Cornel T DURGHEU: Scrisoare deschisă – Sculptor fără atelier

Domnului Primar FLORIN BIRTA,

 

Spre știință   – CONSILIUL  LOCAL  ORADEA,

Direcția Patrimoniu Imobiliar

 

Subsemnatul prof. univ. Dr. Cornel T. DURGHEU – artist plastic, specializarea sculptură, Membru TITULAR al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea, prin prezenta, provocat de manifestele incertitudini ale  Direcției de Patrimoniu Imobiliar al Administrației Locale, cu reală reținere și îndoială fac acest DEMERS, prin care reînnoiesc CEREREA MEA justificată, de-a mi-se atribui prin „Contract de Închiriere” spațiul de ATELIER de CREAȚIE ARTISTICĂ deținut  financiar în ultimii 3 ani prin generozitatea unei Fundații Culturale, pe str. Clujului nr. 70. Acest spațiu – ATELIER de CREAȚIE are in INVENTARUL SĂU ÎNSEMNATE valori patrimoniale și artistice, materiale și spiritual-culturale, utilaje, etc., proprietate privată, fiind un SPAȚIU de UTILITATE PUBLICĂ, protejat de legislația românească. În sensul atribuirii spațiului am făcut DEMERSURILE NECESARE din timp, DIRECȚIEI de PATRIMONIU IMOBILIAR din cadrul PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ORADEA.

 

De subliniat faptul că respectivul spațiu a fost până în luna noiembrie 2020, când a expirat termenul contractual, atribuit de către Primăria Oradea, Direcția Patrimoniu Imobiliar unei Fundații Culturale (Fundația „Cetate Durgheu”), ca ATELIER de CREAȚIE a subsemnatului. Numita Fundație a fost protectoare a activității subsemnatului, și al altor artiști, membrii ai Fundației, prin achitarea chiriei semnificative, stabilită prin decizia Consiliului Local din anul 2016, pentru Atelierele de Creație Artistică, în condițiile în care Administrațiile Locale din Oradea NU AU CONTRIBUIT în ultimii ani, în nici un fel, pentru ajutorarea materială sau financiară a creatorilor din domeniul ARTELOR VIZUALE, cu toate că aveau aceste OBLIGAȚII legale, cu toate că aveau diferitele modalități și posibilități practice la îndemână.

 

Menționez și vă reamintesc că în anul 2009 am fost nevoit să eliberez în CONDIȚII SPECIALE, spațiul deținut, un spațíu cât de cât ADECVAT UNUI ATELIER de CREAȚIE pentru sculptură MONUMENTALĂ și  pentru PICTURĂ MONUMENTALĂ, în CETATEA Oradea, str, Independenței nr. 39, Pavilion G. Spațiu  atribuit de către Primăria Oradea în anul 1994 în nume PROPRIU.

 

Din momentul anului 2009, nu mi s-a atribuit un alt spațiu adecvat specific activității de creație. Am înțeles că în acel context administrativ-organizatoric al CETĂȚII MEDIEVALE se impunea firesc eliberarea spațiilor pentru RESTAURARE dar, cu obligativitatea pentru Administrația Locală de a oferi altă locație potrivită cu scopul activității de studiu, cercetare și CREAȚIE ARTISTICĂ.

 

PS: Amintesc de ATELIER de CREAȚIE ADECVAT, necesar unui anumit gen de creație artistică Onorată Administrație Locală – nu numai pentru mine și urmașii mei în DOMENIU, caz special în orașul Oradea – ci pentru FERICITUL CAZ a posibilei existențe a vreunui ARTIST CREATOR de asemenea MARCĂ (anvergură) în URBEA LOR. Oameni care fac CINSTE comunității de care aparțin!

