La începutul anului acesta am primit, printr-un comisionar, de la doamna academician cartea “Ștefania Kory Calomfirescu- O viață pentru medicină și beletristică medicală “ semnată de Rodica Jeican și Liviu Matcău, volum apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020, având ca dedicație olografă”Domnului Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor, cu stimă, recunoștință și cu drag rămâneți în sufletul meu. ss. Ștefania Kory Calomfirescu, 26 feb.2020” .
Citind cartea despre doamna profesor, mi-am adus aminte de aforismul lui Ion Biberi, care spunea:”Spitalul este locul unde unii oamenii încep să moară încă din timpul vieţii”. Însă cunoacând viața doamnei Ștefania Kory Calomfirescu dedicată sănătății omului, mi-am dat seama că aforismul este doar o glumă proastă.
Cartea se deschide cu” Prefața” semnată de prof.dr.Dafin F. Mureșanu, având un “Cuvânt înainte” de dr.Rodica Jeican, medic primar psihiatru, doctor în Științe Medicale, și o “Introducere” de prof.univ.dr.Liviu Matcău, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, acestea formând o paletă policromă ce exprimă aprecierile față de întreaga viață și activitate a doamnei academician Ștefania Kory Calomfirescu, membră a multor organizații științifice și culturale din țară și străinătate, inclusiv fiind membră în Liga Scriitorilor Români. După aceste pagini introductive, în care se stipulează că printre multiplele premii primite se află și medalia “Virtutea literară “și Trofeul “Gib I. Mihăescu “, acordate de Liga Scriitorilor Români, se află motto-ul semnat de Ștefania Kory Calomfirescu”Medicina nu este o profesie, fiindcă ea este o nobilă misiune de a ajuta oamenii în suferință “, cuvinte ce exprimă întreaga sa dăruire, de-o viață, sănătății oamenilor.
Volumul, semnat de cele două personalități medicale, ce cuprinde în cele 428 de pagini, 4 capitole, se deschide cu un amplu capitol”O viață pentru medicină și beletristică medicală “ care înserează, încă de la primele rânduri, frazele scriitorului și jurnalistului Al.Florin Țene care spunea: “…doamna Profesoară Ștefania Kory Calomfirescu a fost sărbătorită în data de 19 februarie 2011 ca “Senior al Cetății Clujului, într-un cadru festiv al Balului Operei Române din Cluj-Napoca, sub genericul “Paris, mon amour. “ La aceea data doamna academician avea 72 de ani și era răsplătită spiritual pentru o muncă plină de dăruire, talent și pasiune în strădania domniei sale în slujba sănătății omului, și a culturii naționale.
Din paginile autobiografice ce cuprind mărturisirile sincere ale doamnei doctor, aflăm că s-a născut în 31 iulie 1938 în orașul Drobeta-Turnu Severin din județul Mehedinți, având părinți, tată-l cu origini în Rm.Vâlcea și mama Karolina, născută în Viena, capitala Austriei, În mărturisirea sa aceasta spune că mai are un frate Nicolae, profesor de limba română, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Descoperim în descrierea orașului natal cuvinte încărcate cu mierea duioșiei, ce exprimă dragostea față de locurile unde a văzut lumina zilei.Am spus-o de mai multe ori, că omul, indiferent la ce vârstă se află, se întoarce la origini datorită primei înghițituri de aer pe care o inspiră la naștere.Datorită acestui fapt, Ștefania Korii Calomfirescu se întoarce fizic și spiritual la locurile natale.
Profesoara dr.Ștefania Kory Calomfirescu este, neîndoielnic, o personalitate luminată a Școlii Medicale Clujene și a Neorologiei românești. Pot să subliniez că numele domniei sale stă alături de marile nume ale medicine naționale, ca: Profesor Iuliu Hațieganu, Valeriu Bologa, Victor Papilian, Ion Goia, prof.dr.Crișan Mircioiu, Florea Marin. Gheorghe Marinescu, prof. Ion Minea, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Constantin Popa etc, despre care a scris studii ample, numărându-se în mii de pagini.
