Tu, vântule, să-mi numeri anii
nu are rost…mă vreau ca ieri,
căci regăsesc în clipe stranii
neîntinate primăveri;
văd nori ce îmi zâmbesc în taină
sub azuriu scăldat de soare,
s-au despuiat de-a toamnei haină
zărind un răsărit în zare;
văd păsări ce-și continuă zborul
pe-ntinderea dintre extreme,
ating cu-aripa viitorul
într-un târziu uitat de vreme;
văd curcubeul ce-nflorește
pe fruntea cerului albastră,
coroana-aceasta licărește
când ploaie e-n inima noastră;
văd frunze-n aer fremătânde,
croind veșminte pentru tină,
pe-alocuri parcă sângerânde,
dar, totuși, pline de lumină.
O mângâie cu-o-așa iubire,
că-ți pare totul o poveste,
știu că o Sfântă-ngăduire
toamna aceasta astăzi este…
Deci, vântule, să-mi numeri anii
nu vreau…Nu mai sunt cea de ieri,
noi tălmăciri văd în cazanii
și tot atâtea noi tăceri…
——————————————-
Ala MUNTEAN
Republica Moldova
19 octombrie 2019