Aidoma
Contrar ideii despre fericire,
Pământul tot, se scaldă-n nesimțire.
Pianele răsună a războaie.
Baghetele de dirijori,
Când e concertu-n toi…..
Dispar…şi se topesc în ploi.
Copiii nasc idei de ură, premature.
Sfâşietorele păduri,
Jelesc, blesteamă, se înjură.
Ne strigă stelele haotic, bezmetic ,
De pe cer.
De este zi sau noape,
E totul un mister.
Nu ştii de eşti sau nu….
…Sau bun sau rau….
Nu ştii de morții-eşti sortit,
Sau sare rândul tău…
Aidoma ideii despre fericire,
Tot ce e bun în tine,
Îndreaptă,
Azi,
Acum….
Şi înspre mine!
Copilăria din noi
Cerul se despică pe dată în două,
Cu laserul lui Dumnezeu.
Îngerii cad ca pietre, urcând,
Coboară, aleargă…dansând.
Copilul tăcut şi timid,
Spre mine aleargă.
„Ai grijă !” îi strig…
Se urcă copilul pe scară.
Nu urcă, parcă,coboară.
Ajunge în capăt de tot,
Mâinile-ntinde şi strigă:
” Nu pot!”
Uneşte şi coase cerul la loc.
Îngerii, din zbor se opresc,
Se-ntorc către ceruri,
Către copilul pe scară
Se-ntorc şi zâmbesc.
Din laser fasciculul pică.
Copilul timid se-apleacă-l ridică.
Se duce copilul frumos înapoi,
Şi râde şi plânge copilăria din noi.
–––––––––––––
Simina PĂUN-MOISE
29 iunie, 2018