TUNETUL
Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară ,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.
Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.
Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări ieșind din flintă
în adâncul sufletului nins
cu zăpezi fugite de la nuntă.
Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!
———————————————–
Corneliu NEAGU
21 septembrie, 2018