Doamne, când a trecut atâta vreme
31 de ani de la Revoluția Română
Doamne, când a trecut atâta vreme
Din clipele, acelea, eroice și grele?
Eroii noștri ajunși stindard și steme,
Veghează astăzi din lumina unei stele.
Doamne, când a trecut atâta timp?
Ca arborii retezați în două
Eroii noștri poartă pe umeri noul Olimp
Și cerul libertății cu sclipiri de rouă.
Ninge arhaic peste Cluj, peste morminte,
“Stâlpii împușcați” vibrează a dor,
Tinerii noștri rămân în cuvinte
Ne pun aripi de vise pentru zbor.
Ninge ca în balade peste burgul tăcut
Peste monumentele de bronz și plânge
Frigul iernii ce-i este armă și scut
Când zăpada păstrează amintirea sclipirilor de sânge.
Faptele eroilor prin timp se-ntemeiază
Cum înțelepciunea în taina lui Iisus
În acest mileniu, rotund, în amiază
Crucea noastră, prin ei, urcă mai sus.
În drumul meu de faptă pe poteci de gând
Mă întorc la voi, cuvânt fără hotar,
Cum se întoarce roua în iarbă lăcrimând
Și-n dorul ei de casă, corabia de far.
Vă plâng mamele, logodnicele și frații,
Sevele toamnei în lut pe dedesubt,
Și ochii ațintiți în viitor ai unei nații
Lanțurile dictaturii cu voi le-au rupt.
Ninge peste Cluj cu ambiguă lumină,
Noi vărsăm ochii înapoi,
Închiși în sine ca seva în tulpină
Cum moartea naște dintre noi eroi.
Din eroismul vostru, vecin cu învierea,
Ne bucurăm de libertate și selectiv
Lăsăm mileniu să ne lumineze tăcerea
Când veșnicia voastră e-un dor definitiv.
Se aude timpul cum dreptate cată
În lumina bronzului ce tot suie,
Eroii cu dalta dragostei de țară, dintr-odată,
Se cioplesc în noi veșnică statuie.”
––––––––––
Al.Florin ŢENE
Cluj-Napoca
18 decembrie 2020