AUREȘTE-MI MÂNA…
Aurește-mi mâna, tu , Toamnă – fecioară,
Astăzi îți voi spune purul adevăr.
Îl vei părăsi, știi a câtă oară?
Pe-al tău Septembrie pentr-alt cavaler…
Eu acum , frumoaso, ție-ți voi ghici
Nu în cărți ca unii, ci-n ale tale frunze,
Pe unele, poate, zâmbind le-oi strivi,
Simțind fierbințeală pe-ale ierbii buze…
Știi, că aduna-voi, poate, din scorușe,
O podoabă fină scrisă pe veșminte,
În gingașă salbă mii de margeluse,
Dar, cu ce Octombrie ar vrea să te alinte.
Tu flirtează, Toamnă, cu-n crampei din vară,
Doar azi ai aceeași soartă de femeie,
Nu crede, iubito, nimănui, căci iară
Te vor împărți în mii de curcubeie…
Tu cântă, dansează, bucură-te, Toamnă,
Uită de-a ta vârstă în valsarea-ți lină!
Astăzi cu Noiembrie vei fi blândă, doamnă,
Calea ta fiindu-ți soartă feminină.
Îți croiești destinu-n cântec de vioară,
Pune-l voi pe note ca-ntr-o rugăciune.
Aurește-mi mâna, tu , Toamnă – fecioară,
Numai adevărul ție îți voi spune!
LUMINEAZĂ-MI NOAPTEA…
Hai, mă-mbrățișează, Toamna mea cuminte,
Nu jertfi, iubito, în tăceri de sfinți
(Știi că te voi crede și fără cuvinte!)
Dorințele mele atât de fierbinți…
Luminează-mi, Toamnă, noaptea care vine,
Ca în tinerețe, cu vise din stele,
Nu mai scotoci atât prin destine
Proorociri fatale versurilor mele!
Să nu-mi smulgi din suflet, fără milă, poate,
Voalul de tandrețe, haina-mi fără vină,
Nu mai contempla visele-mi uitate
Dintr-o slăbiciune scoase la lumină.
Nu-mi închide pleoapa doar prin oboseală,
Leagăn vrând să-mi fie somnul salvator,
Tu, mă-mbrățișează, minte-mă iar, Toamnă,
Cu a ta căldură, stoarsă dintr-un dor.
**************************
Luminează-mi toamna asta cu un zâmbet,
Ningă-ne platanii sub al nopții scâncet…
ZÂMBETUL ÎMI DA PUTERE
Eu, cea care culeg mărgăritare
Atunci când lumea se-nspăimântă în tăcere,
Zâmbesc din umbra razelor de soare
Și zâmbetul acesta-mi dă putere!
Când îndelung privesc seninul zării
Și dor îmi e de-o simplă mângâiere,
Mi-e sufletul plin de zefirii primăverii.
Zâmbesc căci zâmbetul îmi dă putere!
Atunci când grea tristețe mă apasă
Și locul nu- mi găsesc printre-emisfere
Știu pentru tine sunt cea mai frumoasă!..
Zâmbesc și zâmbetul îmi dă putere!
Visez în umbra razelor de soare
Chiar de pustiu-nainteaza în tăcere,
Zâmbind culeg mereu mărgăritare,
Căci numai zâmbetul îmi dă putere!
STRĂINĂ
Străină de lume, străină de casă, străină de mine,
Lumini-felinare mi-s visele-n noaptea zilei de mâine,
Se-avântă scânteie în liniștea sumbră și bobul de grâu…
Sunt doar o femeie cu chipul în umbra la ceasul târziu.
Cănd râuri de munte își duc existența-ntr-un hohot de plâns
Șirag de cuvinte îmi e rezistență sub soarele nins.
Pe-a dorului plete se plimbă orfană o boare de vânt,
Iar dintre planete își scutură geana un nor spre pământ.
Mulțime de aștri se zbuciumă-n noapte clipind ne-ncetat,
Când îngeri sihaștri în număr de șapte pe ceru-nstelat
Cununa de vise-o mențin felinare ca bobul de grâu
Să crească de-s stinse stelele toate și chiar de-i pustiu…
Atât de femeie și-atât de străină-n al nopții frământ,
Aprind curcuibeie-ntr-o lume haină…caci astfel eu sînt!..
ZIUA-NTÂMPIN C-UN SURÂS…
Un răsărit în lumea ce dispare,
Un strop de vis pe creasta unui gând,
O salcie ce speriat tresare
Când doru-n cântece-și îngână-un pui de vânt.
Când ceru-n azuriu se-mbracă-n zare,
Colo-ntr-un colț abia-abia zărită
Luna, pripit,se-ndreaptă la culcare,
Se pare că deja e de puteri sleită.
Se leagănă îngândurați copacii goi,
Numai castanii mai au strai de sărbătoare
Și luminează parcă anume pentru noi,
Cei însetați de razele de soare…
Își oglindeste chipul în oglinda
Lacului ce se-odihnește-n cercuri line
Pan se desprinde-o frunză mai plăpândă
Și cade-n apele-i sperând să o aline…
Un răsărit în lumea care piere,
În suflet picurând un strop de vis.
Nu stiu de e balsam sau mângâiere…
Privesc spre cer și ziua-ntâmpin c-un surâs…
GUTUIA
Ziua fața-și oglindește în seninul dintre nori,
În zare-abia se mai zărește stolul mândru de cocori.
