Sărbătoarea a fost prilejuită de jubileul scriitoarei, pământenei noastre Olga Kobâleanska. Anul acesta se împlinesc 155 de ani de la nașterea scriitoarei și 45 de ani de la înființarea muzeului, aflat chiar în casa în care a locuit o vreme domnia sa.
Este prima din ciclul de manifestări literar-culturale ce vor avea loc în acest an în raionul Hliboca, în orașul Cernăuți, la Gura Humorului (România) și în alte părți unde a locuit și a activat pe parcursul vieții Olga Kobâleanska.
Această primă activitate de amploare a fost organizată de secția de cultură a raionului Hliboca în frunte cu șefa ei doamna Elena Repina, dar și cu sprijinul ARS și Consiliul raional Hliboca, cât și a comunității teritoriale unite Hliboca. Și-au adus contribuția și departamentul de cultură a regiunii Cernăuți în frunte cu doamna Vira Kitaigorodska.
Au fost invitați toți laureații Premiului raional și regional «Olga Kobâleanska» din diferiți ani, scriitori, ziariști, oameni de artă, profesori, elevi din raion. N-au lipsit profesorii și elevii școlii din Dimca, săteni și oaspeți din diferite părți.
Mai întâi a fost prezentat un concert bilingv, unde și-au dat concursul lucrătorii sferei culturale, au interpretat câteva cântece grupa vocală a căminului cultural, au fost înscenate câteva fragmente din operele scriitoarei, în special din povestirea «Pământ», pe care Olga Kobâleanska a scris-o chiar la Dimca. Chiar și doamna Olga Kobâleanska a fost prezentă cu măreția-i și ținuta demnă în haine conform vremii în care a locuit, fiind înterpretată de o artistă.
În fața bustului scriitoarei aflat în curtea casei-muzeu ce îi poartă numele au vorbit mai mulți invitați, printre care Deputatul român în parlamentul Ucrainei d. Grigore Timiș, directorul casei-muzeu d. Ianoș Dan, șefi ai structurilor mai sus numite, poeți, ziariști, activiști. S-au citit și versuri dedicate celebrei doamne care a înveșmântat satul Dimca în nemurire.
Cei prezenți au depus coroane și buchete de flori le bustul scriitoarei.
Cel mai impresionant moment al acestei activități a fost sădirea livezii cu meri de către toți laureații premiului «Olga Kobâleanska», activiști și șefi ale diferitor structuri, chiar în livada casei unde a locuit scriitoarea.
Am sădit un puet de măr împreună cu activista și directoarea editurii «Bukrek» din Cernăuți, doamna Darina Tuz. De acum vom avea ambele un măr în livada din Dimca, unde cândva a locuit și a scris Olga Kobâleanska. Același lucru au făcut toți colegii noștri de breaslă, români și ucraineni, care în felul acesta au înveșmântat în memorie încă odată numele doamnei ce a proslăvit prin opera și activitatea sa Bucovina pe meridianele lumii.
Suita de manifestări va continua pe tot parcursul acestui an.
———————–
Eleonora Schipor,
profesoară, Laureată a Premiului «Olga Kobâleanska» la nominația «Literatura artistică»