La pensionare, în 1 octombrie 2003, doamna prof.dr.Ștefania Kory Calomfirescu a primit atât “Diploma de excelență pentru întreaga activitate didactică și științifică “, cât și medalia “Iuliu Hațieganu “ din partea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu “ din Cluj-Napoca.
Făcând o scurtă retrospectivă a activității acestei personalități pot să scriu că doamna profesoară, după absolvirea Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca , a luat doctoratul cu specialitatea în Neurologie în 1974, iar în 1996 a obținut, prin concurs, titlul de profesor universitar și șef de Clinică și de Catedră, iar din anul 2003, după pensionare, a rămas profesor universitar consultant, conducător de doctorate în cadrul Universității pe care a absolvit-o cu mulți ani în urmă. Dânsa deține două certificate de inovator referitoare la terapia afazei, adaptând pentru limba română textul WAB la bolnavii cu afazie, în cadrul AVC.
Profesor dr.Ștefania Kory Calomfirescu este membră în Academia de Științe din România, membru fondator și redactor șef al revistei ACTA NEUROLOGICA TRANSILVANIAE, membru în fundația OCTAVIAN FODOR; membru în colegiul de redacție al revistei CLUJUL MEDICAL, al JURNALULUI DE AFAZIOLOGIE, membru peer rew INFORMATICA, membru al Association of Awerican Publishers, membru al international Biographical Center Cambridge,este vice-președinte al Comitetului de Istorie și Filozofie în Știință și Tehnică, filiala Cluj, de pe lângă Academie Română.Datorită activității sale doamna doctor este prezentă în zeci de dicționare din țară și străinătate.
A publicat numeroase cărți despre viața și activitatea distinșilor medici celebri din țara noastră, fiind unul din puținii istoriografi care s-a aplecat cu acribie asupra medicinei naționale.Sunt pagini întregi, în cartea de care facem vorbire, cu relatări despre aceste cărți, găsindu-se reproduse și coperțile acestora. “Cartea trebuie să fie un spărgator de gheață care distruge marile înghețate dinăuntrul sufletelor noastre”,spunea Franz Kafka, înțelepciune ce se poate aplica numeroaselor cărți semnate de Ștefania Kory Calomfirescu.
Cartea este, practic, o “paletă de color” ce cuprinde sincere mărturisiri despre medici celebri pe care i-a avut ca dascăli, colaboratori s-au i-a cunoscut de-alungul activității sale profesionale și științifice:Prof.dr.Crișan Mircioiu, dr.Marin Florea, Onisifor Ghibu, Iacob Iacobovici, Victor Papilian, Iuliu Hațieganu, Octavian Fodor, prof.Roman Vlaicu, și mulți alții.
Interesante și savuroase sunt ideile ce le trasmit acești mari medici. Schimburile de poezii dintre prof.dr.Roman Vlaicu și prof.dr.Crișan Mircioiu la împlinirea acestuia a onorabilei vârste de 94 de ani, se constituie într-un adevărat duel de idei și sentimente.
Volumul este picmentat cu imagini ce păstrează memoria clipei a unor evenimente istorice dedicate doamnei prof.dr.academician Ștefania Kory Calomfirescu, dar, și copii după numeroase diplome pe care le-a primit, semn de prețuire pentru activitățile depuse de-alungul vieții.
Aceste rânduri le închei cu zicerea lui Theodore Parker care spune: “O carte extraordinară care vine de la un gânditor remarcabil este o corabie a gândirii, plină până la refuz cu adevăr și frumusețe. “Aceste cuvinte se pot atribui și vieții doamnei academician Ștefania Kory Calomfirescu, ce se poate asemui cu o mare carte despre cum trebuie să fie viața unui Om dăruit vieții semenilor, științei și culturii.
——————————-
Al.Florin Țene