PLOAIA
Printre crengile rebele în lumini de felinar,
cerul dintr-un nor hoinar-și plânge doru-ncins în stele,
picuri mici și diafani se opresc timizi pe-o frunză,
croșetând a vremii pânză-n constelații peste ani.
În negura din astă noapte doar un licăr se zărește,
totuși sufletu-mi umbrește când visările-s inapte.
Hău-ar vrea să mă înghită când pe cer lipsește luna,
parc-aș fi ca ea, doar una, cu o singură orbită.
Toamna cu a ei mireasma îmi alunecă prin vene,
picături de ploaie-alene scaldă-n zare o fantasmă,
frunzele își plâng culoarea peste-a solului năframă,
un mănunchi se vrea în ramă, așteptând încuviințarea…
Sunt captiva ploii care, adulată de iubire,
vrea un pic de fericire fără nici o remușcare.
Iar încerc să ies din mine, să nu mă găsească dorul,
mă ascunde-n umbră norul și-l trimite-n țări străine…
——————————————-
Ala MUNTEAN
Republica Moldova
3 octombrie 2019