Ana ARDELEANU: Un altfel de zbor…

UN ALTFEL DE ZBOR…

 

ascult forfota aerului
cum aş asculta o muzică astrală
în care poetul se simte universal
iar sângele său în cinci colţuri
pare steaua tuturor popoarelor
ce îi vorbesc limba
şi i-o curăţă de capricii

 

dintre toate băncile, aflate la ieşirea din sine
pe cea cu porumbeii pe umăr se aşază
îşi odihneşte lucrurile de nădejde
după ce le-a îndopat cu bunătăţile lumii
şi le-a îngrăşat revoltător
le-a dat puteri şi le-a iscusit
până au devenit stăpâne pe viaţa sa

 

acum impresiile îl trag de limbă
pentru a le mărturisi, forma de iubire aleasă
la atingere cu himera
impresia care se eliberează
iese din apa gândului
cu un peşte auriu pe cap

––––––––––––

Ana ARDELEANU

10 iulie, 2018

Lasă un răspuns