 

De ce credeți D-voastră că mulți creatori de gen, personalități remarcabile, au părăsit de-a lungul vremurilor și din păcate și astăzi ROMÂNIA? Pentru că au fost neglijați, NU AU FOST ÎNȚELEȘI, sau nu s-a vrut a fi înțeleși, conform cu necesitățile obiective, sprijinul necesar a fi acordat muncii și împlinirilor lor în mediul în care s-au născut. Din nefericire izbindu-se de-o atitudine a Administrațiilor Locale izvorâtă din EGOISM, PROSTIE, REA CREDINȚĂ, lipsă de CIVILIZAȚIE și EDUCAȚIE CULTURALĂ. Un FENOMEN URÂT care iată mai persistă în România și astăzi, dar din păcate și în FRUMOASA noastră ORADEA, cu toate ca DUMNEZEU a binecuvântat-o cu oameni speciali, cu intelectuali valoroși, cu ȘCOLI ÎNALTE și chiar o ACADEMIE DE ARTE VIZUALE care LICENȚIAZĂ veritabile talente. O școală pe care nu o știm ONORA, FOLOSI și APRECIA la JUSTA EI VALOARE, pierzând astfel MOMENTE FAVORABILE.

 

În acest sens „domnilor” (eram tentat să scriu cu majuscule) s-a derulat BĂTĂLIA MEA de BIHOREAN get-beget, în decursul zecilor de ani, cu neglijența, prostia și limitele educaționale în ORAȘUL de pe CRIȘUL meu REPEDE! Sper că m-am făcut bine ÎNȚELES, regretele sunt TARDIVE!

 

Fără nici o explicație din partea Administrației Locale Oradea din acel fatidic an 2009, nu mi s-a mai atribuit un alt spațiu pentru lucru și studiu – cu toate că au fost și mai sunt încă cu nemiluita locații în arealul orădean – bune pentru un Atelier de Creație necesar SCULPTURII MONUMENTALE, cu toate DEMERSURILE și INSISTENȚELE, scrise sau rescrise, în decursul acestor ani de zile, susținut fiind, în acest sens și de UNIUNEA ARTIȘTILOR PLASTICI (UAP) din România, Filiala Oradea, de Direcția Județeană pentru Cultură, dar și de Departamentul Juridic al UAP din România cu sediul în BUCUREȘTI.

 

De la părăsirea ATELIERULUI de CREAȚIE din CETATEA ORADEA, NU AM  MAI DEȚINUT alt spațiu pentru activitatea de CREAȚIE specific SCULPTURII Monumentale DE FOR PUBLIC, activitatea mea de bază. O activitate PRETENȚIOASĂ, GREA care impune MARI SACRIFICII și DIFICULTĂȚI ORGANIZATORICE REALE din punct de vedere al dotărilor tehnice și condițiilor civilizate de lucru, în mod special uman, material dar și financiar, atât CREATORULUI cât și Administrației Locale.

 

Domunule Primar FLORIN BIRTA,

ONORATĂ ADMINISTRAȚIE a PRIMĂRIEI ORADEA, timp de aproximativ 12 (doisprezece) ani, fără nici o explicație, activitatea și munca mea de CREAȚIE la nivel PERFORMANT, au fost blocate (sabotate?) de către Administrațiile locale cauzând pierderi uriașe, mai ales de ordin SPIRITUAL, de DEMNITATE PROFESIONAL-ARTISTICĂ dar și material.

 

Să fiu BINE ÎNȚELES: – Pedant și umil, cu PLOCOANE la ușile ÎNALTEI  PORȚI, a se înțelege Administrația Locală, NU VOI merge! Totodată ATITUDINEA ADMINISTRAȚIILOR LOCALE, IGNORANTĂ, consider cu o judecată empirică prin „sancționarea” diversității activităților creative în orașul Oradea, blocând LIBERTATEA de CREAȚIE și CREATIVITATE ARTISTICĂ a diverșilor CREATORI, mai tineri sau mai vârstnici, a pricinuit pierderi semnificative, incalculabile pentru cultura artistică locală dar și NAȚIONALĂ. Mă întreb nedumirit, cine se face răspunzător pentru toate aceste „nelegiuiri și acțiuni condamnabile” împotriva culturii și civilizației de astăzi și pentru mâine în orașul Oradea, RĂSPUNZĂTORI în FAȚA ISTORIEI CULTURALE a NEAMULUI ROMÂNESC?!

 

Activitățile mele practice: CULTURAL-EDUCAȚIONALE, de ARTĂ în general, de artă MONUMENTALĂ în special, ACADEMICE și MANAGERIAL ARTISTICE, derulate pe o PERIOADĂ de 60, (ȘAIZECI ) de ani IMPUN RESPECT D-le Primar!?

