ULTIMUL ŢIPĂT
îmi era frică
îngrozitor de frică
durerea îmi izbea fruntea obosită
şi am ţipat
într-o noapte
în tăcerea cuvintelor nerostite
nimeni nu a auzit
pereţii vieţii au crăpat
vântul urla prin unghere
dincolo, oraşul era liniştit
nimeni nu a auzit nimic
sau nu au vrut să audă ultimul țipăt
privirea s-a stins între stele
într-o dimineaţă
o ultimă dimineaţă
în parcul însângerat
m-am aşezat pe o piatră
în jur alte pietre
deasupra pământ
şi am tăcut…
DE CE SĂ VIN
în mine plâng sălbatice dureri
pierdut în lumea asta ireală
de azi, de ieri, de nicăieri
tristețea zace la picioare
un gând atârnă
de un ciot de rană
cana e goală
ciotul vieții e pictat cu smoală
cuvântul e tăcut
se pierde în nevăzut
mi-e sufletul o lacrimă
ce piere lin
fără suspin
aici e chin
de ce să vin
NEBUNUL
sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe țărmuri de mare
sunt zidul ce țipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpustește în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge și curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veșnicul freamăt
al unui pescăruș pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă și e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă
TAINICE CHEMĂRI
în brațele iubirii
te prind, te cuprind
te port, te duc ușor
în pas divin, în pas de dor
către un port
pe marea asta zbuciumată într-un gând
că te iubesc, o știi
o știi de mii de ani
ți-o povestesc privirile împletite
zi de zi
mă pierd mereu în ochii tăi
adânci, tulburători ca marea
mă arde acut a ta dezmierdare
te învelesc cu maramă de iubire
în palme sânii îți cuprind
ce dulce înfiorare, ce delir sublim
suav, glasul tău prin parcul de castani
când ne plimbam îmbrățișați
un trup, un gând, un vis
azi nu mai pot dormi de dorul tău
surâsul tău e tainică chemare
în clipe înfierbântate de amor
știu că o să vii
și dacă n’ai să vii
offf, ce nebunie e astă lungă așteptare
LUMINA UCISĂ
privesc în față
privesc și mă cutremur
privesc la marele nimic
aici, totul s-a sfârșit, înainte de început
un drum inutil
pe stradă zac clădiri
atât de goale, de pustii
de ce mă cauți printre vii
în jur doar umbre sau personaje sumbre
dintr-o piesă proastă
au ucis lumina într-o tristă zi
ce frig este aici, între oameni…
——————————–
Viorel Birtu-PÂRĂIANU
Constanța
17 martie 2018