ȘI CE MARGINE DE LUME DIMINEAȚA !
( Din ciclul Răspântii)
… dimineața se-nfățișase pleoapei în rochie cernită,
văluri de plumb tiveau poalele cerului,
cu toate astea zorii erau doar un zâmbet
și zâmbetul lor îmi îmbia trezirea,
pașii privirilor mă călcau pe iriși, în tandem cu resturi
de vise, iar sub cortina retinei, se auzeau promiscuitățile
din pineal, vădit interesat de ce-am să scriu azi …
dar azi te scriu doar pe tine !
noaptea-și fugărea umbrele prin Dumbravă,
țipetele lor se spulberau în cenușa lăptoasă ce amenința orizontul,
zările le estompau sub aripi încărcate de ploi,
nu era undă de vânt să le scuture penele …
și totuși,
azi am să te scriu doar pe tine, de mâine !?
ei bine, de mâine-am să te scriu numai pe tine !!
zările și zorii vin și vin, în perechi de câte doi,
să mă-ncurce !
dar eu nu, nu-mi pasă de ei …
și-așa mai am de trăit doar o mie de ani
și-n fiecare am să-ți sec o fântână,
apoi va să-mi mai rămâie doar una și asta e o problemă,
dac-ar vrea careva soarbă ?
nu știu de ce temi seceta,
sunt izvoare în mine ce ți-ar adăpa și o mie de guri,
de câte o mie de ori !
și tocmai ce-ți ziceam că stă să plouă …
dar ploaia nu-mi sperie iubirea-mi de tu !
am atâta dor în mine că poftele-și frâng mâinile,
nerăbdarea se târăște-n rugă zdrelindu-și genunchii …
dar am atâta sare în gleznă !
dar tu lasă sarea ocnașilor vremii,
timpii cei târzii i-am pune la conservă,
nu-ți aduna tu gloduri în gleznă și călcâi,
vină ploaia,
urma sărată șteargă-n dâră de curcubeu,
ziua de mâine iară s-ar revărsa-n lumină,
din trandafiri de zori !
ne-am pune-n fiert petale de dulceață …
buzele se convertesc glaciațiunii și-n coadă de ochi
am să-mi las țurțurii lacrimei să se despoaie-n săgețile privirilor,
arcul pleoapei știu că nu s-ar lăsa întins cu una, nici două,
dar mai am arderi din sărutul dintâi,
s-ar lăsa mai moale și-mneaei !
mă-ntorc în dimineață și dimineața mă privea cu ochii tăi
și-n glasul tău se cobora în șoapte, și în mângâiul ei simțeam
degetele tale în mângâi …
frânturi din noapte și-ar fi vrut și ele, dar nu,-și adjudecase ea
dintru-nceput chiar și sărutul,
cel dintâi !
și ce margine de lume dimineața !
cât îi trebuie pământului să i-o zmulgă soarelui …
dar noi ne avem iubirea,
poate singura faptă ce întrece gândul,
niciun gând, niciun dor nu i-ar ști măsura,
IUBIREA – IUBIRE … te uită chiar din A FI !
NE SUNTEM !!
anul-lumină lacătul și-a spart și colivia celor veșnicii,
erau doar cinci !
s-a sfărâmat în UNUL-ne !
nici nu mi-am dat drumul să mi te iubesc și când te gândești
că mai am doar 1000 de ani …
glezna-mi de gheață se prelinge-n seva tălpii,
țurțurii lacrimei plâng ochiuri de surâs …
și ce dantelă sărutul, uhh !
mi-l iau să-mi fac hlamidă,
rămână șeherezadele-n plâng !
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
———————————-
Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
24 aprilie, 2018