Într-un pom cu frunza rară ce-și îngână al său cânt
O gutuie dulce-amară își ia zborul spre pământ.
Răspândește generoasă un miros îmbătător
Pentru cei plecați de-acasă, dacă nu mai pot de dor…
Imi amintește de-a mea vatră… precum o icoană sfântă
O voi pune la fereastră….așa sufletu-mi cuvântă.
Rază din copilărie, căci așa făcea bunica.
Bucurie să ne fie, cum ne e duminica…
Vajnic fiind, nevoie mare, vântul dănțuiește-avan
Și-n această zbuciumare se scurg clipele din an…
Un ecou-n veșmânt de dor răsună-n sufletul toamnei
Gutuia privită-n zori e lumină-n ochii Doamnei…
FREAMĂT ÎN CRÂMPEI DE VARĂ
A trecut prea multă vreme, ziua sumbră-i pe sfârșite,
În nostalgice poeme adun clipe fericite.
Rătăcește printre vise șoapta-ncinsă de fiori,
Îmbiind stelele ninse să clipească până-n zori.
Își îngână-a sa baladă luna, a nopții regină,
Ursele o-mbrățișează cu a lor sclipire fină,
Vibrând sufletele noastre într-un punct de infinit
Și-un crâmpei de zare-albastră dorul poartă spre zenit.
Și te chem, te chem, iubire, ca pe-un strop de apă vie
Peste stele necioplite când cărarea argintie
Îmi aprinde felinare ce duc spre inima ta
Numai pleoapa îmi tresare, amintindu-și de ceva…
Buzele-ți aștept, cuminte, ca pe-un fagure de miere,
Mi-e nectarul din cuvinte inimii o mângâiere,
Zilelor le simt suflarea fremătând printre-amintiri,
Zarea își pierde culoarea în smaraldu-ți din priviri…
Freamăt în crâmpei de vară adiind a reînviere
Îi las nopții din povară să se curme în tăcere…
ÎMBĂTRÎNISE SATUL…
Un bătrân cu ochi cuminți,
Cu o barbă albă lungă
(Ca-n icoanele cu sfinți!)
Și c-un coș în mâna stângă,
Îndesat fiind cu de toate:
Varză, morcov, castraveți,
Roșii, ceapă și salate,
Cartofi și câțiva bureți,
Pașii își târa cu greu
Pe o stradă-ngustă tare,
Ce-i pustie mai mereu,
Luminată doar de soare…
Singur a rămas sărmanul
Cu-o pisica și un câine,
Iat-așa-i trece și anul
Sub privirile-i blajine.
I-a murit demult bătrâna,
În ochi i se-așează dorul,
Prinsă-n suflet e țărâna,
Pașnic murmură izvorul…
Are doi băieți și-o fată
Și-s plecați în lumea mare…
Casa plină-i era odată,
Astăzi… el și-o lumânare…
În curte câteva găini
Scormonesc de dimineață,
Lângă gard astre-lumini,
Amintire de la soață…
Vreo zece butuci de vie
Păstrați pentru-ai săi nepoți…
Of! Ce mult ar vrea să fie
În a lui ograda toți!…
Rar de tot îi calcă pragul,
(Nu se supără pe ei!)
Sprijin ‘ i este azi toiagul…
Of, ca el sunt mulți bunei…
Da, mai iese câte-odată
Pe la piață, colo-n sat,
Lumea-i pare-ngândurată
Nu-i așa, ca altă dat’:
Răsunând de prin ogoare
Cântece de voie bună
Să se bucure de soare
Și de vatra cea străbună!
Au uitat că fericirea
Nu e doar ce strângi în pungă…
Sănătatea și iubirea
Pentru pace să le-ajungă!
Se opri să se-odihnească
Lâng-un gard cam cârligat,
Lacrimi vor să- l podidească,
Amintiri de neuitat…
Da, imbătrânise satul,
Casele-s cam garbovite,
Dar trăit-a-aici bărbatul
Clipe foarte fericite…
Icoana din Casa Mare…
Doar ei-i spune al său dor
Să-i vină din depărtare
Fiica sau vreun fecior…
*************************
Ducea cosu-n mâna stânga
Un bătrân cu ochi cuminți
Cu o barbă albă lungă
Ca-n icoanele cu sfinți…
PRINTRE NORI…
Ce noapte-adâncă e afară!
Dar eu zbor iarăși printre nori,
Mulțimi de stele mă-nconjoară
Și pieptul plin mi-e de fiori!
Știu, undeva în depărtare,
Când doarme soarele cuminte,
Luna se plimbă-n Carul Mare
În umbra unui dor fierbinte.
Vrea să ne scape de-ntuneric
Măcar c-un dram de gingășie
Și totu-mi pare-un vis feeric,
Iar clipa-i doar melancolie.
Vreau să plutesc cu ea de mână
Cuprinsă-n suflu-acestui zbor
Căci Luna, a nopții stăpână
Cunoaște bine al meu dor.
Astfel, veghează-a lumii pace
Licăr de viață fiind în noapte,
Străbate zarea-mii de ace
Unde sunt stelele inapte!
Și-n noaptea-aceasta până-n zori
Plutesc destine printre nori…
——————————————-
Ala MUNTEAN
Republica Moldova
30 noiembrie 2019