Forfotă
Înfloresc primăverile mele
în livezi ce în suflet le port
când în chip de icar, către stele
dorul meu zboară fără efort.
Codrii deşi reînvaţă să cânte
foşnind tandri în inima mea
şi-orice lacrimi încep să se zvânte
sau devin ghiocei de sub nea.
Simt în gânduri şi-n trup dans de focuri
care ruguri în visuri aprind
luminând înnoptatele locuri
unde-ascult al speranţei colind.
E o forfotă plină de viaţă,
o-nviere – miracol superb,
o ciudată schimbare la faţă,
când pe piscuri alerg ca un cerb.
————————————–
Anatol COVALI
București
22 septembrie, 2018