat

 

Care scria versuri și fraze

Pentru oameni și păsări

Nu mai este! ale soarelui raza

Îi scaldă mormântul, nori

 

Plini de regret deasupra

Țării mele, a pământului

Ce m-a plămădit din astre…

Auzi acel vers al Veșnicului!

 

 

VERS MESCHIN

 

Lume ce te arunci în văpaie

Vorbe ce nu se sting, flăcări

Ce pe noi ne ating, gânduri

Ce rup inimi și vând suflete.

 

Am rupt tradiția, cultura

E cerșetorul tehnologiei

Zeul Internet ne-a pus pământ

În ochi, minte și pe frunte.

 

Unde ești tu scriitor

Ce din vechiul dor

Renaști și arunci steaua

Țării mele aruncând-o

În oceanul ce desparte

Lumea toată de mica țară.

 

Nu mai cânt, nu mai scriu

În mine se naște pustiu…

 

 

NECREDINȚA NOASTRĂ

 

Am oprit gândul, am uitat sufletul

Puterea s-a dus din noi

Lupta am pierdut-o, răul

L-am instala! cu ochii goi

Citim poezii, articole și romane

Iar plini de mândrie dăm sentințe.

 

Greu și cu umilință ne apasă

Moștenirea noastră, noile ființe

Se uită spre cerul de pretutindeni

Toate li se par un cosmos plin de antologie.

 

 

CHEIA

 

S-a închis ușa ce deschidea

Lumea noastră și sufletul

Plin de păcate și cuget neliniștit.

Am aruncat metalul care rupea

Bariera pământului nostru

Și am refuzat să cunosc misterul

Meu și al lumii.

 

Nu mai pot găsi drumul

Spre Tine și spre mine

Aruncată în praf uitat

Cheia s-a răsucit

Deschizând uși în pământ.

 

 

POEZIEI

 

Am plecat de lângă tine

Iar versul l-am uitat.

În colț lângă mine

Frumos ai suspinat.

 

Pașii tăi răsunau pe astrul meu

Mirosul tău aruncă săgeți

Ca versurile nefericitului Orfeu

Oare cândva ai să măă ierți.

 

Un timp și lumea s-a oprit

Un zâmbet și vraja s-a rupt

Nu mă pot opri din iubit

Iar din amorul fugit.

 

Eu nu mai scriu nimic

Talentul l-am aruncat

Versurile mă fac tot mai mic

De când tu m-ai uitat.

 

Pe tine te caut dar

Mut și Orb sunt, iar

Stiloul nu poate scrie pe ziar

Versuri uitate pe o frunză de arțar.

 

Te-am aruncat în ocean

Tu ai dispărut

Te-am regăsit în van

Privirea ta m-a durut.

 

 

RUGĂ

 

Într-o stranie odaie

Stau și mă uit

Cu o oarecare văpaie.

 

Mă uit în oglindă chinuit

S-a oprit versul poeților

S-a stins flacăra barzilor

Tu, pământul meu trădat

 

Nu uita că m-am rugat

La munții și văile tale

Să-mi redai versurile…

 

 

SONET CIUDAT

 

Aud viori, strune și mandoline

Toate cântă despre tine

Văd păsării și corăbii

Toate vin la tine.

 

Văd ape, văi și dealuri

Nu mă pot opri din chinuri

Văd oameni, orașe și familii

Acum ne-au cotropit străinii.

 

Am greșit și limba am tăiat-o

Iar lira spartă, am aruncat-o,

Lipită cu talent și foc

Trebuia să cânte ca un lemn de soc.

 

 

HAI NINGE

 

Fulgii mă acoperă

Viața se scurge

Greieri albi susură

Iar zăpada plânge

 

Pentru ultimul om

Al vremii de azi, ieri

Pentru ultimul domn

Al zilei de azi, de ieri.

 

Îngroapă trupul în zăpadă

Rece să uităm de el.

O veșnicie să uităm strada

Unde a fost aruncat un băiețel

 

Ce spera la povești

Pline de fantasme

La vorbe nebunești

Pline de spaime.

 

Hai ninge peste tot

Hai ninge peste pământ

Eu a scrie nu  mai pot

Mă duc spre rece mormânt!

 

 

A CĂZUT…

 

A căzut cerul pe mine

Eu renunț la tine

Fug în ciudata lume

Pe o mare fără spume.

 

A căzut frunza pe mine

Eu uit de tine

Fug în ciudatul oraș

Fug ca un biet laș.

 

A căzut ploaie pe mine

Eu plec de lângă tine

Fug în micul sat

Alerg ca un soldat

 

Către tine și salvez

O ultimă dorință, hai ființă

Spune-mi mai pot să te visez…?

 

 

ÎNCERCARE

 

Emoția  a năvălit mintea

Mea plină de idei și mistere

Despre tine, despre femeia mea

Ce pururi dă naștere

Unor vise spulberate în amare

Șoapte despre vise și mare

Ce cuprind întunecatul soare

Al vieții mele demult apuse,

Acum declarațiile sunt smulse

Cu forcepsul din gura ta

Plină de vorbe goale, mâna ta

Îmi acoperă ochii pierduți

Spune-mi… oare suntem morți ?

––––––––––––––

CRISTIAN, Alexandru, poet, scriitor, dramaturg, eseist, istoric. Născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. A publicat cărți de politică internațională și geopolitică, printre care amintim monografia „Între Elefant, Urs şi Dragon- Spre o nouă arhitectură globală”, la Editura RAO-2014. A publicat volumul de poezii „Sacralitate” și poemul „Zburătorul” la Editura Familiei în Israel (republicate în România la  Editura Hoffman în anul 2019). Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale. Ca dramaturg a debutat cu piesa de teatru „Astrul”, o piesa despre ultimii ani din viata marelui poet Mihai Eminescu. A debutat în domeniul criticii  literare cu volumul „Drumul Tăcerii – Incursiune în opera lui Augustin Buzura”, editura Semne-Artemis 2018. A publicat peste 200 de recenzii literare și numeroase poezii și articole pe blogul personal „AlexCristian.ro” și pe blogul site-ului ziarului Adevărul. Este membru al Societății Scriitorilor Militari și al Societății de Istoria Medicinei, al Fundației Keren Saga le Tarbut din Israel dar și a altor fundații. Este membru în colectivul de redacție și colaborator al Revistei Mioriția din Statele Unite ale Americii. (George ROCA, Rexlibris Media Group, 1 noiembrie 2019)

Lasă un răspuns