Poesis : Emilia-Paula ZAGAVEI

Umbre pustii

Zăpezi medievale cu gust de amintire

Se cern tăcute pe strada uitată de iubire,

Umbre pustii dansează despletite

În inimi ce se vor mereu iubite.

Se-văluie de ceața căzută peste gând

Uitând de-a lor chemare lăcrimând,

Se-mpart în cete alese pe sprânceană

Sorbind câte-un cuvânt din călimară.

Penelul lor mustește în trecut,

Pustiul amarnic le devine scut.

Se joacă-n vise otrăvite de culoare

Privind cu grea trufie către soare.

Își scriu tăcerile gălăgioase

Și gândurile ce nu stau acasă,

Se dojenesc mereu cu un sărut

Trăind această viață mai acut.

Umbre tăcute, tainice blesteme

Călătorind mereu printre poeme,

Doruri fierbinți cu gust de scorțișoară

Fantome dragi pierdute-n vară.

Fulgi leneși de iubire să se lase

Peste amarul adunat în case,

S-omoare nepăsarea și cu ura

Că ele și-au uitat voit măsura.

DESCHIDEȚI UȘILE

Cu palmele bătătorite de doruri arzătoare,

Cu lacrimi adunate într-un colț de ștergar

Și-au adunat în nodul basmalelor altare

Ale chipurilor dragi, plecate-n depărtare.

Privesc de la fereastra căsuței aplecate

Ce-a cocoșat sărmana sub anii ce i-au nins

Acoperișul vechi, cu găuri pe la coate

Și streșini ruginite de lacrimi botezate.

Privirea o au uscată de muta așteptare

Curgând pe aleea simfoniei pașilor grăbiți,

Tăcerea arde-n vatră cu limbi asurzitoare,

Colorând aprig dorințe aflate-n suspinare.

Pământul gliei sub unghii îl poartă-n demnitate,

Habotnici, nu-nțeleg cum un străin să poată

Să risipească cu un gologan a noastră unitate,

Devenind stăpân peste străvechea cetate.

Ei nu-nțeleg defel, de ce ai lor nepoți

Azi sunt plecați în lume să își câștige banul,

De ce-n singurătate și fără strănepoți

Își macină existența departe azi de toți.

Nu înțeleg de ce sunt blestemați și uitați

În tristele cătune pustii și îmbătrânite,

Ușa nu le-o deschid nici măcar ai lor frați,

Își macină durerea în genunchi aplecați.

Privesc cu nostalgie în trecut,

Înlăcrimați și plini de deznădejde,

Străbunii au luptat și n-au pierdut

Vreo palmă a pământului durut.

Deschideți ușile bunicilor uitați,

Nu au nevoie de-avuții, de lucruri fără rost,

Deschideți porțile ce scârție și-i vizitați,

Mai mâine ei vor fi plecați între cei morți.

Lasă un răspuns