Leru-i Ler
Va veni și ziua-n care,
vor veni să mă colinde,
înainte de plecare,
vocile prea șovăinde,
zori și frunzele căzute,
foșnete în miezul nopții,
toate clipele plăcute,
vor ajunge chiar și morții…
toți prietenii, dușmanii
să se-asigure odată,
că mi-am împlinit toți anii
și-am cravata înnodată…
Ziua ceea, Leru-i Doamne,
e tot timpul mai aproape;
să colinde…să condamne
și apoi să mă îngroape…
Va veni și ceasu-n care
trâmbițele vreau sa sune
ultima-mi, da, publicare,
iară norii toți să tune
și s-aud din nou o dată
Flori de măr din cele dalbe;
am să stau la judecată
lângă rădăcini de salbe.
De-i veni și tu acolo
printre pietre de morminte,
lasă florile încolo,
dar mai am o rugăminte:
când mi-i da sărutul ultim
și toți ochii de pe lume,
vor privi pe un penultim
nume și al meu prenume
să o faci mai apăsat,
toată lumea să-nțeleagă
că atunci nu m-ai lăsat,
Leru-i Ler, iubită dragă.
–––––––––
George Rîurel Bălan