Transformarea bisericii bizantine Sfânta Sofia din muzeu în moschee de către regimul islamist al lui Erdogan poate fi considerată ”A doua cădere a Constantinopolului”, care nu este un film de comedie românesc cu Arșinel și Jean Constantin din anii 90, ci o tragedie care surprinde ca o hârtie de turnesol falimentul spiritual și ideologic al Europei dez-unite în fața agresiunii totalitarsmului și islamului. În 1453, Constantinopolul cădea sub sabia lui Mahomed al II-lea, în primul rând ca urmare a ignoranței Occidentului și ipocriziei statului papal, care nu au reușit să sprijine ultimul bastion creștin din Asia Mică, deoarece era un simbol de confesiune ortodoxă, nu romano-catolică. Și atunci, preocuparea creștinilor europeni era despre sexul îngerilor, masculin, feminin, neutru, ca și acum despre fluiditatea genului. Europa repetă azi greșeala primei căderi a Constantinopolului, prin dezbinare, zavistie, lipsa valorilor și mai ales a credinței. Erdogan și-a permis să-și bată joc de o Europă întreagă pentru că la ora actuală U.E. este o palidă copie a imperiului romeilor de la 1453, o diluare a fundamentelor iudeo-creștine și greco-romane, pe care s-a construit, căzând în anarhie ideologică între neo-marxism și un ateism agresiv, fără repere, care se prăbușește în fața agresiunii sau determinării islamiste și a incursiunii totalitarismului. Europa și-a pierdut încrederea și credința, neo-marxismul și ateismul sunt un vid ideologic care pregătește invazia islamistă și fermentul dictaturii.
Lipsa credinței naște monștri. Valorile democratice sunt erodate din interior de cultura dialecticii hegeliene care sapă prin conflict intern la fundamentele pluralismului democratic. Un om fără credință, valori și precepte democratice cade ușor pradă anarhiei și apoi islamismului. Neo-marxismul cultural este anticamera totalitarismului și schimbului de paradigmă în Europa, de la democrație la dictatură. Lipsa conținutului valoric și conflictul permanent promovat de neo-marxism duce la hedonism și dezintegrare. Ateismul, întotdeauna este și va fi anticamera totalitarismului și a islamului. Europa și-a pierdut fundamentele iudeo-creștine, greco-romane și democratice și, de aceea, este o pradă ușoară islamismului. Anarhia socială indusă în Europa este ingredientul perfect pentru ca islamismul să doboare bătrânul continent.
Erdogan și-a permis, ca Mahomed al II-lea, să sfideze Europa pentru că nu mai are cine să o apere și valorile democratice nu sunt protejate. Mișcarea Black Lives Matter este o formă de iconoclasm, o înrudire dintre marxism și isalmism, care demantelează societățile democrate europene și eradichează ultimele rădăcini istorice ale creștinismului.
Fără credință și valori democrate, Europa nu se poate apăra în fața unor bărbați determinați, cu fanatism religios, coordonați de Erdogan. Sultanul de la Istanbul își reface imperiul oroman, iar Europa se face sau chiar nu înțelege ce se întâmplă. În afară de Grecia, Rusia, BOR și câteva voci răzlețe din vest, niciun stat nu a condamnat ferm transformarea bazilicii ridicate de Iustinian în secolul VI în moschee. Erdogan de fapt a furat o biserică creștină și spune că este simbol musulman.
Așa va face și cu Europa?
UE este dezarmată moral, ideologic și spiritual în fața totalitarismului islamist, iar anarhiștii încă nu știu dacă sunt bărbați sau femei, ca să pună mâna pe armă, Biblie sau constituția democrată pentru a apăra valorile și stilul de viață occidental care a adus lumină, civilizație și prosperitate. Germania s-a dovedit impotentă în apărarea democrației europene în fața agresiunii lui Erdogan. Ca la 1400, Grecia sa rămas singură să apere Europa în fața vapoarelor lui Erdogan care intră în apele teritoriale ale vechii Elade fără să le oprească nimeni.
A doua cădere a Constantinopolului poate duce la prăbușirea Europei unite și democrate. De ce? Pentru că fără credință și valori ferme, nu poate exista o Europă democrată și o nouă renaștere. S-ar putea, ca acum, nici măcar să ne batem cu sabia în mână ca la 1453, și să-i așteptăm cu mâinile goale și cu creierul spălat de incultura marxistă conflictuală pe ”eliberatorii” islamiști? Germania roasă de cancerul ideologic marxist, fascinată de statuile lui Lenin, Marx și Karl Liebknecht se dovedește incapabilă să apere cultura, civilizația și democrația europeană.
Cine va apăra Europa de invazia internă și externă? Ateismul este tot un ”ism” marxist sau islamist.
––––––––––
Ionuț Țene UZPR