Citindu-l pe Grigore Vieru într-o oglindă
Două oglinzi paralele-un infinit de imagini-
Matcovschi într-una, reverberând în mii de pagini,
În cealaltă prietenul Nichita în drum spre neant
Nebuloasă cosmică unde doarme bătrânul Kant.
Îl citesc atent în oglindă şi cuvintele iau foc
Verbele aleargă după ele să le pună la loc,
Doar Eminescu îl înţelege acolo sus
Când Vieru se lasă de adjective dus.
Dincolo de oglindă nu ştiu dacă-mi înţelege fraza
Frântă în mii de sclipiri adunând în ele Raza
Movului ce încă aduce speranţa de mâine,
Azi la lumina din oglindă latră un câine…
Mă aflu într-o catedrală ortodoxă şi ameţesc metafizic
Iar în Munții Carpați tâmpla-mi se clatină fizic,
Într-un colţ de oglindă un ochi râde, celălalt se preface-n culori
Pe când democraţia învinsă i-a ucis pe învingători.
–––––––––
Al.Florin ŢENE
15 februarie 2020