 

NU AMENINȚĂRI peste amenințări și TERMENE limită, din partea „OFICIOȘILOR ZELOȘI” din PRIMĂRIA ORADEA, Direcția Patrimoniu Imobiliar. Pentru ACTUL de CREAȚIE este nevoie de PACE și LINIȘTE.

 

Astăzi, Personal CER funcționarilor din Primăria Oradea o VIZIUNE DESCHISĂ, NOBILĂ și GENEROASĂ, CORECTĂ și CINSTITĂ în comportamentul și soluționarea tuturor problemelor concitadinilor indiferent de condiția lor socială, profesională sau civică.

 

Prezentarea de față, Demersul meu, D-le Primar Florin Birta, Onorați reprezentanți ai funcționărimii Primăriei Oradea – ATENȚIE – NU în totalitatea lor, Onorați membri ai CONSILIULUI LOCAL ORADEA, constituie și conține elementele fundamentale moral-profesionale care mă reprezintă.

 

Realist prin tradiție și educație, prin temperament și gândire, manieră sau tendință, mă consider posesorul unui registru nelimitat de înțelegere a valorilor umane din societate indiferent de domeniu, ceea ce mă face ferm activ în consolidarea și transmiterea ,,controversatului” meu mesaj celor vizați de spiritul meu critic. Recunoscător, nu doresc decât să fiu  sigur și conștient după un efort de-o viață că am contribuit cu ceva folositor în ceea ce ne place să credem că este cultură, civilizație și identitate națională.

 

Concluzionând, Administrație orădeană, altfel pe DREPT lăudată și apreciată la nivel LOCAL și NAȚIONAL, devenind REPER pentru alte Administrații datorită realelor, spectaculoaselor și concretele realizări în spațiul vizibil orădean, pe care le prețuim și evidențiem, o evidențiere mărturisită de concitadinii noștri prin VOTUL favorabil primit la alegeri, sau iată prin atitudini afișate. Dar nu este suficient. Ea este nevoie să devină MODEL și în Domeniul susținerii și promovării CULTURII.

 

Mă întreb totuși D-le Primar, particularizând, care sunt criteriile superioare, metodele de lucru pe care le utilizați privind standardele morale și umane de raportare și colaborare stabilite de D-voastră – Forumul de conducere al Municipiului Oradea – pentru responsabilitățile ,,tuturor” salariaților, a funcționarilor din Administrația Locală, privind înțelegerea fundamentelor de performanță ale societății, a coabitării, a responsabilităților membrilor ei, pentru o conviețuire armonioasă?

 

În aceste condiții, percepția mea față de starea de lucruri evidente în orașul Oradea, în ceea ce mă privește D-le Primar, ,,sătul până peste cap” cum spune BIHOREANUL, de ATITUDINEA OSTILĂ, ABUZIVĂ și de INTOLERANȚĂ INEXPLICABILĂ a unor FACTORI ai Administrațiilor Locale, de-a lungul anilor, care au avut și au, de altfel, OBLIGAȚIE MORALĂ, PROFESIONALĂ și SOCIAL-UMANĂ de-a soluționa cu promptitudine aspectele sensibile într-o LUME CIVILIZATĂ – problemele SOCIALE de orice fel, CULTURAL-ARTISTCE LOCALE, șa., este una de circumspecție.

 

În consecință, dacă cererile nu se soluționează printr-o ANALIZĂ pertinentă, serioasă, prin intervenția d-voastă FERMĂ, CORECT și URGENT fără tergiversări inutile atribuirea „Contractului de Închiriere” în condițiile LEGALE din ROMÂNIA, pentru spațiul ATELIERULUI de CREAȚIE, din str. Clujului nr. 70, spațiu al STATULUI ROMÂN, mă văd nevoit, cu părere de rău, să apelez la Instanțele de Judecată pentru a asigura PROTECȚIE și SOLUȚIONARE JUSTĂ și CORECTĂ atât pentru SPAȚIULUI de CREAȚIE cât și pentru VALORILE ARTISTICE care se regăsesc în el.

 

Aștept nerăbdător o soluționare POZITIVĂ și îndreptarea lucrurilor în Oradea civilizată lăsând la o parte interesele colaterale, meschine.

 

Sculptor Cornel T. DURGHEU

Membru al UNUNII ARTIȘTILOR PLASTICI din ROMÂNIA

Oradea, 11 Ianuarie 2021

Lasă un răspuns