E-mi-nes-cu!
Ați auzit cum cântă nemărginirea în sunete lumină?
Ning cuvintele și se topesc adânc în inimă
Și de acolo înfloresc în gânduri poeme
E-mi-nes-cu, șoptesc și șoaptele se ridică spre stele
Și iar înfloresc și iar curg, etern, absolut și profund!
Ați privit cerul când cuvintele plâng și din clipa rotundă se scurg,
Muguri verzi și albaștri de vise ce-n săruturi poeme stau prinse?
Prin perdeaua de nori, emoții se strâng și-i ridică poetului burg,
Ca-n pleiade de stele-cuvinte, simfonii poeziei să-i cânte
Și trecând peste pragul de timp, să rămână etern demiurg!
Ați simțit cum citind, din poeme, se ridică-n cunună de stele
Vis albastru-înflorit și rămas poeziei, emoții și glas?
Când din talpa din sânge a vieții se ridică în doruri solfegii, pe creste
De destin se anunță că în glorii poetul ne-încântă, atlas,
Ce pe bolta cerească veghează, poezia să crească în slavă!
Peste gleznele timpului curg, din cuvinte dorințe ce- aprind
Curcubeu de emoții și vise. E-mi-nes-cu șoptesc și deschide
Poezia coperta sub care îi stă harul în rânduri avide.
Prind cu palme-sărut al poemelor rând și-l cuprind
Ca-n destin să-mi rămână mereu, peste vise și-n clipe, doar el!
Când în zori vor striga vestitorii că e clipa să vină în glorii al poemelor zeu,
moritorii, ați simțit voi esența ce-i confirmă în versuri prezența?
12.01.2021
Poetul
În mine se îngână și se cutremură dorul.
Știe cineva să-mi spună, unde se duce fiorul
Când cuvintele amuțesc și focul se stinge?
Unde se duc toate cuvintele din minte?
Dar poetul? Unde pleacă și de ce nu rămâne
În lanul cuvintelor, coapte grâne
Și de ce uităm lumina și devenim
Pe filele de hârtie, mimi?
A fost o iluzie, a fost din carne și sânge?
De ce mă doare și de ce mă strânge
Lipsa poetului din calendar?
Ateii cuvintelor au rămas fără har!
Unde să mai găsesc loc în cuvânt
Pentru arhanghel și ochii ce-i plâng
De singurătatea literei și de goliciunea
În care a aruncat-o de atâtea ori micimea?
Cine știe să-mi spună, galaxii de lumină
De ce nu acoperă goliciunea din tină?
De ce sting flăcări și rămân
În locul lor bucăți de cărbuni?
O iarnă, o vară, pe neașteptate
Poetul a plecat pe Lună sau Marte,
Exact nu se știe, doar, din când în când,
Se întoarce când iernile vin și verile plâng…
12.01.2021
Alb meteor
Pătrunde-n taina gândului, cuvântul, greu
De parcă l-ar fi scris chiar Dumnezeu.
De-acolo înflorește în boboci lumină
Și-n suflet, cu emoție alină
Secundele rămase fără cel
Ce-a ctitorit poeme în etern.
Mai cresc cuvintele și azi, înmugurind
În versuri peste-al poeziei timp
Dar neștiind în graiul tău să spună
Taina cunoașterii, se sting în tină.
Arareori, străbat, albi meteori,
Destinul poeziei, oameni flori
Ce strălucesc o clipă și apoi
Ne părăsesc lăsându-ne mai goi
Dar scurta clipă în care ne lovesc
Cu strălucirea lor, rămâne-n vers!
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
12.01.2021