-120 de la naștere-
George Călinescu este cunoscut ca personalitate covârșitoare în literatura română și universală ca istoric literar, critic, poet, romancier, dramaturg, publicist. George Călinescu este cunoscut publicului larg drept cel mai important critic şi istoric literar în cultura română, fiind autorul unor studii fundamentale despre scriitorii români (Viaţa lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viaţa lui Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu etc.), dar şi autorul monumentalei opere, unică în literatura română şi în spaţiul european, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941).
Acest colos al culturii române s-a născut la 19 iunie 1899 la București, ca Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan, copilul a fost crescut de impegatul CFR Constantin Călinescu și Maria. În capitală a locuit primii trei ani familia sa. plecând apoi la Botoşani şi Iaşi, unde a urmat clasele I şi a II-a, după care s-a mutat din nou în Capitală, unde a urmat cursurile Liceului Gh. Lazăr. În 1916, în perioada războiului, a revenit la Iaşi, unde şi-a încheiat studiile liceale la Liceul Internat, susţinându-şi bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti. După terminarea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia de filologie modernă şi filozofie, unde i-a avut ca profesori pe N. Iorga, Vasile Pârvan, M. Dragomirescu, Ovidiu Densuşianu şi Ramiro Ortiz, care, alături de Vasile Pârvan, a jucat un rol determinant în formarea sa.
După scurt timp de la susţinerea tezei de licenţă în litere funcţionează ca profesor de limba italiană la diverse licee bucureştene şi timişorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani, cu o bursă oferită de Accademia di Romania, fondată de profesorul şi istoricul Vasile Pârvan. În 1926 obţine o detaşare la Liceul Gh. Şincai şi citeşte pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul. În 1929, se căsătoreşte cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Începând cu 1931, colaborează constant la revista Viaţa Românească, revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 inaugurează în Adevărul literar şi artistic rubrica Cronica mizantropului. În anul 1936 îşi ia doctoratul în litere la Universitatea din Iaşi, cu o teză despre Avatariile faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită şi pusă în valoare pentru prima dată de tânărul G. Călinescu. Va fi numit conferenţiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi. În 1937 obţine, în urma concursului, postul de conferenţiar provizoriu la Catedra de estetică şi critică literară a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, iar în 1944 devine profesor titular la Universitatea din Iaşi. Un an mai târziu, în 1945, este numit profesor titular şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. După 1947, va fi eliminat de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga.
La începutul anilor ’50 a fost numit director al Institutului de Teorie literară şi Folclor, institut care, după moartea sa, îi va purta, de altfel, numele. Tot în această perioadă a coordonat revista Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor (1952-1965). În anul1961, a fost numit din nou profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.
În perioada aceasta a făcut unele compromisuri, slujind propagandei comuniste prin publicarea unor articole în presa literară.
G. Călinescu s-a stins din viaţă, în urma cirozei hepatice, la 12 martie, la ora 3 şi 30 de minute, la Sanatoriul Otopeni.
Vasta sa operă, cuprinzând romane de largă respiraţie, precum Enigma Otliei, Scrinul negru, Bietul Ioanide (unele dintre ele ecranizate), monografii, publicistică, teatru şi poezii, a fost încununată cu monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent.
„ Istoria literaturii române de la origini până în prezent – afirmă criticul Alexandru Piru – este rezultatul unei munci încordate de patru ani şi jumătate, timp, desigur, record pentru o operă de 948 de pagini format in quarto. Ea reprezenta la data apariţiei nu numai singura istorie literară de viziune critică, estetică a fenomenului literar românesc, dar şi cea mai întinsă şi cea mai documentată prezentare a lui. Totuşi, departe de a fi privită astfel, cartea a suscitat la apariţie un val de proteste, peste 120 de articole, cronici, broşuri, note, însemnări negative, continuate cu încă vreo 15 intervenţii în 1942. Se pot menţiona recenziile lui Eugen Lovinescu din Curentul literar şi Şerban Cioculescu în Cronica română, care, recunoscând talentul literar al autorului, îi obiectează subiectivitatea, incapacitatea, după ei, de a aprecia cu seninătate fenomenul literar.” O greșeană a avut în aprecierea prozatorului Gib I. Mihăescu, cel care a introdus în literatura noastră romanul psihologic, nu Hortensia Papadag Pengescu, cum scrie istoricul literar.
Reeditată în 1985, Istoria… lui Călinescu trecută mult timp la index în anii regimului criminal-comunist creşte în importanţă pe măsură ce apar alte istorii literare, precum a lui Manolescu și Ștefănescu. Privită ca o epopee, precum o enciclopedie barocă, ea e o divină comedie a literaturii române, plină de grotesc şi de sublim, ce nu are egal nici în literatura română, nici pe alte meridiane culturale.Așa cum este această amplă lucrare, criticată sau nu, a fost și mai este ghid în interpretarea filonului literar din toate timpurile în țara noastră.
——————————–
Al. Florin ȚENE
Cluj-Napoca
29 mai 2019